Părintele Vasile Gavrilă a fondat o școală pe principii creștine: ”Duhovnicul de la miezul nopții“ e dascăl în timpul zilei | REPORTAJ

de George Grigoriu , 19 martie 2017 - stire actualizata la ora 09:32, 19 martie 2017

Părintele Vasile Gavrilă a fondat în urmă cu opt ani Școala Gimnazială „Sfinţii Trei Ierarhi“ din București dintr-un sentiment al datoriei de a găsi soluții la criza din sistemul de învățământ românesc.

Astăzi, părintele Gavrilă rememorează începutul proiectului, provocarea de a găsi profesori cu har și de a crea de la zero o bază materială, dar și satisfacția de a-și vedea școala crescând. O școală în care elevii își poartă uniforma cu mândrie și în care performanţa şi competiţia sunt promovate în spirit loial, bazat pe corectitudine, onestitate și cavalerism.

George Grigoriu: În urmă cu aproape 10 ani presa vă numea „Duhovnicul de la miezul nopții“ datorită emisiunii pe care o aveați atunci. Iată că astăzi sunteți și „dascălul“ din timpul zilei. Aș vrea să dăm timpul înapoi și să ne povestiți cum ați pus piatra de temelie a școlii „Sfinții Trei Ierarhi“.

Părintele Vasile Gavrilă: Punerea pietrei de temelie la Şcoala Gimnazială „Sfinţii Trei Ierarhi“ a fost precedată de câteva etape ce pot fi definite ca etape din viaţa mea: dragostea de şcoală din copilărie, apariţia copiilor mei şi întâlnirea cu ceilalţi copii şi cu problemele lor, ore de profesorat – la Seminar şi la Facultatea de Teologie – lucrarea pastorală în Biserica Studenţilor din Bucureşti, emisiunea „Duhovnicul de la miezul nopţii“ şi conştientizarea crizei societăţii, manifestată „deplin“ în sistemul de învăţământ. Hotărârea a venit odată cu conştientizarea că e datoria mea şi a semenilor mei să găsim şi o soluţie în rezolvarea crizei.

Tot din etapele pregătitoare face parte şi înfiinţarea Fundaţiei Tradiţia Românească, împreună cu un grup de studenţi, dar şi de absolvenţi, de la diverse facultăţi. Lumea a aderat foarte repede, nu a fost nevoie de prea multe argumente. Însă, pentru că nu aveam nicio bază materială (bani, spaţii, dotări etc), nici oameni din domeniul învăţământului – eu fiind singurul cu experienţă didactică – am constituit un grup de lucru format numai din voluntari, şi am pregătit documentele necesare autorizării noii şcoli. Concomitent, am început să formăm corpul profesoral; nu a fost nici uşor, dar nici foarte greu. Pe de o parte, era necesar să găsesc dascăli de vocaţie şi bine pregătiţi, dispuşi la implementarea unui nou model de şcoală – aceasta fiind partea cea mai dificilă – pe de altă parte, însă, prin biserica noastră trecuseră multe generaţii de studenţi şi atunci, ne-am îndreptat către ei. Mesajul a fost acesta: sunteţi oameni de vocaţie, în acelaşi timp, sunteţi creştini; vă ofer un cadru – o şcoală fondată pe principii creştine, cu o structură clasică tradiţională – în care puteţi să vă exercitaţi vocaţia, slujind şi oamenilor, şi lui Dumnezeu. În aceste condiţii, am început, în toamna anului 2010, cu clasa I şi clasa a V-a, primele clase de la cele două cicluri. Apoi, am crescut în fiecare an, cu fiecare ciclu. În primăvara anului trecut am obţinut şi acreditarea, iar acum suntem în al şaptelea an de şcoală.

Cât de mult a contat experiența pe care o aveți cu tinerii în realizarea acestui proiect?

Experienţa cu tinerii m-a ajutat foarte mult: întâi, pentru că m-a ţinut permanent într-o stare de tensiune şi de „încordare“; a constituit o permanentă provocare şi din punct de vedere teologic, şi din punct de vedere misionar. Programul special pregătit la biserică, activităţile pe care le-am organizat împreună cu ei, cum ar fi conferinţele pe care le-am susţinut în diferite medii studenţeşti din ţară şi din străinătate,
mi-au oferit prilejul să-i aud, să-i ascult şi să-i înţeleg în raport cu frământările lor.

Aşa m-am apropiat mai mult de sufletul tânărului şi al copilului; nu am pretenţia să fi aflat şi înţeles toate problemele lor, însă în mare parte am reuşit să le cunosc. Societatea este suprasaturată de sfaturi, de lecţii de morală şi de vorbe goale; acelaşi lucru îl simt şi copiii şi tinerii. Am învăţat de la ei că nevoile lor sunt foarte deosebite, speciale şi înalte: au nevoie de educaţie autentică, de studiu autentic, de ştiinţă şi de cultură autentice. Dacă uneori ne dau impresia că se mulţumesc cu puţin, ieftin şi efemer, aceasta se datorează „ofertei“ generoase de lucrări rele şi negative ce li se oferă şi lipsei de „hrană“ sănătoasă şi autentică. Situaţia aceasta m-a determinat să conştientizez că noi, adulţii, avem datoria sfântă de a le crea spaţiul necesar unei dezvoltări adevărate, în care personalitatea lor să se formeze deplin.

De ce ați optat ca numele școlii să fie „Sfinții Trei Ierarhi“, în condițiile în care tendința este de a folosi nume cât mai occidentale? De ce ați ales un trio patristic? Nu este anacronic?

Am ales, pentru titulatura şcolii, „Sfinţii Trei Ierahi“, din două motive: întâi, pentru că, înainte de instaurarea regimului comunist/ateu în România, au func-ţionat în ţara noastră şcoli închinate lor, şcoli de mare prestigiu, şi am dorit să împlinim o „restauraţie“ istorică. În al doilea rând, ni i-am dorit ocrotitori, patroni, deoarece rămân în istoria universală ca cei mai strălucitori studenţi, cei mai instruiţi oameni şi care au avut o viaţă de înaltă ţinută spirituală. În vremea lor, studiul ocupa un loc foarte important în viaţa copiilor din familiile aristocrate; studiau retorica, matematicile, astronomia, medicina şi, la urmă, filosofia. Este bine cunoscută afirmaţia: „Filosofia este mama tuturor ştiinţelor“. Cei trei Ie-rarhi – Vasile cel Mare, Grigorie Teologul şi Ioan Hrisostom – trecuseră cu mare succes prin etapele studiilor vremii lor şi ajunseseră la o aşa de înaltă pregătire, încât la finalul studiilor au fost rugaţi, fără excepţie, de profesorii lor, să le ia locul la catedră. Cine are curiozitatea să le citească operele va descoperi actualitatea lor, nu doar din punct de vedere teologic, ci din toate punctele de vedere.

Vă rog să ne vorbiți despre modul în care această școală este organizată.

Şcoala este organizată în con--formitate cu legislaţia elaborată de Ministerul Edu-caţiei Naţionale, cu regu-lamentele şcolare în vigoare, urmând acea curriculă şcolară, fiind o şcoală acreditată de Ministerul Educaţiei Naţionale. Am folosit, însă, cadrul legal, nu în sens restrictiv, limitativ, ci dimpotrivă: am încercat şi încercăm în continuare să ne dezvoltăm instituţional, atât cât ne permite legislaţia, fără să încărcăm, ci eficientizând procesul didactic şi educaţional. Pe lângă principiile pedagogice tradiţionale, folosim şi alte principii, din diverse şcoli şi sisteme de pedagogie, fundamentate pe principii evanghelice.

Prin ce se diferențiază școala „Sfinții Trei Ierarhi“ de o școală obișnuită? Care sunt principiile ce stau la baza funcționării ei?

Am ajuns la un alt aspect al problemei, într-adevăr: ce oferă în plus această şcoală sau care este nouatea ei? Cred că ceea ce-i dă forţă şi perspectivă este deschiderea prin care priveşte şi abordează procesul didactico-pedagogic: nu se mul-ţu-meşte cu ceea ce se practică, nici cu ceea ce realizează ea ca şcoală, ci va păstra un dinamism continuu, plecând de la principiile pedagogice clasice, alegând ceea ce este bun din celelalte sisteme, mai noi, verificate însă în timp, şi va descoperi nevoile reale ale elevilor acestor vremuri, în vederea soluţionării lor în mod obiectiv.

Un alt element nou îl constituie principiile pedagogice creştine, abandonate în învăţământul de stat, dar şi în cel privat; pedagogia creştină va rămâne de mare actualitate, în continuare, şi foarte eficace. Iată câteva aspecte foarte importante: valoarea şi importanţa acordate copilului, ca chip al lui Dumnezeu, ceea ce îl scoate din zona banalului şi a obişnuitului; complexitatea personalităţii copilului, care decurge din primul şi care-l determină pe pedagog să-l abordeze ca atare; principiul complementarităţii, bazat pe o cooperare concretă, constantă şi conştientă între şcoală, familie, Biserică şi societate, în vederea formării personalităţii copilului; finalitatea procesului educaţional este desăvârşirea persoanei, nu doar dobândirea unor cunoştinţe teoretice şi a unor abilităţi practice. Formarea personalităţii copilului într-o atmosferă sănătoasă din punct de vedere moral, într-un spirit de dragoste şi prietenie curată, dezinteresată şi jertfelnică, într-o comuniune familială, pentru a nu simţi disconfortul din afara familiilor în care cresc şi pentru a-l oferi celor ce nu-l au acasă; iar toate acestea, bazate pe valori autentice (culturale, spirituale, ştiinţifice şi artistice).

Performanţa şi competiţia sunt promovate în spirit loial, bazat pe corectitudine, onestitate, cavalerism, pentru a învăţa să obţină rezultate prin muncă cinstită, să valorifice rezultatele obţinute frumos şi demn, şi pentru a învăţa să piardă, atunci când este cazul, fără a cădea. Pentru atingerea acestui obiectiv, şcoala îşi propune să susţină elevii foarte buni pentru a performa, iar pe cei mai puţini buni pentru a recupera şi a se ridica la nivelul dorit, printr-un program de ore suplimentare, eliminând „industria meditaţiilor“!

Un element care nu putea fi trecut cu vederea este uniforma școlii. Cum au receptat părinții această idee? Dar copiii?

Nevoia unei uniforme a fost exprimată mai ales de părinţi şi de elevi, mai puţin de cadrele didactice; ceea ce a dus, pe de o parte, la strădania noastră de a pregăti o uniformă care să-i reprezinte pe elevi şi care să contribuie la definirea personalităţii lor şi la creşterea demnităţii lor; şi, pe de altă parte, la asumarea uniformei şi de către şcoală, dar şi de către elevi şi părinţi. Eleganţa, dublată de o notă de sobrietate şi într-un ton de primăvară şi tinereţe, i-a încântat pe elevi, încât îşi doresc să o poarte şi se mândresc cu ea. Nu numai că nu se simt obligaţi să o poarte, pentru că o îndrăgesc, dar nu se simt nici constrânşi de ea, pentru că le conferă un alt fel de libertate, pe care o preţuiesc şi o valorifică.

Un alt element pe care l-am observat a fost acela al implicării elevilor, dar și al cadrelor didactice, în diferite proiecte filantropice. Care este motivația?

Acţiunile cu caracter filantropic, organizate în şcoala noastră, au fost la iniţiativa cadrelor didactice, dar şi a elevilor; aici se vede rolul educaţiei dobândite în familie, în Biserică şi în şcoală: bunătatea, sensibilitatea, delicateţea şi empatia, în raport cu nevoia şi suferinţa celorlalţi, au generat spiritul de jertfă şi de muncă şi dăruire pe care l-au manifestat în aceste activităţi. Până la urmă, dacă valorile morale, spirituale şi elevarea culturală, artistică şi ştiinţifică la care tinde o şcoală nu se văd în viaţa concretă a elevilor, ele rămân doar enunţuri sterile şi forme goale, fără conţinut.

Cu experiența pe care ați acumulat-o de-a lungul timpului, cum evaluați învățământul de astăzi, din România?

În învăţământul românesc, mai ales preuniversitar, nu s-a investit şi nu se investeşte; de aceea, este într-o cădere abisală. Această neglijenţă impardonabilă va duce la scăderea calităţii dascălilor şi a învăţământului la toate nivelurile, şi la degradarea societăţii. Este redundant să spunem că avem nevoie de educaţie ca de oxigen; o societate fără o şcoală bună se degradează.

Comentarii

  • Sorin

    19 martie 2017 13:22

    Felicitari pentru aceasta deosebita initiativa. Succes celor implicati!

    raspunde comentariului

Ultima ora

anunturi mica publicitate
Aboneaza-te la newsletter

Aboneaza-te pentru a primi cele mai importante titluri pe e-mail.

Copyright © 2014. Toate drepturile rezervate RomaniaLibera.ro

Dezvoltat de Bluebay Design