Conducătorul tezei de doctorat al lui Kövesi: Prea abuzăm de abuzul în serviciu

de Cristi Ciuperca , 12 noiembrie 2017 - stire actualizata la ora 11:06, 13 noiembrie 2017
Conducătorul tezei de doctorat al lui Kövesi: Prea abuzăm de abuzul în serviciu

Profesorul doctor Viorel Pașca de la Facultatea de Drept a Universității de Vest din Timișoara afirmă, într-un articol de specialitate, că una dintre soluții este redefinirea lui într-o formă care să ducă la abrogarea articolului din Legea 78/2000 ce incriminează fapta ca fiind în competența DNA.

Dacă s-ar face acest lucru, procurorii anticorupție ar mai putea deschide dosare pe abuz în serviciu doar dacă este săvârșit în conivență cu infracțiuni efective de corupție.

În contextul necesității de a face modificări la aproape tot ce înseamnă legile justiției, una dintre cele mai discutate probleme în spațiul public este cea a modului în care este definită în legea penală infracțiunea de abuz în serviciu, situație generată de decizia Curții Constituționale dată pe o excepție invocată într-un dosar penal de fostul procuror-șef al DIICOT Alina Bica.

Originea problemei  stă însă în faptul că până nu cu mult timp în urmă procurorii Direcției Naționale Anticorupție deschideau foarte multe dosare prin lansarea unor acuzații de abuz în serviciu la adresa unor șefii de instituții sau oameni politici, fără să mai probeze și eventuala corupție a celor vizați, ajungându-se în situația ca oricine să se poată trezi cu un dosar penal pentru abuz pentru încălcarea vreunui regulament, deși probleme de acest gen se pot rezolva în instanțele de contencios administrativ.

Unul dintre specialiștii care spune că prin redefinirea infracțiunii trebuie stopată această practică este profesorul doctor Viorel Pașca, de la Facultatea de Drept a Universității de Vest din Timișoara. Întâmplător, acesta este și cel care a coordonat lucrarea de doctorat a procurorului-șef al DNA, Laura Codruța Kövesi.

Abuzul în serviciu nu poate fi dezincriminat total

Într-un articol de specialitate publicat anul acesta în revista Universul Juridic sub titlul “Cum a devenit abuzul în serviciu cea mai frecventă infracțiune de corupție”, profesorul Viorel Pașca scrie așa: „În condiţiile în care prin incriminarea oricărei acţiuni sau inacţiuni de încălcare a atribuţiilor de serviciu sau de îndeplinire defectuoasă a acestora orice faptă constituie infracţiune, se încalcă principiul potrivit căruia soluţia penală este ultima ratio (ultima soluție –n.r.), recurgându-se la ea numai în măsura în care este necesară într-o societate democratică şi sancţiunea este proporţională cu încălcarea care a determinat luarea acesteia. Fără existenţa unui limite valorice de la care fapta constituie infracţiune, legiuitorul penal a eliminat practic din sfera mijloacelor legale răspunderea materială şi disciplinară a funcţionarilor”.

Concluzia profesorului din acest articol este clară: prea abuzăm de abuzul în serviciu!

O formă agravată

Convenția de la Merida, semnată de România în 2003, prevede obligativitatea statelor membre de a incrimina penal abuzul în funcție.  Viorel Pașca scrie însă că modul în care legiuitorul naţional transpunea în legislaţia naţională prevederile acestei convenţii rămânea la dispoziţia acestuia, în raport de caracteristicile şi sistematizările sistemului legislativ naţional.

Profesorul remarcă că autoritățile române au ales o cale greșită încă din 2004.

„În loc să redefinească abuzul în serviciu în concordanţă cu prevederile Convenţiei de la Merida în cuprinsul Codului Penal, legiuitorul român a preferat o soluţie contra firii, introducând prin Legea nr. 421/2004 o normă de referire (art. 132 al Legii nr. 78/2000 pentru prevenirea, descoperirea şi sancţionarea faptelor de corupţie), articol (după o altă modificare prin Legea nr. 187/2012) care are următorul cuprins: „În cazul infracţiunilor de abuz în serviciu sau de uzurpare a funcţiei, dacă funcţionarul public a obţinut pentru sine ori pentru altul un folos necuvenit, limitele speciale ale pedepsei se majorează cu o treime”.

În mod normal, această variantă normativă a infracţiunii de abuz în serviciu este o formă agravată a acestei infracţiuni şi locul ei ar fi fost ca alineat nou în cuprinsul art. 297 C. Pen., ca infracţiune de serviciu, şi nu în cuprinsul Legii nr. 78/2000 ca infracţiune asimilată infracţiunilor de corupţie, categorie care nu se regăseşte în sistematizarea Părţii Speciale a Codului Penal”, spune Pașca în articolul despre cum a ajuns abuzul în serviciu cea mai frecventă infracțiune de corupție.

O soluție: eliminarea abuzului din competența DNA

Viorel Pașca propune ca abuzul să fie definit ca ”fapta funcţionarului public care, în exercitarea atribuţiilor de serviciu, cu intenţia de a obţine un beneficiu material ilicit pentru sine sau pentru altul, abuzează de funcţia sa oficială, depăşeşte limitele atribuţiilor sale sau nu îşi îndeplineşte îndatoririle prevăzute de lege sau de ordonanţele Guvernului şi prin aceasta cauzează o pagubă ori o vătămare a drepturilor fundamentale ale unei persoane fizice sau ale unei persoane juridice și se pedepseşte cu închisoarea de la 2 la 7 ani şi interzicerea exercitării dreptului de a ocupa o funcţie publică, dacă fapta nu constituie o altă infracţiune mai gravă”.„Avantajul unei asemenea incriminări ar fi acela că nu mai pune în discuţie valoarea pagubei cauzate altei persoane deoarece fapta fiind comisă în scopul de a obţine un beneficiu material ilicit pentru sine sau pentru altul este indiferentă valoarea pagubei şi paguba produsă terţului nu se poate confunda cu folosul urmărit pentru sine sau pentru altul. Această definiţie ar duce la abrogarea art. 13 indice 2 din Legea nr. 78/2000 şi la revenirea abuzului în serviciu acolo unde îi este locul – printre infracţiunile de serviciu”, mai spune Viorel Pașca.

O eliminare a abuzului din art. 13 indice 2 din Legea 78/2000, lege care prevede infracțiunile care sunt de competența Direcției Naționale Anticorupție, ar face ca procurorii DNA să mai poată cerceta fapte de abuz doar dacă acestea sunt făcute în conexiune cu fapte concrete de corupție. 

Cum a ajuns mediul privat să fie afectat de o infracțiune specifică funcționarilor publici

În articolul său din revista „Universul Juridic”, profesorul Viorel Pașca mai ridică problema aplicabilității abuzului în serviciu pentru persoane din mediul privat.

Astfel, spune acestea, în redactarea actualului Cod Penal autorii au unificat într-un singur text infracţiunile de abuz în -serviciu contra intereselor publice şi prin îngrădirea unor drepturi, făcând distincţie în cuprinsul Titlului V, intitulat „Infracţiuni de corupţie şi de serviciu”, între infracţiunile de corupţie şi infracţiunile de serviciu, dar au păstrat în cuprinsul art. 297 incriminarea abuzului în serviciu tot printr-o normă incompletă, al cărei conţinut, în virtutea aceleiaşi practici dezvoltate sub imperiul vechiului Cod, se putea complet cu norme juridice cu valoare inferioară legii (norme incomplete improprii), deşi de această dată principiul legalităţii incriminărilor este de ordin constituţional.

Copiind în mod fidel spiritul reglementărilor vechiului Cod Penal, legiuitorul a preluat în art. 308 din actualul Cod Penal şi incriminarea faptelor săvâr-şite de către sau în legătură cu persoanele care exercită, permanent ori temporar, cu sau fără o remuneraţie, o însărcinare de orice natură în serviciul ori în cadrul oricărei persoane juridice, fără a face distincţie între persoana juridică cu capital integral sau majoritar de stat şi cea cu capital privat.

Comentarii

  • Firul de praf

    15 noiembrie 2017 16:52

    Cu niste ani in urma, circula pe net un filmulet. Era o initiere in arta subversiunii, predata de un profesionist, ex-KGB, fugit in Occident. Yuri Bezmenov - The Art of subversion. Acolo veti gasi explicatiile necesare pentru tot ce se intampla acum, in materie de manifestari ale "societatii civile". Astia NU sustin nici drepturile omului, nici democratia, nici Justitia, nici intersele Romaniei. Sunt organizatii subversive, care practica un amestec de Kompromat si alte asemenea tehnici. Nu-mi este clar scopul. Vor doar puterea obtinuta pe cai dosnice, deci anticonstitutionale, ori urmaresc un plan mai amplu ? Habar n-am. Insa, odata si odata tot o sa aflam. Astia care adera la asa ceva Bezmenov ii nueste simplu, useful idiots, persoane cu ceva deranjamente la cap, ori de moravuri lejere, extrem de necesari in asemenea actiuni httpswww.youtube.comwatch?v=n4ZxO5I-s4E

    raspunde comentariului
  • Sorin

    14 noiembrie 2017 14:49

    Sictir bai gunoiordinar! Ce abuzuri intr-o tara unde din 90 si pana acum jaful si coruptia sunt generalizate, nu avem autostrazi, nu avem industrie, nu avem agricultura, nu avem justitie, nu avem puscarii sa incapa toti hotii care normal ar trebui impuscati, nu avem parlament, nu avem guvern, doar niste clone, nu avem bani de pensii si salarii, avem peste un milion de bugetari cu pensii si salarii nesimtite. O tara in care puscarisii scriu carti mai multe decat au citit, asemni profesorilor dottore din universitati.

    raspunde comentariului
    • Firul de praf

      15 noiembrie 2017 16:42

      Ce te faci daca noi vom hotari, intr-o buna zi, ca tu si acolitii tai sunteti un risc major la siguranta nationala a Romaniei, si ne ocupam de voi ? Fiindca, nu va suparati, aveti TOATE trasaturile unei organizatii subversive, ostila Romaniei. Propaganda neagra, subversiune, instigare la rascoala, colportare de stiri false, comportament anarhic, lipsa de discernamant. Crezi ca te salveaza Bruxelles-ul ? Trebuie sa fii absolut cretin sa crezi asta, imbecilule. Aia se folosesc de voi,va exploateaza in orb, si v-arunca la gunoi. Iar la o adica, cand vi se documenteaza activitatea, si va iau unii pe sus, sa va-ntrebe de sanatate, patronii vostri vor spune ca nici n-au auzit de voi.

      raspunde comentariului
      • Sorin

        15 noiembrie 2017 22:25

        Bai idiotule, tu si cu ciuma rosie aciuata la putere inca din 46 sunteti risc pentru siguranta si statul de drept. Romania este membra UE si NATO, aliat al SUA si va scapa de neobolsevism, kgb-isti si alte fosile din cartea de istorie. Nu numai Romania va scapa de voi dar si Rusia, intr-o buna zi vor iesi in strada si vor linsa clica tarului cu el cu tot.

        raspunde comentariului
      • Theodor Iliescu

        15 noiembrie 2017 20:21

        Pentru "fir de praf" si alti imbecili platiti de PSd via Moskva ! SIKTIR banditilor ! Ati furat in acesti 27 de ani cat nu s-a furat in Romania de la "facerea Romaniei mari" ! Te uiti la o jaavra ca Dragnea - un neispravit - repetent - cu invataturi de la "taticu militianul de la sat" cum a devenit mare MOGUL putred de bogat ! Suntem milioane de romani - muncitori si cinstiti caren-am adunat nici a mia parte din ce a adunat aceasta lepadatura ! Si cati ca ele ! Fara nici o meserie practicata - doar "politichie" si deveniti milionari - in Euro sau Dolari ! Ca leii "le put" ! Si voi imbecilii platiti care-i sustineti si-i plangeti - voi sunteti la fel de vinovati de distrugerea Romaniei - Si poate ca si voi ati participat activ la MARELE JAF ! RUSINE ! Acum vindeti tara rusilor cu speranta ca pungasia de stat generalizata si legalizata in Rusia se va aplica si la noi ! Inca odata SIKTIR tuturor lichelelor care posteaza asemenea jalnice mesaje de sprijinire a marilor borfasi !

        raspunde comentariului
  • Dimitrie Iordanescu

    14 noiembrie 2017 13:12
  • Subtirelu

    13 noiembrie 2017 15:50

    Domnule conducator de teze.Daca eu fac o teza si ma inspir 4 la suta din teza ta fara sa precizez asta imi treceti teza sau scriti picat teza in paranteze a abuzat de teza mea fara sa apar semnatura ,data.Sau poate ma inspir din teza lui Clementin ca e american.

    raspunde comentariului
  • vasile

    13 noiembrie 2017 13:55

    Pentru un popor care are corupția în sânge nici o lege nu e prea aspră.Iar pentru cei ajunși în funcții de răspundere cu atât mai mult. E ciudat că un profesor de drept se arată îngăduitor cu infractorii.

    raspunde comentariului
  • Mirela

    13 noiembrie 2017 11:37

    Nu pot exista reguli `speciale` si exceptii , separat concepute pentru politicieni si functionari publici, in fatza legii ! Nu sunt specialista in drept, dar pana acum nu am vazut ca vreun functionar public sau politician sa fie chemat in fatza justitiei sau sa aiba macar vreun dosar de urmarire penala, daca acel abuz in discutie nu a avut si urmari semnificative asupra banului public ! Asa cum un cetatean de etnie romanes este pasibil de inchisoare pentru un portofel furat ce contine 250 lei, de ex, asa este obligatoriu ca un primar ce a fraudat o licitatie publica acordand, prin manevre frauduloase, beneficiul acestei licitatii unei firme , contra 10 procente spaga , care 10 procente de cele mai multe ori inseamna sume colosale de 1- 30 - 50 miliarde de lei vechi si care spaga este de fapt mica in raport cu prejudiciile REALE create banului public - pentru ca favorizarea unei firme inseamna OBLIGATORIU ca nu a invins pretul cel mai mic si oferta cea mai buna si uneori inseamna si o posibila lucrare prost executata, pentru ca de undeva, din umflarea pretului sau din lucrare prost executata patronii respectivi trebuie sa isi scoata paguba spagii date la primar - deci, revenind, asa cum un cetatean de etnie romanes este responsabil in fatza legii pentru 250 lei furati de la o persoana fizica asa si un functionar public daca in urma abuzului in serviciu a adus pagube semnificative DE SUTE, MII, ZECI DE MII sau SUTE DE MII de ori mai mari decat valoarea acelui portofel, trebuie sa raspunda in fatza legii ! Si, intr-o alta ordine de idei, nu am auzit pana acum de persecutii de genul `cutare primar a achizitionat de 3.000 lei in total 6 corpuri de mobilier din care unul a cedat la suruburi si acum e chemat la DNA !` Deci ,sa fim seriosi, greselile DNA si ale instantelor Procuraturii sunt foarte rare, iar acele cazuri in care au existat realmente prejudicii si instantele de judecata au tergiversat sau chiar respins masuri preventive de sechestru sau masuri asiguratorii ca sa nu dispara acuzatul, cum a fost cazul lui Radu Mazare care, dupa ce judecatori extrem de dubiosi au ignorat cererea Procuraturii de mentinere a interdictiei de parasire a tarii la adresa inculpatului, au provocat Ei, Judecatorii si nu Procurorii, disparitia din tara a lui Mazare ce isi rade acum in barba de teapa uriasa trasa poporului roman, statului si tarii ! - cu alte cuvinte, in acele cazuri ce nu s-au sfarsit cu condamnari in ciuda faptelor de evidentza publica si surprinse in sute de probe in dosarele procurorilor, cei ce i-au facut scapati DOAR APARENT nevinovati pe acuzati , au fost unii dintre judecatori. Extrem de rar in Romania postdecembrista au fost urmariti penal sau trimesi in judecata politicieni sau functionari publici nevinovati si nu trebuie decat sa ne uitam comparativ la salariul lor si la ...AVEREA LOR !!!! ...In aceeasi ordine de idei, totzi cei care , atunci cand se simt cu musca pe caciula si fura sau ii sustin pe cei care fura din varii motive, si vorbesc de `existenta statului paralel` si de `republica procurorilor` si de `persecutia procurorilor` si a justitiei in general - pentru ca, iata, de cativa ani buni avem si judecatori corecti nu doar din aceia `aplecati` in fatza intereslor de `partid` ! - totzi aceia care acuza de anarhie sutele de mii de cetateni care traiesc din salariu in mod cinstit si indraznesc sa ceara in manifestatii publice corectitudine la nivel de varf al politicii si administratiei, totzi aceia care se fac ca nu vad averile colosale ale parlamentarilor, politicienilor si functionarilor publici care au devalizat banul si averea publica, toti aceia care deturneaza adevarul incercand sa amestece forte oculte, cica, `persecutoare` ale `virginilor` si `onestilor` - !!! - politicieni romani , sunt persoane care nu doresc binele tarii si cetatenilor. Caci, nu putem avea cetateni `mai egali` decat ceilalti in fatza legii !

    raspunde comentariului
  • NICUTA

    13 noiembrie 2017 10:53

    PROFESORE CAND SE VA FOLOSI LOGICA SI RATIUNEA LA INFAPTUIREA ACTULUI DE JUSTITIE SI IN RO ???? NU MAI VORBIM DE STATUL DE DREPT IN RO PT CA E O HIMERA CA SI COMUNISMUL. AR TREBUI SA STITI CA DACA POLITICIENII, DEMNITARII, FUNCTIONARII PUBLICI SI ALTI ANGAJATI LA STAT AR FI SELECTATI PE BAZA DE CRITERII DE PERFORMANTA INTEGRITATE, COMPETENTA, EXPERIENTA, MORALITATE DIN RANDUL ELITELOR SI DEMNITATILOR UMANE CU CARACTER NU AR MAI FI CAZURI DE ABUZ IN SERVICIU SAU ARFI FOARTE RARE. PROFESORE NU TREBUIE SA OMORAM VACA DACA ARE LAPTELE STRICAT CI O TRATAM DE BOALA PE CARE O ARE. Privitor la cadrul legislativ inclusiv Constitutia Romaniei dupa 27 de ani, s-a constatat ca, acesta a generat mecanisme nedemocratice, neperformante, structuri contradictorii si contine multa imoralitate coruptie. Legislatia este dezlanata deoarece nerespectarea sau aplicarea in mod preferential si abuziv, chiar de catre demnitari, a regulilor elementare inclusiv a bunului simt si a principiilor care trebuiau dobandite in cei 7 ani de acasa cum ar fi cazul ruinii care a si murit, a bunei cuviine care isi da ultima suflare de convetuirea sociala a devenit pentru majoritatea politicienilor si parlamentarilor motiv de reglementare sau legiferare fara noima in interes personal ori de grup infractional, drept urmare excesul de norme este fara precedent. Reglementarile inclusiv procedurile, metodologiile, etc. sunt concepute astfel ca cetatenii de rand, in numele asa-zisei democratii originale BALCANICE, sa spere in adevar si dreptate, insa fara a le putea dobandi vreodata sau cu usurinta, spre marea satisfactie inumana a regizorilor politruci si judiciaristilor avocatilor, notarilor, expertilor, etc bine platiti inclusiv din bani publici. JUSTITIARII reclama adesea ca sunt suprasolicitati oferind, spectacole publice, improprii normalitatii, in dispretul infaptuirii actulului de justitiei, regizate de insasi institutiile judiciare ale statului, folosite politic, de cele mai multe ori, pe post de BAU BAU, pentru amenintari si santajari, la care romanii de rand asista neputiinciosi. Tupeistii si mafiotii din politica, prin excese de violenta, cu specific balcanic, in coabitare neprincipiala cu puterea judecatoreasca au emis cu preponerenta norme legislative si verdicte juridice, prin care sa-si creeze privilegii, sa-si apere propriile temeri si sa consolideze pozitiile favorabile ale noii nomenclaturi si ticalosii, ignorand totalmente demnitatea umana si interesele majoritatii romanilor. In RO ,,Democratia este un sistem de exploatare a averilor statului mintind multimile naive prin gadilarea instinctelor primare. Pentru a curma coruptia universala ar trebui o elita de conducatori care sa se sacriifice in interesul permanent al natiunii,. Dar unde sa gasesti asemenea sfinti printre oamenii politici narozi .

    raspunde comentariului
  • Fofo

    13 noiembrie 2017 8:59

    Abuzul in serviciu trebuie cel mult judecat de comisiile parlamentare si nu de instantele judecatoresti

    raspunde comentariului
    • Mirela

      13 noiembrie 2017 11:44

      Fofo inseamna cumva chestia aia dintre picioare ...cu care unii judeca in loc sa o foloseasca la ce trebuie ?!

      raspunde comentariului

Ultima ora

anunturi mica publicitate
Aboneaza-te la newsletter

Aboneaza-te pentru a primi cele mai importante titluri pe e-mail.

Copyright © 2014. Toate drepturile rezervate RomaniaLibera.ro

Dezvoltat de Bluebay Design