Curs valutar: €4.6321 $3.9175 £5.2408

Poveştile secolului XXI sau mesajele nocive ale „Caprei cu trei iezi“ (ARTICOL INTEGRAL)

Cu toţii am crescut cu basmele clasice fără ca părinţii noştri să se gândească prea mult cum ne pot acestea afecta caracterul. Între timp însă s-a inventat psihoterapia care demonstrează că Albă ca Zăpada, ...

Share

Gabriela Lupu 0 comentarii

22.12.2011 - 13:48

Cu toţii am crescut cu basmele clasice fără ca părinţii noştri să se gândească prea mult cum ne pot acestea afecta caracterul. Între timp însă s-a inventat psihoterapia care demonstrează că Albă ca Zăpada, Scufiţa Roşie, Cenuşăreasa, lupul şi capra pot oricând sări din paginile cărţii şi să ne programeze greşit vieţile.


Am încercat şi noi să aflăm de ce nu mai sunt bune basmele de ieri pentru copiii de azi, de ce unii părinţi schimbă finalurile poveştilor când le citesc celor mici şi unii educatori refuză să le citească picilor anumite pasaje sau chiar poveşti întregi. În acest demers am apelat la un părinte care, în plus, este şi scenaristul şef al primei serii a serialului „În derivă", difuzat de HBO, care, după cum telespectatorii ştiu prea bine, tratează subiectul psihoterapiei, iar unul dintre pacienţii doctorului Andrei Poenaru, interpretat de Marcel Iureş, era chiar o elevă. Andy Lupu ne-a lămurit cu ce păcătuiesc basmele fraţilor Grimm sau cele ale lui Ion Creangă.

Scenaristul pasionat de psihologie a „radiografiat" câteva dintre cele mai cunoscute poveşti şi le-a descoperit aşa numitele „mesaje nocive". Aşa am aflat că, de pildă, „Capra cu trei iezi" este o poveste siciliană despre răzbunare. Pe principiul „răzbunarea este un fel de mâncare care este mai delicios rece", capra îşi programează vendetta până în ultimul detaliu, cum îl invită pe lup la pomană, cum îl pune pe scăunelul de ceară, cum pică el în groapă, cum îi dă foc, totul e calculat milimetric şi ritualic, ca în filmele cu mafioţi. Şi, ca totul să aibă valenţe pedagogice, îl face pe iedul cel mic complice la crimă, ca să ia aminte şi să facă şi el la fel când va creşte mare.

„Cenuşăreasa" este un basm cu un mesaj complet greşit pentru că vorbeşte despre normă. Prinţul nu o ia pe fată de nevastă decât dacă i se potriveşte pantoful. Cu alte cuvinte, trebuie să ai „măsurile" corecte, 90-60-90, la o adică, altfel nu te „califici" la fericire.

Mesaje nocive găsim şi în „Frumoasa din pădurea adormită". Li se spune fetelor că trebuie să stea să aştepte până ce vine un prinţ care să le „salveze". Cu alte cuvinte, tu poţi între timp să dormi liniştită, să nu faci nimic, căci o să apară la un moment un bărbat care o să-ţi dea un sens în viaţă. Tu, ca fată, fără prinţ, eşti zero.

„Punguţa cu doi bani" este un basm despre dragostea condiţionată. Moşul alungă cocoşul de acasă pentru că nu face ouă. Între timp cocoşul adună bani şi bogăţii şi se întoarce acasă la, hai să-i spunem, „tatăl" lui, demonstrându-i de ce este în stare. Ce învaţă un copil din asta? Că nu va fi iubit de părinţi decât dacă le va „cumpăra" dragostea şi dacă le va dovedi că a devenit ceea ce şi-au dorit ei. Iar, la final, baba o alungă pe găină de acasă pentru că nu putea să facă decât ce ştia ea: ouă. Dintr-odată pe principiul „vezi, copilul vecinilor e mai bun ca tine, fă şi tu la fel ca el", găina e trimisă „la produs".

„Scufiţa roşie" este o poveste care scoate în evidenţă iresponsabilitatea părinţilor. Nu e treaba unui copil să meargă prin pădure, loc unde primejdiile o aşteaptă la tot pasul, ca să ducă de mâncare bunicii. Aici vorbim despre o maturizare forţată. Scufiţa este delegată de mamă, care nu se ştie pe unde umblă, în orice caz are altă treabă, să facă munca unui adult şi, plecând de mică de acasă, învaţă, pe propria piele ce e viaţa.

În plus, se mai acreditează şi ideea, intens vehiculată în societatea românească, conform căreia băieţii mai treacă-meargă, dar fetele e musai să-şi sacrifice viaţa pe altarul familiei ca să aibă grijă de părinţi, de bunici şi de tot neamul. Împlinirea lor profesională şi personală nu prea contează, important este să zică mereu „prezent" când familia le-o cere .

Mai departe: „Albă ca Zăpada". Acest basm pune pe tapet relaţia mamă-fiică. Rivalitatea dintre ele porneşte de la faptul că fata creşte şi devine femeie. Din acel moment, mama, vitregă, dar tot mamă este până la urmă, îi doreşte fetei moartea. Care este mesajul nociv? „Nu creşte. Râmâi copil. Dacă devii femeie, mama n-o să te mai iubească, ba, mai mult, o să-ţi dorească moartea. Iar povestea cu vânătorul care e trimis să-i aducă maşterei inima Albei ca Zăpada e parcă dintr-un film de Tarantino: sânge cât cuprinde, inimi smulse, maţe scoase.

Basmele glossy

Între timp, au apărut ca variantă la poveştile tradiţionale, basme rescrise din motive de marketing. De pildă, de curând, a apărut la Editura Egmont colecţia de reviste Barbie cu DVD care se adresează fetiţelor între 3 şi 10 ani. Primul DVD se numeşte „Barbie în Colind de Crăciun" şi este nici mai mult, nici mai puţin decât o „updatare" a basmului lui Charles Dickens despre ticălosul Scrooge, un capitalist fără inimă care nu le dădea angajaţilor nici zi liberă , nici cadou şi nici „primă" de Crăciun. În varianta glossy a basmului, în locul lui Scrooge apare o fată, o păpuşică, care toată viaţa ei visase să devină vedetă şi care, într-un succes story demn de Hollywood, a şi reuşit să ajungă un star. Pe drumul ei spre glorie a pierdut însă din vedere câteva amănunte cum ar fi prietenii, dragostea şi, victimă colaterală, Crăciunul.

Vedeta care îşi era absolut suficientă şi se ghida după motto-ul „într-o lume egoistă, egoiştii reuşesc" are un caracter infect care nu a împiedicat-o însă, ba chiar dimpotrivă, în accederea ei spre „moţul" lumii. Ca şi Scrooge (pe care nu credeam că voi ajunge să-l regret vreodată), starleta este vizitată peste noapte de stafia Crăciunului trecut în care se revede puştoaica de odinioară care nu era lăsată să se joace cu copiii de sărbători, ci trebuia să studieze game la pian, de spiritul Crăciunului prezent în care îşi vede angajaţii ţinuţi cu forţa la serviciu, ca negrişorii pe plantaţie, şi în ziua de Crăciun, bârfind-o şi aruncând cu roşii în portretul ei, şi de spiritul Crăciunului viitor în care se vede singură, săracă lipită şi pedepsită de viaţă pentru egoismul ei.

Păpuşa Barbie care apare în locul lui Scrooge le vorbeşte fetiţelor pe limba lor. În mod subliminal, ea le zice ceva de genul: Ştiu că toate vreţi să ajungeţi Monica Columbeanu sau altă fufă, dar, atenţie că în viaţă mai contează şi să fii om. Cu alte cuvinte, Barbie le transmite copilelor un mesaj pozitiv la care nu se poate ajunge însă decât cumpărând absolut toate produsele la care face reclamă faimoasa păpuşică.

În goana după corectitudinea politică, în ţările nordice au apărut poveşti în care părinţii prinţeselor sunt un cuplu de gay, în care Albă ca Zăpada provine dintr-o familie monoparentală şi tot aşa. Despre rescrierile de acest gen a făcut o băşcălie nebună James Finn Garner în cartea sa „Poveşti corecte politic de adormit copiii", care a apărut în urmă cu câţiva ani şi în româneşte la Editura Humanitas. Şi pentru că firul din poveste înainte mult mai este, vă dăm o mostră dintr-un astfel de basm creat de Garner într-un stil care ar umple de mândrie proletară orice ONG din lume care are ca obiect de activitatea combaterea discriminării.

Scufiţa Roşie

A fost odată ca niciodată o tânără persoană pe nume Scufiţa Roşie, care trăia cu mama ei la liziera unei păduri vaste. Într-o bună zi, mama ei o rugă să ducă un coş încărcat cu fructe proaspete şi nişte apă minerală la domiciliul bunicii ei, nu pentru că asta ar fi fost treabă de femeie - nu, Doamne fereşte -, ci fiindcă făcea astfel un gest generos, care stimula dezvoltarea sentimentului de apartenenţă la comunitate. În plus, bunica ei nu era bolnavă, ci mai degrabă într-o stare perfectă de sănătate fizică şi mentală, fiind absolut capabilă să aibă grijă de propria persoană, ca orice adult ajuns la maturitate.

Deci, Scufiţa Roşie îşi luă coşul şi porni la drum prin pădure. Mulţi oameni considerau pădurea ca pe un loc plin de pericole şi ameninţări, de aceea nu puneau niciodată piciorul acolo. În ciuda acestui fapt, Scufiţa Roşie avea suficientă încredere de sine şi în sexualitatea ei crescândă, încât să nu se lase intimidată de asemenea clişee freudiene.

Pe drumul spre casa Bunicuţei, Scufiţa Roşie fu acostată de un lup care o întrebă ce duce în coş. Ea îi răspunse:

- Câteva snackuri sănătoase pentru bunicuţa mea, care, cu siguranţă, este absolut capabilă să-şi poarte singură de grijă ca orice adult ajuns la maturitate.

Şi lupul îi răspunse:

- Ştii, draga mea, pădurea nu-i un loc sigur pentru fetiţe care se plimbă singure.

Scufiţa Roşie îi răspunse:

- Consider remarca ta sexistă extrem de jignitoare, însă prefer s-o ignor, gândindu-mă la statutul bine cunoscut de proscris al societăţii pe care-l ai, din cauza căruia stresul te-a obligat să elaborezi această viziune personală despre lume şi viaţă, care este cu totul valabilă. Iar acum, te rog să mă scuzi, fiindcă trebuie să-mi văd de drum.

Scufiţa Roşie merse mai departe şi nu se abătu de la drumul principal. Însă, cum statutul de proscris al societăţii îl ajutase pe lup să se debaraseze de clişeele înrobitoare, tributare modului de gândire tipic occidental, liniar, lupul cunoştea o scurtătură pe care putea ajunge mai rapid la casa Bunicuţei. Dădu buzna în casă şi o mâncă pe Bunicuţă, acţiune al cărei curs era perfect firesc şi valabil pentru un carnivor ca el. După care, total dezinhibat, eliberat de prejudecăţile tradiţionaliste, rigide în legătură cu conceptul de masculin şi conceptul de feminin, îşi puse cămăşuţa de noapte a Bunicuţei şi se urcă în pat.

De cum intră pe uşă, Scufiţa Roşie spuse:

- Bunicuţo, ţi-am adus nişte snackuri fără sodiu şi fără grăsime, ca expresie a respectului faţă de rolul tău de matriarh înţelept şi preocupat de binele celorlalţi.

Din pat, lupul rosti cu blândeţe:

- Apropie-te, copila mea, ca să te pot vedea mai bine.

Scufiţa Roşie spuse:

- A, am uitat că eşti dezavantajată optic cu desăvârşire. Bunicuţo, dar ce ochi mari ai!

- Fiindcă au văzut multe şi au iertat multe, draga mea.

- Bunicuţo, dar ce nas mare ai - sigur, totul e relativ şi, fireşte, este atrăgător, în felul lui!

- Fiindcă a mirosit multe şi a iertat multe, draga mea.

- Bunicuţo, dar ce dinţi mari ai!

- Sunt mulţumit cu mine, de ceea ce sunt şi cine sunt, îi răspunse lupul şi sări din pat.

Şi o înşfăcă pe Scufiţa Roşie în gheare, hotărât să o devoreze. Scufiţa Roşie ţipă, nu pentru că ar fi fost înfricoşată de predispoziţia aparentă a lupului spre travesti, ci din cauză că îi invadase intenţionat spaţiul personal.

Ţipetele ei fură auzite de o persoană care trecea prin zonă, de profesie tăietor de lemne (sau tehnician de combustibil lemnos, după cum prefera să i se spună). Când se năpusti în căsuţă, acesta remarcă imediat comportamentul inadecvat şi încercă să intervină. Însă, pe când ridica securea, pregătit să lovească, atât Scufiţa Roşie, cât şi lupul se opriră.

- Şi ce zici că ai de gând să faci? îl luă la întrebări Scufiţa Roşie.

Tehnicianul de combustibil lemnos clipi nedumerit şi se strădui să furnizeze o explicaţie, însă nu-i trecu prin minte nici un cuvânt.

- Auzi, să dai buzna aici ca un om din Neanderthal, agitându-ţi arma şi lăsând-o să te exprime! exclamă Scufiţa. Obsedatule! Specimenule! Cum îndrăzneşti să presupui că o femeie nu e în stare să-şi regleze singură conturile cu lupul, fără a fi nevoie de intervenţia unui bărbat?!

La auzul discursului pasionat al Scufiţei Roşii, Bunicuţa sări afară prin gura lupului, înşfăcă securea din mâinile tehnicianului de combustibil lemnos şi îi reteză scurt capul. După această grea încercare, Scufiţa Roşie, Bunicuţa şi lupul se simţiră uniţi de un anume sentiment al cauzei comune. Hotărâră să înfiinţeze un cămin alternativ bazat pe respectul reciproc şi pe cooperare şi trăiră împreună fericiţi în pădure până la adânci bătrâneţi.

Citește totul despre:

Comentarii

loading...
Loading...