7.9 C
București
joi, 18 aprilie 2024
AcasăLifestyleFoodViața lângă groapa Glina. Gândaci cât pumnul și apă de băut cu...

Viața lângă groapa Glina. Gândaci cât pumnul și apă de băut cu miros de gunoi

Localnicii din comunele Glina și Popești-Leordeni protestează față de intenția autorităților de a reautoriza, pentru încă zece ani, groapa de gunoi care le-a otrăvit viețile. 

Groapa de gunoi Glina trebuia să fie istorie încă de la 1 iunie 2017, când autorizația de funcționare a expirat, iar Garda de Mediu Ilfov a decis închiderea ei. Doar că, susțin locuitorii din zonă, Agenția pentru Protecția Mediului Ilfov a hotărât, într-o ședință din 13 septembrie, reautorizarea gropii de gunoi, începând cu 28 septembrie, pentru încă zece ani de acum încolo. 

Oamenii spun că “studiul de impact asupra sănătății populației”, obligatoriu în cazul unei reautorizări a unei gropi de gunoi, a fost întocmit de un SRL, mai precis EXINCON GRUP, deși nu avea acest drept, singurul în măsură să emită astfel de rapoarte fiind Institutul Național de Sănătate Publică. Mai mult, zic ei, această societate cu răspundere limitată ar fi elaborat un studiu din care reieșea că viața lângă groapa de gunoi e lipsită de orice pericol și doar scandalul care a urmat a determinat firma ce administrează groapa, ECOREC, să retragă acest document. 

Zeama care omoară tot

Oamenii din Glina și Popești-Leordeni sunt îngroziți de ideea de a mai îndura încă zece ani traiul lângă groapa de gunoi. Pentru că “lângă” nu înseamnă cel puțin 1.000 de metri distanța de la groapă la prima casă, cum spune legea, ci doar 70 de metri în cazul lor. 

„Viața de lângă groapa de gunoi Glina, la o distanță de mai puțin de 100 de metri cu un munte de gunoi de peste 50 de metri înălțime, pute atât de rău încât poate fi numită orice, numai viață nu. La 30-40 de grade Celsius nu poți să stai cu geamul deschis, iar duhoarea ajunge până în București, de la cele peste 100 de hectare de mizerie prin care se scurge o zeamă ce otrăvește pământul, aerul, pomii, oamenii și așezările înconjurate de groapă”, spune Romeo Rainea, localnic.  

Tot el zice că, lângă groapă, “se îngrașă gândacii, care se fac cât pumnul, și mai sunt și gângănii cât o palmă, cu sute de picioare, care ne năpădesc casele. În schimb, cu șobolanii foarte mari ne-am obișnuit și trăim alături de ei. Ne-am obișnuit și cu mușcăturile lor, fiind foarte răi, când ieșim prin curți după treburi”.

Mii de bolnavi

Problema cea mai mare, alta decât gândacii cât pumnul, creaturi cu sute de picioare, mirosul pestilențial, câinii sălbăticiți și extrem de agresivi, e apa. “Apa din fântâni are miros de gunoi, dar o bem pentru că nu avem altă apă și nu putem să cumpărăm tot timpul apă la sticlă. Aerul este plin de un praf de gunoaie măcinate care ne intră în gură, în gât și în ochi tot timpul, iar când bate vântul chiar nu putem să respirăm. Au venit să ne spună prin tot felul de studii mincinoase că gunoiul măcinat din aer nu vine dinspre groapă, ci vine de pe șosea, de la mașini”, mai spune Romeo Rainea. 

Oamenii spun că mor. La propriu! “Din comunicatele Direcției de Sănătate Publică Ilfov referitoare la morbiditatea cauzată de bolile respiratorii acute și cronice la populația din comunele Glina și Popești-Leordeni, a fost raportată o cifră impresionantă de 11.600 de cazuri”, arată localnicii într-o petiție adresată autorităților.   

 

Cele mai citite

Real Madrid își continuă drumul către titlul cu numărul 15 în Liga Campionilor. Va întâlni pe Bayern Munchen în semifinale

Real Madrid s-a calificat în semifinalele Ligii Campionilor la fotbal, după ce a învins-o pe Manchester City cu scorul de 4-3, la loviturile de...

Partidul conservator din Croația a câștigat alegerile parlamentare

Conservatorii, aflați la putere în Croaţia, au ieşit pe primul loc în alegerile legislative, conform estimărilor iniţiale, dar cu mai puţine mandate decât în...

Iranul continuă ameninţările: Suntem gata să ne lovim inamicii cu avioane supersonice rusești

Prim-ministrul Benjamin Netanyahu la începutul şedinţei cabinetului: „ Vin acum de la întâlnirile cu miniştrii de externe din Marea Britanie şi Germania. Aseară am vorbit...
Ultima oră
Pe aceeași temă