Curs valutar: €4.6321 $3.9175 £5.2408

GALERIE FOTO Mariea Crâșmaru, deținătoarea recordului Guinness pentru „cea mai lungă călătorie efectuată vreodată de o femeie“

Dacă nu știați, prima femeie care a făcut turul lumii pe jos este o româncă, iar numele ei este Mariea Crâșmaru. Acum în vârstă de 66 de ani, Mariea este deținătoarea recordului Guinness pentru cea mai lungă călătorie în jurul lumii fără întrerupere, pe jos – 3 ani și 5 luni i-a luat să parcurgă 120 de țări și 7 continente, între 1997 și 2001.

Share

Roxana Lupu 0 comentarii

Actualizat: 02.12.2017 - 16:03

Dacă nu știați, prima femeie care a făcut turul lumii pe jos este o româncă, iar numele ei este Mariea Crâșmaru. Acum în vârstă de 66 de ani, Mariea este deținătoarea recordului Guinness pentru cea mai lungă călătorie în jurul lumii fără întrerupere, pe jos – 3 ani și 5 luni i-a luat să parcurgă 120 de țări și 7 continente, între 1997 și 2001.

Cum pe atunci nu exista internet, fotografiile realizate de ea în călătorie sunt toate pe print și, tot din acest considerent, planurile pe care și le-a făcut de acasă, cu harta în mână, au fost adaptate din mers la realitatea din teren, la climă și la bunătatea oamenilor – căci Mariea a primit sprijin, prin cazare, mâncare sau o vorbă bună, de la ambasadele României din străinătate și de la comunitățile de români din diaspora, pe toată perioada călătoriei. Am vorbit cu Mariea despre explorările ei în lumea întreagă.

Roxana Lupu: Cum ați decis să plecați în această călătorie incredibilă? Prologul a fost un record național.

Mariea Crâșmaru: Așa este, în 1988 am realizat turul României în 114 zile, străbătând 3.210 kilometri. Un globe-trotter nu parcurge toate distanţele numai pe jos (n.r. – globe-trotterii se numesc „călători pe jos“, îşi cară rucsacul în spate şi pot folosi orice formă de transport  în comun), dar cum acţiunea mea constituia o premieră naţională feminină, m-am ambiţionat să merg doar pe jos.

Am avut un traseu bine stabilit, am fost mediatizată în fiecare oraş pe care l-am traversat, iar primăriile mi-au oferit mâncare şi cazare. Nu mi-a fost greu să merg numai pe jos, media zilnică a fost între 28 și 30 de kilometri. În februarie 1990 am plecat în turul Europei, apoi a urmat marea aventură în lumea întreagă, timp de trei ani şi cinci luni.

Cum mi-a venit ideea asta de a călători? Am citit în revista „România pitorească“ despre Neculai Ghimpu, care se întorsese din turul lumii (n.r. – celebru globe-trotter român; în 1977, la 67 de ani, pleacă în înconjurul lumii, care îi va lua 3 ani).

Spuneți-ne, vă rugăm, câteva lucruri despre dumneavoastră, o descriere generică, pentru cititori.

Am doi băieți și patru nepoți, sunt pensionară, pasiunea mea este de radio-amator, am indicativul YO6GSZ.

Înțeleg că ați plecat cu 600 de dolari în buzunar. Cum ați avut acest curaj? V-ați gândit cum vă veți întreține pe parcursul acestor ani? Cum ați reușit să o faceți?

Am fost sprijinită de Ministerul de Externe, prin ambasadele noastre în străinătate. Pe atunci nu eram în spațiul Schengen, am avut nevoie de obținerea vizelor și ei m-au ajutat cu mai mult decât atât, mi-au oferit și cazare, și mâncare. Sponsori am găsit în românii din diaspora pe care îi întâlneam de obicei la biserici ortodoxe, penticostale, baptiste, toți mi-au dat o mână de ajutor.

Cum v-au primit, în general, oamenii? Și ce traseu aveați, de obicei, într-o țară? Mergeați să vizitați obiectivele turistice importante sau aveați altă strategie?

Oamenii m-au primit mai mult decât bine, uimiți de curajul, tenacitatea, voința, perseverența mea, și mi-au deschis uși și inimi. Traseul l-am făcut de nouă ori, până am plecat, pe hărți de hârtie – atunci nu aveam posibilitatea să-l fac online, nu era internet. Pe drum, însă, s-a modificat de mai multe ori, l-am adaptat climei, obținerii vizelor și efortului
financiar.

Am fost foarte ocupată pe tot parcursul proiectului: pe lângă parcurgerea distanțelor, trebuia să merg la consulate pentru vize, interviuri la radiouri, ziare și televiziuni unde eram invitată, la întâlnirile cu primarii capitalelor pentru ștampila din jurnalul oficial, care era vitală pentru verificarea recordului Guinness… În felul acesta am cunoscut aproape toți primarii capitalelor lumii.

Erau apoi întâlniri cu românii din diaspora și, da, îmi făceam și timp să văd orașul și punctele turistice. Nu de puține ori am parcurs distanțe considerabile ca să le văd.

Ce țări v-au plăcut cel mai mult? Unde v-ați simțit cel mai acasă?

Oriunde ajungeam, pentru mine era acasă, cu excepția sălilor de la spitalele de urgență, a secțiilor de poliție, a stațiilor de autogări, aeroporturi sau hoteluri, unde ceream permisiunea să petrec câteva ore în așteptarea dimineții, când mă așezam din nou la drum. Evitam pericolul străzilor în noapte.

Pentru mine toate țările sunt frumoase, ca relief mă refer, nu cred că pot să enumăr doar câteva, totuși Brazilia, cu măreața ei cascadă Foz de Iguazu, m-a impresionat.

Îmi amintesc ca acum cum am ajuns la primul palier al cascadei. Mi-am scos din borsetă o punguliţă din plastic, îmi bag actele în ea, după care înapoi în borsetă. Este o zi noroasă şi plouă mărunt. Suntem deja ude leoarcă, eu și ghidul meu, Celia. Nu ne deranjează ploaia. Celia filmează, eu fac fotografii. Râdem ca două fetițe năzdrăvane, dansăm și cântăm în ploaie și din când în când ştergem aparatele  foto de apă. Plecăm către o altă balustradă în ritm de dans, cânt tare, fără să-mi pese de nimeni și de nimic. Am o stare euforică, o energie pe care cu siguranță mi-o dă acest loc.

Mai sunt multe locuri care m-au atins, Machu Picchu, spre exemplu. M-am simțit mică, neînsemnată, și simt totul cu nemărginit respect, pentru că tot ce este aici este sacru. Pe vârfurile munţilor sunt porţiuni mari acoperite de zăpadă, care se înalţă mai sus de nori. Bucăţi imense de granit, râuri ce coboară hohotitor pe praguri; în vale, orhidee – sunt mai mult de 90 de specii de orhidee!; ici-colo, câte o lamă care se plimbă, mănâncă sau stă întinsă, răsfăţându-se în razele soarelui.

Ador toată America Latină, Antarctica la Polul Sud, Argentina cu Țara de Foc, Ushuaia – orașul de la capătul lumii unde m-am întâlnit cu pinguinii –, Chile, America Centrală, Asia, Orientul Mijlociu și cel Îndepărtat, Africa, Oceania…

Continuarea articolului poate fi citită aici.

Citește totul despre:

Comentarii

Loading...
loading...