13.5 C
București
miercuri, 27 martie 2024
AcasăSpecialIncognito in laboratoarele secrete din Arad si Timisoara: 600 de euro pentru...

Incognito in laboratoarele secrete din Arad si Timisoara: 600 de euro pentru copiii-cobai

» Testarea vaccinului Cantgrip pe copii ridica numeroase semne de intrebare, dar statul refuza sa explice procedurile la care cei mici sunt supusi in timpul experimentelor.

In lipsa unor reactii oficiale, Romania libera a patruns incognito intr-una dintre clinicile in care copii proveniti din familii sarace sunt expusi de medici si parinti unor riscuri necunoscute. Oficial, copiii sunt considerati voluntari. Neoficial, parintii lor sunt recompensati cu aproape 600 de euro.

Autoritatile de la Bucuresti au decis: copiii cu varste cuprinse intre 6 si 16 ani vor fi imunizati impotriva virusului A/H1N1. Cel mai probabil, spun oficiali din Ministerul Sanatatii, vaccinarea va incepe in urmatoarele saptamani, in conditiile in care  faza finala a testelor este aproape gata. Dincolo de controversele care planeaza in jurul campaniei de vaccinare a copiilor, mult mai pronuntate decat in cazul celei de imunizare a adultilor, insasi faza finala a testelor ridica semne de intrebare: potrivit lui Radu Iordachel, directorul Institutului Cantacuzino, ultima etapa a constat in testarea vacciniului Cantgrip pe 400 de copii la Timisoara si Arad. Ceea ce oficialii nu vor sa clarifice insa este altceva: in ce conditii poate fi supus un minor  de 6 pana la 16 ani la teste care i-ar putea afecta sanatatea, sunt sau nu remunerate familiile, cu ce drept, legal si moral, decide adultul in numele copilului ca acesta sa fie pus in postura de cobai si expus la posibile reactii adverse ale vaccinului inoculat. In loc de lamuriri, reporterii R.l. au obtinut de la responsabilii de la Bucuresti si Arad raspunsuri evazive.

Proceduri discrete
"Studiul e confidential", ne-a spus dr. Dana Negru, directorul adjunct al Directiei de Sanatate Publica Arad (DSP). "E o procedura interna a firmei care realizeaza testarea. Nu tine de noi", ne-a declarat si directorul Institutului Cantacuzino, Radu Iordachel, iar de la Biroul de Presa al Ministerului Sanatatii ni s-a transmis ca nu pot oferi momentan informatii. Testarea Cantgrip pe copii este realizata de firma IFE Human Pharmacology (rebotezata recent Pierrel Research HP-RO), cu puncte de lucru deschise la Arad si Timisoara. La Arad, sediul societatii functioneaza la parterul unui bloc dintr-un cartier marginas al orasului, alaturi de alte trei cabinete ale unor medici de familie. Printre acestea se numara si cel al doctoritei Rodica Lenesiu, mama medicului care coordoneaza testele de vaccin pentru copii, Diana Zoller. Date fiind legaturile, afacerea intruneste toate calitatile uneia de familie.

Ne-am deplasat la sediul firmei din cartierul Micalaca. Pentru inceput, am pretins ca suntem dornici sa devenim cobai pentru testarea vaccinului destinat adultilor, insa o asistenta ne-a trimis la cabinetele medicilor de familie alaturate (discutie reporter-asistenta):
» Reporter: Buna ziua. Aici este firma care cauta persoane  pentru testarea vaccinului?
Asistenta: Da, dar acum nu avem nevoie. Oricum, trebuie sa aveti trimitere de la medicul de familie. Sunt si aici in hol. Numai prin ei se poate.
Medicul s-a dovedit destul de dornic sa ne includa in program, insa ne-a recomandat sa mergem pentru detalii la colega sa Rodica Lenesiu, cea care cunoaste toate detaliile (discutie reporter-medic de familie):
» Reporter:  Noi am vrea sa intram intr-un program si ar trebui sa ne dati dumneavoastra o  recomandare.
Medic de familie: Eu recomandare va dau fara nici o problema, numai ca ar trebui sa aduceti niste acte de la fostul vostru medic de familie, o negatie.
» Dar e si remunerata chestia asta?
– Da bineinteles. Acum, din cate stiu eu, se testeaza vaccinul antigripal.

Oficial, nu se dau bani.
Neoficial, se dau.
Dupa-amiaza, medicul de familie Rodica Lenesiu ne-a si inclus teoretic in program, oferindu-ne toate informatiile, avand in vedere ca era mama celei direct implicate, doctorita Diana Zoller, coordonatoarea testarii vaccinului A/H1N1 pentru adulti si copii din partea firmei IFE Human Pharmacology (devenita intre timp  Pierrel Research HP-RO). Unui copil neimunizat pana acum impotriva gripei i se vor administra doua doze de vaccin experimental anti-A/H1N1, la interval de 21 de zile. Pentru implicarea minorului, parintii primesc in schimb o recompensa de peste 600 de euro. Insa cand ne-am adresat conducerii IFE Romania (actionarul unic al firmei care efectueaza testele pe copii) in calitatea noastra reala, de reporteri ai Romaniei libere, ni s-a transmis exact contrariul. Cristina Dragomirescu, unul dintre managerii IFE Romania, ne-a declarat ca societatea pe care o conduce nu ofera nici un ban pacientilor care se supun testelor pentru vaccinul Cantgrip, varianta pentru copii (discutie reporter-dr. Rodica Lenesiu):
» Reporter:  Suntem doi voluntari, ca sa zic asa. Am inteles ca aici este o firma care  testeaza medicamente si am vrea si noi sa participam.
Rodica Lenesiu: Deci este o firma de studii medicale si acuma nu avem. A fost vaccinul antigripal care s-a terminat la adulti. Acum testam pentru copii.
» Avem si un copil de opt ani.
– A, de opt! Atunci, da. E bine, ca noi chiar avem nevoie de copii. Trebuie sa va aduceti fisele. Daca aveti serviciu, aduceti adeverinta, negatie de la medic, vaccinarile pentru copii. Noi acum facem vaccinul antigripal la copii. Vaccin antigripal normal si cel pandemic. Deja am inceput la o grupa de la 10 la 16 ani. Ne mai trebuie si la grupa asta, dar ne trebuie mai mult la cei mici. De la opt ani. Eu va trec aicea. Probabil ca o sa incepem in februarie. Presupune sa facem si niste analize inainte, analize gratuite. Aveti de ales intre vaccin de gripa normala sau gripa noua. Cu internare sau ambulator. Internare inseamna 48 de ore. Primiti 350 de euro dupa 21 de zile. Asta inseamna vaccinarea, teste de imunitate, sa vada ce fel de anticorpi are sau daca are. Se urmareste dupa primele doua zile, dupa care in a saptea, a paisprezecea si a douazeci si una zi. Dupa douazeci de zile primiti banii astia, 350. Se mai urmareste sase luni, dupa care mai primiti inca 200 de euro. Bine, la copil, pentru ca nu a mai fost imunizat, primeste doua doze de vaccin la 21 de zile. Mai face o doza. si se mai da ceva si atunci.
» Facem si un act de confidentialitate?
– Da, se fac hartii. Va dau telefonul meu si va astept. Eu sunt medic Rodica Lenesiu, iar fiica mea, Diana Zoller, este reprezentantul medical al firmei.
Desi la Registrul Comertului IFE Human Pharmacology a fost redenumita in Pierrel Research HP-RO, pe usa de la intrarea in sediul de la parter este afisata tot vechea denumire. Firma este destul de cunoscuta in cartier. Chiar si la magazinul alimetar din piata saracacioasa de vizavi vanzatoarea  stie povestea societatii (discutie reporter-vanzatoare):
» Reporter: stiti unde este firma care cauta persoane pentru teste medicale?
Vanzatoare: Care au testele pentru virusi sunt aici, la dispensar, in colt la Abrud. La parterul blocului. Cauta personal pentru testare.
»  Dau si bani?
– Stiu ca fac pentru tot felul de boli, dau si bani, au si paturi acolo, la separeu. Am auzit si eu, ca mai vin clienti si pe la magazin.

Unic participant la licitatie
Firma IFE Romania SRL, actionarul unic al IFE Human Pharmacology, a castigat si licitatia de testare pe adulti a vaccinului contra A/H1N1 pe data de 18 noiembrie 2009. Potrivit contractului, societatea primeste din partea Institutului Cantacuzino peste 600.000 de euro. IFE Romania a  fost unic participant la licitatie, iar suma primita de la Cantacuzino a fost destinata doar testarii pentru prima faza a vaccinului. La numai doua zile distanta, Agentia Nationala a Medicamentului a anuntat ca vaccinul Cantgrip, contra gripei porcine, va fi gata pe 21 noiembrie. Practic, intre castigarea licitatiei pentru testare si lansarea Cantgrip au trecut numai doua zile.  Datele de la Registrul Comertului arata ca IFE Romania, firma care a castigat licitatia pentru testarea vaccinului impotriva gripei noi, a avut cresteri permanente de profit in ultimii patru ani. In 2005 societatea avea 18 angajati, o cifra de afaceri de 1.000.000 de euro si un profit de 30.000 de euro. Anul trecut cifra de afaceri a firmei a ajuns la 2.700.000 de euro, avand un profit de 57.000 de euro. Aceste cifre au facut ca societatea sa fie prima din Timis in topul firmelor de cercetari in biotehnologie din punct de vedere al cifrei de afaceri si al profitului.
Detinuta de IFE Romania, IFE Human Pharmacology (rebotezata Pierrel Research HP-Ro SRL, care testeaza varianta pentru copii a vaccinului Cantgrip) a fost implicata in urma cu un an intr-un scandal. Dr. Dana Negru de la DSP Arad isi aminteste de acest caz: "Au fost testate niste medicamente pe femei. Erau doua produse, ambele licentiate, si testarea a constat in modul de administrare a celor doua. Atunci au existat probleme, pentru ca voluntarele nu au respectat toate conditiile medicale". Experimentul a constat in administrarea in paralel a doua medicamente pe o perioada de o luna de zile, femeile fiind monitorizate. Varianta oficiala sustine ca probleme au aparut doar la cele care nu au respectat toate indicatiile primite de la medic. Voluntarele au primit echivalentul in lei a 700 de euro.

"Sunt niste prostii"
Cand am pretins ca suntem doi parinti care doresc sa-si ofere copilul de 8 ani pentru testarea vaccinului Cantgrip, doctorita Rodica Lenesiu, mama celei care coordoneaza aceasta procedura din partea IFE Human Pharmacology (actualmente Pierrel Research HP-RO),  ne-a explicat in detaliu in ce consta operatiunea, dar si faptul ca vom fi remunerati cu aproximativ 600 de euro. Cand insa ne-am adresat oficial conducerii IFE Romania, actionarul unic al firmei care efectueaza testele, am constatat ca informatiile primite sunt contradictorii. Spre deosebire de subalternii sai, Cristina Dragomirescu, unul dintre managerii IFE Romania, nu recunoaste ca societatea plateste prestatia copilului testat cu circa 600 de euro. Vorbeste, in schimb, de o oarecare "compensatie" pentru deranjul parintilor, dar nu da detalii.
» Reporter:  Se remunereaza?
Cristina Dragomirescu: Nu, este de fapt o compensatie. Este un studiu de caz medical, nu va pot da detalii.
— Cum se aleg pacientii?
— Voluntari. Cine vrea. Nu li se face nici o oferta. Pot fi si dintre pacientii medicilor de familie, dar noi nu mergem neaparat pe asta. De exemplu, de la Arad nu avem nici un copil dintre pacientii medicilor de familie care au cabinetele langa noi. Nu este adevarat ca noi oferim 600 de euro. Este o compensatie, pentru ca si parintii vin, saracii, cu copiii, pierd timpul.
— Deci nu exista asemenea sume?
— Nu. Sunt niste prostii. Nu va imaginati asemenea sume. Intr-adevar, producatorul nu are voie sa ofere sume, insa noi testam vaccinul nu Cantacuzino.
— Copiii sunt urmariti, monitorizati dupa?
— Bineinteles. Insa nu va pot spune unde, pentru ca nu am voie. La noi au venit parinti cu copii, pentru ca le era teama sa nu ia gripa porcina de la gradinita sau scoala.

Cele mai citite

Lukașenko îl contrazice pe Putin: teroriștii de la Moscova ar fi vrut inițial să fugă în Belarus

Președintele din Belarus a prezentat marți o versiune care contrazice afirmațiile lui Vladimir Putin despre atacatorii din Moscova. Dacă președintele rus a spus că...

SUA „vor continua” să parașuteze ajutor umanitar în Gaza

Statele Unite(SUA) "vor continua" să paraşuteze ajutor umanitar în Fâşia Gaza, a afirmat marţi un purtător de cuvânt al Consiliului de Securitate Naţională al...

Lukașenko îl contrazice pe Putin: teroriștii de la Moscova ar fi vrut inițial să fugă în Belarus

Președintele din Belarus a prezentat marți o versiune care contrazice afirmațiile lui Vladimir Putin despre atacatorii din Moscova. Dacă președintele rus a spus că...
Ultima oră
Pe aceeași temă