Cami se apropie cu blândeţe de bărbatul căzut pe caldarâm şi îl trezeşte. „Suntem de la ambulanţă. Nu vă speriaţi!”, îi spune ea pe un ton calm şi îl ajută să se ridice în şezut. Bărbatul de 50 de ani duhneşte a alcool, este desculţ şi plin de julituri. Cami, un tânăr voluntar al Salvării Bucureşti, se ocupă de acest caz, al treilea pe ziua astăzi. Şi este abia ora 12.00. Scoate din trusă un bandaj, îi pansează piciorul bărbatului şi îl întreabă ce s-a întâmplat. „Aveţi impresia că m-am îmbătat?”, îi răspunde el , apoi refuză să îi prezinte buletinul.
Dintr-o fire plângăcioasă, un om puternic
Cami (Carmen Ştefănescu) are doar 21 de ani şi de aproape doi ani şi jumătate face voluntariat pe Salvare. Micuţă şi fragilă, dar cu un „psihic de fier”, după cum se autocaracterizează, Cami a decis că medicina de urgenţă e viaţa ei. „Întâi a fost voluntariatul pe Salvare, apoi am decis să dau la postliceala de asistente şi va urma Facultatea de Asistente”, spune încrezătoare Cami.În 2008, când a venit pentru prima data la Salvare, tânăra a sortat haine pentru sinistraţii din Moldova, apoi a făcut cursuri de Protecţia Muncii şi de prim ajutor şi a ajuns să iasă în teren cu echipajele. „Prima gardă a fost noaptea. Un stop cardio-respirator. Afară ningea. De atunci şi până acum am învăţat multe lucruri şi, dintr-o fire plângăcioasă, am devenit un om puternic”, consideră Cami şi începe să vorbească despre maturizare. „Uite, zilele trecute eram la metrou Lujerului şi am văzut un scuterist accidentat. M-am apropiat de el, l-am întrebat cum îl cheamă, ce s-a întâmplat, să văd cât e de conştient. Nu l-am mişcat şi până nu a venit Salvarea, doar l-am ţinut de vorbă. Înainte şi când mi se lua sânge plângeam”, zice Cami.
În scurt timp, soseşte Poliţia. Membrii Salvării nu au voie să intervină cu forţa pentru a ridica alcoolici de pe stradă, „Dar nici nu îi pot lăsa pe troutare nesupravegheaţi, după ce au dormit o noapte în frig”, explică medicul Radu Berca, coordonator ştiinţific al echipelor de voluntari de pe Ambulanţă. Cele două echipaje se deplasează împreună la cel mai apropiat spital, iar bărbatul de 50 de ani este lăsat pe mâni sigure în grija unor medici urgentişti. Medicii de pe salvare primesc parafa pe caz şi îşi continuă drumul mai departe către staţia centrală.
Colegii de pe ambulanţă, a doua familie
Astăzi este duminică şi nu se anunţă o zi grea. Suntem pe o ambulanţă de tip C, un fel de terapie intesivă pe patru roţi, iar echipajul este format din patru oameni: dr. Radu Berca, coordonator voluntari, Alina Vornicu, asistent, Neacşu Constantin, ambulanţier şi Carmen Ştefănescu, voluntar.
Următorul caz se anunţă prin staţie: bărbat căzut în stradă, 41 de ani, parcul Plumbuita. În numai 8 minute suntem acolo. „Ajutaţi-mă, mi-e rău! De ce mi-e rău? Cât am tensiunea?”, spune bărbatul aşezat pe o bancă. Au trecut doar două săptâmâni de când a fost externat de la dezalcoolizare, însă vineri seara nu a mai rezistat şi a băut 3 litri de votcă. A muncit patru ani în Libia pe şantier, a venit în ţară, a divorţat, iar acum este muncitor în construcţii la o firmă din Bucureşti. Cami procedează şi de data asta cu calm. Are la îndemână tot ce îi cere asistentul Alina şi se mişcă cu o viteză incredibilă.„Aşa se manifestă un sevraj”, îi explică Alina. Bărbatul este transporat la cel mai apropiat spital şi lăsat în grija unor medici.
Ultimul caz la care asistăm: pacientă cu probleme psihiatrice, 31 de ani, prezintă dureri abdominale. „Ce aţi mâncat azi?”, întreabă Alina. „Nimic”, vine răspunsul. Tânăra povesteşte că toată săptămâna a mâncat margarină cu pâine, dar astăzi nu a mai putut să înghită nimic. Este palidă şi abia poate vorbi. Împreună cu soţul şi mama, trăieşte dintr-o pensie de handicap de 200 de lei pe lună.
Asta este lumea pe care o vede Cami de trei ori pe lună, cât vine la Ambulanţă, şi cea care i-a schimbat modul de gândire şi de viaţă. „Am învăţat să mă apropii de oameni, iar colegii de la Ambulanţă au devenit a doua mea familie”, zice Cami.
„Timpul liber mi-l petrec pe Salvare”
Alin Ştefan (19 de ani) este un alt „copil al Salvării”. Face voluntariat de patru ani şi a început dintr-o întâmplare. „Mamei mele i s-a făcut rău într-o zi şi am chemat ambulanţa. Mi-a plăcut ce am văzut şi într-o zi m-am dus la sediul lor şi am întrebat dacă pot să fac volunariat. M-au primit cu braţele deschise”, povesteşte Alin. Pasionat de calculatoare şi de site-uri cu tematică paranormală, Alin îşi făcuse un test prin cre a verificat ce fusese într-o viaţă anterioară. „De trei ori mi-a ieşit că am fost medic şi am zis că trebuie să fie ceva la mijloc”, povesteşte el începuturile. Alin îşi aminteşte că atunci când i s-a făcut rău mamei sale s-a simţit neajutorat şi neputincios. „A fost cumplit acel sentiment şi de aceea am vrut să mă apuc de medicină”, spune el.
Astfel, la vârsta la care alţii bat mingea pe maidan sau prizează etnobotanice, Alin a decis că vrea să devină medic. „Pe ambulanţă mă pregătesc, de fapt, pentru Facultatea de Medicină, unde vreau să ajung student”, spune cu convingere băiatul. Deocamdată, îi asistă pe medici. Atât are voie să facă în calitate de voluntar. „Dar când sunt acasă, mai încerc să fac injecţii pe pernă, cu acul”, spune el.
Şi Alin a făcut prima gardă tot noaptea. „Am ajuns la un pacient cu degetele tăiate. Când am văzut cum se procedează într-un astfel de caz, am rămas marcat”, spune el. Cam 70% din timpul său liber, şi-l petrece pe Salvare. În cei patru ani pe Ambulanţă a văzut cum se tratează o viroză, ce înseamnă o sinucidere, un accident rutier, o supradoză cu heroină. „La început mă emoţionau aceste cazuri, acum le privesc detaşat. Când sunt însă implicaţi copii, cu greu îţi stâpâneşti lacrimile”, zice Alin, care într-o intervenţie pe autostradă s-a trezit cu o fetiţă de 7 luni în braţe. „Şoferul fusese bunicul, fetiţa era speriată, plângea. Am luat-o în ambulaţă, am început să apăs pe butoanele de la aparatură să îi distrag atenţia, îi arătam bandaje, încercam să o opresc din plâns. După ce am plecat de acolo, mi-au dat şi mie lacrimile”, îşi aminteşte el.
Când nu e pe Ambulanţă, asistă la cursuri de «Basic Life Suport» ori la prezentări de cazuri ţinute de medicii urgentişti. „Părinţii şi prietenii zic că am înnebunit, dar sunt îndrăgosti de Salvare până peste cap”, mărturiseşte el, adăungând însă că încearcă să nu neglijeze şcoala. După ce a povestit prietenilor săi ce face, mulţi dintre ei au reacţionat prost. „Faci muncă pe degeaba, mi-au zis”, se revoltă el. Voluntariatul pe Salvare l-a maturizat, l-a apropiat de oameni, l-a învăţat medicină. „Simţi bucurie când ajuţi, când duci pacientul la spital, stai de vorbă cu el şi vezi că începe să îi fie puţin mai bine. Plus că devii stăpân pe tine, nu te mai panichezi”, zice Alin. Şi mai e ceva. „Ceea ce simţi cu uniforma pe tine e greu de descris”, spune mândru Alin.
Cel mai vârstnic voluntar
Nu doar cei tineri sunt atraşi de voluntariatul pe Ambulnaţă, ci şi oamenii mai în vârstă. „Avem o doctoriţă pensionară de 70 de ani, care nu poate să stea acasă după ce toată viaţa a fost activă şi vine şi face treabă aici”, povesteşte Cristian Grasu, director la Serviciul de Ambulanţă Bucureşti-Ilfov.
În total, Serviciul de Ambulanţă Bucureşti-Ilfov (SABIF) numără 230 de voluntari. „Studenţi la medicină, rezidenţi, asistenţi în devenire, ingineri, profesori, sociologi, psihologi, soferi, medici pesnionari. De toate neamurile”, zice Cristian Grasu. Pentru a deveni voluntar pe Salvare, o persoană trebuie să fie pregătită să facă trei gărzi pe lună. „Odată ce au semnat contractul, acestea sunt obligatorii. Zilele de lucru şi le alege fiecare cum vrea, dar odată ce şi-au luat angajamentul trebuie să îl respecte. E ca la armată”, spune Cristian Grasu.
De asemnea, voluntarii de la Salvare trec printr-un curs de securitate în muncă, unul de support vital de bază (Basic Life Suport), pe care trebuie să le treacă cu minimum nota 7. Totodată, se face si un curs de suport avansat al vieţii. „Dacă nu iau 7, nu merg mai departe”, spune Cristian Grasu. Toată pregătirea durează trei luni. Alte reguli ţin de disciplină. „Am avut cazuri în care voluntarul a fost descoperit în poziţii intime cu medicul. Voluntarul a mers la el acasa, medicului i s-a desfăcut contractul de muncă”, zice Grasu.
Directorul SABIF spune că majoritatea voluntarilor renunţă după o lună de practică. „Cei care rămân sunt în general cu studii medicale sau aspiră la acestea”, spune el.
Cifre
966 de angajaţi are Sericiul de Ambulanţă Bucureşti
230 este numărul voluntarilor
173 numărul ambulanţelor
28 iulie este ziua Salvării, când se fac şi înscrieri pentru voluntariat
