Legea anti-fumat este rodul unui efort continuu susținut de Cornel Radu Loghin și de colegii săi din asociațiile dedicate sănătății publice și vieții românilor din Belgia.
Pagina de Facebook a lui Cornel Radu Loghin abundă în postări despre bătălia pe terenul diminuării efectelor nocive ale fumatului. Este cea mai recentă, dar și cea mai asiduă operațiune în care a plonjat cu toată energia sa bucureșteanul stabilit de mai mulți ani în inima Europei Unite.
La Bruxelles, evident, n-a fost primit cu pâine și sare, nici cu job de la stat pe tavă (cum se mai obișnuiește pe la noi), ci a trebuit, ca tot omul plecat în pribegie, s-o ia de jos. Ceea ce a și făcut. Fără vaiete, fără cereri de ajutor. Ca orice român normal emigrat spre lumea care ne-a absorbit peste patru milioane de frați.
Gata! Avem Legea anti-fumat!
Povestea chinurilor de început e clasică și merită un spațiu pe măsură. Însă relatarea ei ne-ar priva de o cu totul altă poveste, la fel de interesantă, dar mai constructivă și orientată spre binele comunității. De aceea, am preferat să începem istoria prietenului nostru din diaspora cu știrea privind lupta sa acerbă pe frontul anti-fumat. Pentru că, dincolo de ore consumate în diverse întâlniri pan-continentale, de la Bruxelles la Dublin, în Cipru și la București, e ceva care conține și confirmarea unui rezultat palpabil, concret și punitiv chiar pentru temerarul nostru cetățean european.
Este vorba despre de-acum celebra (sau hulita) lege anti-fumat, intrată nu de multă vreme în vigoare și în România. La publicarea acesteia în paginile Monitorului European, Cornel Radu Loghin a avut o contribuție esențială. Totul a făcut parte dintr-o puternică ofensivă de lobby, un fel de campanie electorală, cu o miză enormă.
Răbdare… fără tutun
Scopul scuză mijloacele – așa sună machiavellismul din politică, dar Cornel și prietenii săi au reușit să dea un sens nobil acestui principiu care enervează societățile democratice moderne. „Scopul scuză mijloacele“ devine capodoperă a lumii libere atunci când mijloacele comunicării politice definesc un scop atât de nobil: sănătatea populației. Până și fumătorii înrăiți pot accepta că legea anti-fumat nu face altceva decât să separe mai bine „clasa“ pasionaților de tutun de cei care nu vor să simtă pe pielea lor riscurile țigărilor fumegând în gurile prietenilor lor.
N-a fost deloc o bătălie ușoară, mai ales într-o țară atât de tributară mentalității lui „merge și-așa“, dar la final au reușit. Multe drumuri departe de casă, întâlniri cu putere de convingere, dezbateri în orice for cu influență, inclusiv la tribunele Parlamentului European, energie multă consumată pentru un aer mai respirabil. Răbdare… fără tutun. Însă n-a fost în zadar. România este astăzi mai europeană decât ieri și grație legislației din domeniul fumatului, la care Cornel Radu Loghin a pus umărul din greu.
„Discuția nu e dacă te lași de fumat, ci când“, afirmă el cu relaxare și zâmbet amical. Iar această trăsătură de om bine „camuflat“ în aura eleganței îl definește o dată în plus pe românul nostru din Bruxelles. Nu e exclus ca vocea sa mieroasă și discursul parcă pansament pe rană să fi devenit „arme“ în războiul cu apărătorii fumului la liber. Este dotarea sa emoțională de a fi cald la suflet, n-ar avea de ce s-o ascundă sau s-o țină în frâu într-o lume care nu pariază întotdeauna pe simbolurile omeniei.
Cazul Gaftea, un scenariu de Hollywood
Astfel reperate valorile sale umane, nu-i de mirare că ajutorul devine una dintre pasiunile existenței. În afară de militantismul elegant exercitat alături de colegii din organziația ESPN (European Network for Smoking and Tobacco Prevention), Cornel Radu Loghin este parte într-o misiune la fel de generoasă, dedicată de astă dată românilor din Belgia: ROMBEL. Este asociația care îi ocupă o mare parte din energia zilei de ieri, de azi și de mâine. Veți auzi multe povești de la el despre mâna întinsă celor la nevoie. Sunt cazuri clasice, de oameni în suferință, după cum sunt și excepții de la regula răului obișnuit.
Ne-a rămas în minte doar amintirea unei întâmplări tragice, care ar putea intra oricând într-un scenariu de peliculă de cinema. Este cazul unui român venit la muncă în Belgia și mort în rulota în care era cazat, în urma unui incendiu nocturn. Ce e șocant în această tragedie este că trupul acelui om pe nume Gaftea, ars mai bine de 70%, a stat aproape un an în morga belgiană! Sărmanul nu avea acte, patronul îl cazase în rulota ucigașă fără să se asigure de condițiile lui de trai.
Atunci a început calvarul. Birocrația a încurcat toate socotelile, rudele din România erau depășite, autoritățile din ambele țări au complicat și mai mult destinul familiei. ROMBEL s-a luptat și cu morile de vânt până a reușit să trimită cadavrul în țară și să-l înmormânteze cum se cuvine. „E scenariu de horror, de film la Hollywood“, spune și acum, cu glas amar, Cornel Radu Loghin.
ROMBEL, misiune îndeplinită
ROMBEL a crescut sănătos și azi este o organizație neguvernamentală matură, care dă viață comunității românești din Belgia. Cel care i-a înfipt rădăcinile în solul umed al Bruxelles- ului a fost Sorin Fleșeriu, fondatorul asociației căreia i s-a alăturat mai târziu și eroul povestirii noastre de pe drumurile fumegânde ale tabagismului. Amândoi au grijă ca spiritul românesc să fie întreținut și cu ajutorul ROMBEL. Fac asta în întâlniri la Marea Nordului sau cântând de sărbători în corul Bisericii venite până în Belgia să le fie aproape românilor aflați la muncă departe de casă.
Miruna și Rareș, viitor pragmatico-artistic
Deși mai e cale lungă până la a-și deschide propriul hotel, Cornel își mai dă uneori casa peste cap pentru musafiri nepoftiți, dar pe care îi primește cu drag atunci când știe că le poate face un bine. Aviz amatorilor, nu vă înființați la ușa lui dacă ați rămas fără bani de cazare! Nu de alta, dar, la cât de primitor este, s-ar putea să nu vă lase în stradă și cine știe ce i-ar face lui familia după atâtea vizite. Așa că protejați-l pe Cornel, dacă vă pasă ca el să rămână la fel de activ pe terenul sănătății publice, al vieții comunității de români din zona aceea a Europei și în aceeași armonie cu mediul uman din jur.
Lăsând gluma în casa ei, Radu Loghin trebuie să dedice timpul potrivit celor de lângă el: Laura, soția sa – la fel de tenace, dar pe tărâmul profesiei, nu în spațiul social –, plus cei doi juniori ai familiei, care sunt ei în sine vedete în devenire și surse inepuizabile de energie vie. Miruna are privirea mamei, care impune autoritate de lider și e foarte pasionată de lumea banului, iar Rareș anunță fără să vrea o carieră în lumea artistică.
De câte ori are ocazia, Rareș le prezintă musafirilor flautul său fermecat, semn că iubește cursurile de muzică și că, spre deosebire de sora sa mai mică, nu aleargă în direcția lumii business. Dacă vreți o demonstrație pe viu despre „anatomia“ acelui delicat instrument de suflat, rugați-l pe Rareș să vă facă o prezentare. Îl va desface, îl va recompune, va sufla hotărât în el și vă va descrie toate caracteristicile celui mai bun prieten al său. În paralel, o veți putea vedea pe sora sa pragmatică sărind coarda la nesfârșit, parcă din dorința de a confirma că privirea sa de lider înnăscut nu poate supraviețui fără un efort pe măsură.
„Soyez bienvenus“, dar lăsați țigara afară!
Acesta este universul din Bruxelles al lui Cornel Radu Loghin. Unul natural, mixt, echilibrat și ocupat cu toate esențele vieții. De la pasiune pentru cei dragi, pentru semeni, la performanță în afaceri, instinct de supraviețuire și grijă pentru România de aproape și de pretutindeni. Căci Cornel rimează cu ROMBEL și mulți dintre românii ajunși în acea parte a Europei știu că au o ușă deschisă la care nu mai e nevoie să bată. Pot veni oricând, dar cu o condiție: să lase țigara afară.
