20.3 C
București
miercuri, 24 aprilie 2024
AcasăSpecialCine câştigă cei 10 milioane de euro din ridicarea maşinilor

Cine câştigă cei 10 milioane de euro din ridicarea maşinilor

Cifra capătă valori mult mai mari dacă adăugăm şi maşinile care tranzitea­ză zilnic Capitala sau pur şi simplu ai căror proprietari lo­cu­iesc în Bucureşti, dar maşi­nile sunt înregistrate în alte localităţi. Paradoxal, un principiu de bun-simţ nu este respectat de autorităţi în acest joc al ridicatului de maşini: cu cât oferi mai multe locuri de parcare, cu atât eşti mai îndreptăţit să pedepseşti mai mulţi şoferi care parchează ilegal.

Cele cinci firme care se ocupă de ridicatul şi depozitatul maşinilor au încasat, de la începutul anului 2009 până la începutul acestei luni, cel puţin 10 milioane de euro. Din acestea, nici un ban nu intră la bugetele locale, cu excepţia sectorului 1, unde societatea cedează 20% din încasări primăriei. Calculele realizate de România Liberă s-au bazat pe taxele minime de ridicare şi transport. Nu a fost pusă la socoteală şi taxa zilnică de depozitare a maşinii, plecând de la premisa că majoritatea şoferilor şi-au recuperat maşina cât mai rapid cu putinţă. Ridicatul de maşini este cel mai profitabil în sectorul 6, unde firma Ilcor Auto a încasat aproape 3 milioane de euro: 1,82 milioane de euro în 2009, pe 14.573 de maşini ridicate; 1,1 milioane de euro în 2010 pe 8.734 de maşini ridicate. Cu toate acestea, primăria condusă de Cristian Poteraş (PDL) oferă doar 40.000 de locuri de parcare cetăţenilor, situându-se abia pe locul 4 din acest punct de vedere, între sectoarele Capitalei.

3.400 de ridicări pe lună

Pe locul doi ca profitabilitate se situează sectorul 1. Aici, firma CFR Transauto a încasat 2,85 milioane de euro: 1,4 milioane euro în 2009, pe 6.411 maşini ridicate; 1,45 milioane euro în 2010 pe 6.720 maşini ridicate. Primăria lui Andrei Chiliman (PNL) oferă aproximativ 70.000 de locuri de parcare, situându-se pe locul 3 în Capitală, din acest punct de vedere.

Sectorul 2 este situat pe locul trei al profitabilităţii. Firma Supercom, patronată de familia lui Ionel Ilie Ciuclea, fost senator PSD, a încasat aproape 2,5 milioane euro: 1,7 milioane euro în 2009, pe 13.156 de maşini ridicate; 725.000 euro în 2010, pe 5.516 maşini ridicate. Primăria condusă de Neculai Onţanu ocupă locul întâi din punct de vedere al locurilor de parcare oferite cetăţenilor: 113.000, la care se mai adaugă aproximativ 40.000 pe marile artere unde parcarea nu este interzisă.

Topul este completat, pe locul patru, de sectorul 3, unde firma Rosal Ecologic&Recycling System a încasat din ridicări aproximativ 1,4 milioane euro: 935.000 euro în 2009, pe 6.806 maşini ridicate; 410.000 euro în 2010, pe 2.984 maşini ridicate. Primăria condusă de Liviu Negoiţă (PDL) ocupă locul doi în topul locurilor de parcare oferite: aproximativ 100.000.

Sectorul 4 este cel din urmă în topul profitabilităţii de pe urma ridicării maşinilor, având în vedere că acest „serviciu” a fost demarat abia în aprilie 2010. Asocierea dintre Autosal Expert şi Euronautica Motors a încasat totuşi, în doar cinci luni, 315.000 euro, din ridicarea a 2.637 de maşini. Primăria lui Cristian Popescu „Piedone” oferă 35.000 de locuri de parcare, fiind pe locul 5 din acest punct de vedere.

Sectorul 5 rămâne în continuare singurul în care nu se ridică maşini. Pare corect, atâta timp cât primăria lui Marian Vanghelie (PSD) este oaia neagră între sectoare, la oferta de locuri de parcare: 19.000. Primăria Capitalei oferă aproximativ 35.000 de locuri de parcare, iar primarul Sorin Oprescu intenţionează să introducă şi el o firmă de ridicat maşini pe arterele aflate în administraţia sa.

Filozofia parcărilor la primării

Cristian Poteraş (PDL), primarul sectorului 6, în care ridicarea autoturismelor este cea mai profitabilă, ne-a declarat că activitatea firmei se aplică doar la maşinile parcate neregulamentar şi are ca scop tocmai „eliberarea intersecţiilor şi fluidizarea traficului”. Poteraş susţine că „încercăm pe cât posibil să venim în sprijinul posesorilor de maşini, oferindu-le sute de locuri de parcare nou-amenajate”, dând exemplu noua parcare de 700 de locuri amenajată în locul fostei Autogări Militari.

În sectorul 1, Alexandru Ichim, purtătorul de cuvânt al Primăriei, recunoaşte că nu există suficiente soluţii de parcare legală, cu toate programele desfăşurate de primărie. Totuşi, de cele mai multe ori nu s-ar ajunge la ridicarea maşinii, dacă „proprietarii de maşini nu ar fi atât de comozi şi ar merge câteva sute de metri mai încolo, să parcheze pe o străduţă laterală, unde e legal, în loc să parcheze pe marile bulevarde”, explică Ichim. Oficialul susţine că marea parte a ridicărilor auto au loc în Piaţa Victoriei, pe bretelele de lângă pa­saj, pe Calea Victoriei, pe Calea Dorobanţi, unde maşinile sunt parcate haotic, uneori pe două rânduri şi încurcă traficul. 

 

Cât îi costă pe ghinionişti ridicarea autoturismului

Sector   Taxe                                                                                     Maşini ridicate 2009-2010

1            496 lei+372 lei/zi de depozitare (prima zi se plăteşte obligatoriu)           13.131

2            524 lei+180 lei/zi de depozitare                                                            18.672

3            550 lei+150 lei/zi de depozitare (prima zi se plăteşte obligatoriu)             9.790

4            476 lei+300 lei/zi de depozitare, 24 ore gratis                                         2.637

6            300 lei+200 lei/zi de depozitare (prima zi se plăteşte obligatoriu)            23.307

Cele mai citite

Inovație pe piața muncii: munca fără contract

Ministerul Muncii a anunţat că orice persoană cu vârsta de cel puţin 16 ani va putea să câştige bani în plus. Va putea face...

Dosar de corupție la nivel înalt în Rusia: unul din adjuncții ministrului rus al apărării a fost arestat

Un adjunct al ministrului rus al apărării, Timur Ivanov, a fost arestat pentru presupusă corupţie, a anunţat marţi Comitetul de Anchetă rus, notează AFP,...

Doi jucători din Premier League, în vârstă de 19 ani fiecare, arestați pentru viol

Premier League este fără îndoială unul dintre cele mai prestigioase și urmărite campionate de fotbal din întreaga lume, însă, în ciuda renumelui său și...
Ultima oră
Pe aceeași temă