11.1 C
București
marți, 23 aprilie 2024
AcasăLifestyleFoodStudiu. Jurnaliştii beau prea mult alcool, nu îşi administrează emoţiile foarte bine,...

Studiu. Jurnaliştii beau prea mult alcool, nu îşi administrează emoţiile foarte bine, dar rezistă la presiune mai bine decât bancherii

Creierele jurnaliştilor prezintă niveluri sub media mondială la testele de monitorizare a funcţiilor cerebrale executive, potrivit unui studiu. Din acest motiv, jurnaliştii au abilităţi mai scăzute atunci când trebuie să îşi administreze emoţiile, să îşi suprime preferințele, să rezolve probleme complexe, informează uk.businessinsider.com. Pe de altă parte, pot lucra sub presiune mai bine ca alții. 

Studiul a analizat  40 de jurnaliști de la ziare, reviste, din TV și platforme online timp de șapte luni. Participanții au luat parte la teste legate de modul de viață, sănătate și comportament, iar obiectivul a fost să determine cum pot jurnaliștii să facă față stresului. Fiecare participant a făcut teste de sânge, a fost monitorizat timp de trei zile la funcțiile cardiace, a ținut un jurnal al alimentelor și băuturilor consumate și a completat un chestionar privind profilul cerebral. Rezultatele au arătat că, în cazul jurnaliștilor, creierul operează la un nivel mai jos decât media, în special din cauza deshidratării și tendinței de a se trata cu alcool, cofeină și alimente bogate în zahăr. Mai puțin de 5% beau cantitatea recomandată de apă. 

Totuși, participanții au arătat că, pentru ei, jobul este plin de înțelesuri și de scop și au arătat o rezistență mentală ridicată, ceea ce constituie un avantaj comparativ cu alte profesii în privința lucrului sub presiune sau termenelor strânse de execuție. 

Jurnaliștii au obținut un scor bun la:
– Abstractizare, abilitatea de a lucra cu idei mai degrabă decât cu evenimente. Este legată de acea parte a creierului care permite rezolvarea problemelor cele mai sofisticate. Cu alte cuvinte, subliniază abilitatea de a gândi în afara tiparelor și de a face conexiuni acolo unde alții nu le văd. 
– Identificarea valorilor, abilitatea de a găsi valoare în diverse indicii, cum ar fi dacă ceva este o prioritate sau are un înțeles. Un scor ridicat în această zonă indică o bună abilitate de a cerne informația și de a alege ce e important. 

Jurnaliștii au obținut un scor mic la:
– Funcția executivă, ceea ce sugerează deficiențe de somn, nutriție, mișcare și atenție. Mulți participanți au raportat că nu au timp de pauze în timp ce muncesc. De asemenea, jurnaliștii au primit un scor slab la capitolul liniște interioară, fără griji despre viitor sau regrete privind trecutul. 

Totuși, comparativ cu bancherii, traderii sau oamenii de vânzări, jurnaliștii au arătat că sunt mult mai capabili să față față la presiune. Trăsăturile care fac din jurnalism o profesie stresantă sunt deadline-urile, responsabilitatea față de public, sarcinile impredictibile și grele, repercusiunile în social media și salarizarea redusă, conform sursei menționate

Cele mai citite

România poate rămâne fără Noaptea Europeană a Muzeelor întrucât nu s-au rezolvat revendicările angajaților din Cultură

Federația Națională a Sindicatelor din Cultură și Presă CULTURMEDIA anunță că membrii săi nu vor participa la evenimentul intitulat "Noaptea Europeană a Muzeelor", în...

Renunțarea la candidatul unic PSD-PNL poate declanșa criza politică. Luptele electorale din interiorul Coaliției pot afecta Guvernul

Președintele Klaus Iohannis, aflat acum în Coreea de Sud, pare să fie îngrijorat de modul cum va evolua relația PSD - PNL după ce...

România poate rămâne fără Noaptea Europeană a Muzeelor întrucât nu s-au rezolvat revendicările angajaților din Cultură

Federația Națională a Sindicatelor din Cultură și Presă CULTURMEDIA anunță că membrii săi nu vor participa la evenimentul intitulat "Noaptea Europeană a Muzeelor", în...
Ultima oră
Pe aceeași temă