1917, Anul Premergător Marii Uniri: Sângeroasa bătălie de la Cireșoaia

de Florin Budescu , 27 august 2017 - stire actualizata la ora 09:39, 27 august 2017
FOTO: ciresoaia.ro

În urma bătăliei de la Oituz (26 iulie/8 august - 9/22 august 1917), armata română a reușit să securizeze accesul unităților inamice ale grupului de armate Gerock spre Valea Trotușului și Onești și apoi spre Adjud, aminteşte Agerpres.

''Reconstituirea armatei române și rezistența dârză — atât de prețioasă pentru cauza aliată — pe care această armată o opune în acest moment inamicului, în condiții de dificultate excepțională, sunt un exemplu magnific al forței pe care libertatea o dă unui popor liber. Românul a dovedit că este soldatul cel mai viteaz din lume când i se dă posibilitatea să-și demonstreze această vitejie'', aprecia premierul britanic Lloyd George (1916-1922), conform lucrării ''Istoria militară a românilor'' (Editura Militară, București, 1992).

Pe marginea acelorași confruntări din vara anului 1917, un reporter de război rus relata: ''Românii se luptă ca leii (...). Mor, dar nu se predau. Se luptă pentru fiecare palmă din pământul lor așa de sălbatic, ca și lupoaica când i se răpește ultimul pui (...)'', potrivit aceleiași surse.

Corpul 8 de armată austro-ungar reușise poziționarea pe înălțimile de la Oituz și Slănic, în urma bătăliei de la Oituz, iar valea Trotușului era bombardată de artileria inamică de pe vârfurile Cireșoaia și Coșna. Comandantul Armatei a 2-a, generalul Alexandru Averescu, identificase că punctul slab al Armatei 1 austro-ungare se afla la Cireșoaia și decide să emită ordinul de operații pentru Corpul 4 armată român, fiind trimis și diviziilor 1 și 7 infanterie pentru studierea sa și pregătirea de luptă, potrivit volumului ''România în anii Primului Război Mondial'' (volumul 2, București, Editura Militară, 1987).

Pentru declanșarea ofensivei în vederea cuceriri vârfului Cireșoaia și apoi a vârfului Coșna, forțele române includeau 34 de batalioane de infanterie, 4 escadroane de cavalerie și 35 de baterii de artilerie de diferite calibre, de la 53 la 152 de mm, menționează sursa citată anterior.

Foarte important în această acțiune ofensivă era rolul care trebuia îndeplinit simultan de trupele ruse. Aceste trebuiau să rupă zona de front de la sud și vest de poiana Fundu Bogata și să cucerească aliniamentul vârful Nineasa, Fundu Păcuriței, cota 601 de la Slănic.

Comandanții celor două armate au convenit declanșarea ofensivei în dimineața zilei de 25 august/7 septembrie, însă la 22 august/4 septembrie 1917 comandantul Corpului 9 rus a comunicat că din cauza timpului nefavorabil nici artileria grea și nici infanteria Corpului 24 rus nu vor fi disponibile la timp pentru declanșarea operațiunii.

Generalul Alexandru Averescu a replicat comandantului rus că este necesar să se respecte data inițială pentru declanșarea ofensivei pentru că este posibil ca mișcările de trupe din zonă să fie aflate de inamic prin serviciul lor de informații sau prin luarea unor prizonieri, conform volumului ''România în anii Primului Război Mondial'' (volumul 2, București, Editura Militară, 1987).

Ceea ce Averescu a intuit, s-a întâmplat. Serviciul de informații inamic a aflat pozițiile din teren și mișcările de trupe ale forțelor române și ruse și a prilejuit corpului de comandă al armatelor austro-ungare și germane să pregătească temeinic rezistență în zona Cireșoaia.

În dimineața zilei de 27 august/9 septembrie, a fost declanșat focul de artilerie, care a durat aproape trei ore, asupra pozițiilor inamice de pe vârful Cireșoaia pentru a sparge rețelele de sârmă ghimpată așezate de inamic.

Până și copacii ''covorului'' de pădure, care îmbrăca versanții masivului Cireșoaia, fuseseră legați între ei cu sârmă ghimpată și terenul fusese minat pentru a opri orice fel de înaintare terestră. Divizia 225 infanterie germană a replicat cu trageri rare, la început, și ulterior au intensificat focul pe măsură ce trupele române se regrupau.

Pentru evitarea pierderilor uriașe de vieți omenești, generalul Dumitru Strătilescu, comandantul Diviziei 1 infanterie, a ordonat declanșarea asaltului, fără a mai aștepta ca artilerie să facă breșele necesare în rețelele de sârmă ghimpată. Pe fondul pierderilor grele, generalul Arthur Văitoianu a cerut Diviziei 1 infanterie să asigure flancul drept, pentru că armata rusă se abătuse de la direcția care fusese stabilită în ordinul de luptă și totodată a cerut Diviziei 7 infanterie să atace cu Brigada 13 infanterie pe direcția cotei 707 pentru a învălui vârful Cireșoaia.

Atacul dinspre sud purtat de Brigada 13 infanterie și acțiunile Diviziilor 6 și 7 infanterie s-au tradus în nereușite tactice. Îndârjirea cu care s-au purtat luptele este desprinsă și din pierderile de vieți omenești în rândul forțelor române, 13 ofițeri și 507 morți, răniți și dispăruți, doar în prima zi de luptă.

Forțele inamice erau concentrate pe trei zone de rezistență, fiecare din acestea aveau cuiburi cu mitraliere de câte cinci piese. A doua zi, la 28 august/10 septembrie 1917, au fost executate mai întâi focuri de artilerie, care însă nu putea produce pagube însemnate în rândul inamicului din cauza configurației terenului, neputând fi observate în timpul tragerilor pozițiile asupra cărora se execută focul de artilerie.

În fața acestui impas, generalul Văitoianu decide trimiterea unor grupe de soldați cu foarfeci pentru tăierea sârmei ghimpate dintre copaci și cu grenade incendiare pentru atacarea pozițiilor inamice de unde se executa focul cu mitraliere.

S-a luat decizia ca atacul să fie desfășurat în noaptea 28/29 august — 10/11 septembrie. Grupele de soldați care au pornit să provoace breșele necesare pentru înaintarea asaltului și-au îndeplinit doar parțial misiunea și mulți au căzut la datorie sub focul mitralierelor.

Pierderile erau majore și pozițiile câștigate erau limitate, însă cu fiecare zi care trecea determinarea ostașilor români pentru cucerirea vârfului Cireșoaia nu scădea.

A treia zi de luptă, 29 august/11 septembrie, a însemnat înregistrarea unor pierderi uriașe pe fondul atacurilor duse pentru producerea unor breșe în pozițiile inamice, care de la declanșarea ostilităților asupra pozițiilor inamice de la Cireșoaia însemnau peste 1.200 de persoane ucise, rănite și dispărute.

În acea zi, au fost executate mai multe ofensive, purtate de Divizia 1 infanterie și Divizia 7 infanterie. Însă și aceste atacuri au fost respinse, inamicul rămânând pe poziții în zona Cireșoaia.

Chiar dacă au fost înregistrate anumite succese limitate iar pierderile au fost semnificative, determinarea cu care au fost purtate luptele pentru cucerirea vârfurilor Cireșoaia și Coșna au scos în evidență capacitatea combativă a forțelor române, rezistența îndelungată și mobilizarea extraordinară. Armata 2 română încheia practic luptele din vara anului 1917 într-o manieră ofensivă, fără ca forțele inamice să poată să își atingă obiectivul de străpungere a Văii Trotușului și de înaintare apoi spre partea răsăriteană a frontului, potrivit volumelor

''România în Timpul Primului Război Mondial'' (vol. 1, Editura Militară, București, 1996) și "România în Anii Primului Război Mondial". Ca urmare a preluării puterii de stat în Rusia de către forțele bolșevice, în toamna acelui an, a avut loc semnarea de către guvernul rus a armistițiului de la 20 noiembrie/3 decembrie 1917 de la Brest-Litovsk, între Rusia și guvernele Puterilor Centrale.

Ca urmare a acestui fapt, soldații ruși se retrăgeau de pe pozițiile ocupate pe linia frontului oriental lăsând armata română descoperită în fața unităților inamice. Importante zone de front erau lăsate libere, iar comandanții diviziilor române au fost nevoiți să slăbească anumite dispozitive pentru a acoperi cât mai mult linia frontului în fața inamicului.

Au fost formulate numeroase cereri de ajutor militar către Franța și Marea Britanie, care deși au fost aprobate, nu puteau fi onorate pentru că trupele germano-austro-ungare intraseră adânc în teritoriul Ucrainei.

Armata Română era practic înconjurată de forțe inamice, conform volumului ''România în Primul Război Mondial'', Editura Militară, București, 1979.

Bătăliile de pe frontul românesc din vara anului 1917, de la Mărăști, Mărășești și Oituz, au avut o importanță strategică extraordinară pentru soarta frontului oriental și pentru cursul războiului, obligând Puterile Centrale să schimbe planurile de luptă, neașteptându-se la o asemenea ripostă din partea Armatei Române.

Mai mult, confruntările din vara acelui an au arătat pe plan internațional elementul definitoriu al Armatei Române, care nu dispunea de o înzestrare specifică din punct de vedere tehnologic similară forțelor inamice, și anume eroismul colectiv și determinarea soldaților, ofițerilor și generalilor români de a lupta până la capăt cu prețul sacrificiului suprem pentru apărarea țării.

La monumentul eroilor aflat în cimitirul comun din Sfântu Gheorghe, militarii Batalionului 22 Vânători de Munte Cireșoaia au marcat la 26 august 1917, printr-un ceremonial militar și religios, împlinirea a 100 de ani de la intrarea României în Primul Război Mondial În decembrie 1917, generalul francez Ferdinand Foch sublinia că ''puterea de rezistență a armatei României reprezenta singurul element încă solid al frontului oriental'', conform lucrării ''Istoria militară a românilor'' (Editura Militară, București, 1992).

Anul 1917, premergător al Marii Uniri, a fost decisiv pentru realizarea dezideratului de unitate al statului național modern român, putând fi păstrat în memoria colectivă drept anul Armatei Române. AGERPRES/(Documentare — Liviu Tatu, editor: Mariana Zbora-Ciurel, editor online: Daniela Juncu) Pentru realizarea acestui material au fost utilizate următoarele surse:

''România în Timpul Primului Război Mondial'', vol. 1, București, Editura Militară, 1996. ''Istoria militară a românilor'', General-maior Ion Safta (coord.), Editura Militară, ediția 1992. ''România în anii Primului Război Mondial'', volumul 2, București, Editura Militară, 1987. ''România în Primul Război Mondial'', Editura Militară, București, 1979.

Comentarii

  • emil

    27 august 2017 10:01

    Domnule Budescu este minunat gestul dumneavoastra. Foarte putini istorici indraznesc sa scrie despre Marele Razboi. M-am dus special la Tg. Ocna am stat 10 zile si nu am reusit sa ajung la monumentul de la Ciresoaia. Deasemenea putini scriu ca jertfele de la Ciresoaia ar fi fost mult mai mici daca ograve lipsa de pregatire si de indiferenta crasa nu ar fi determinat comandantul sa ordone cu cateva luni inainte evacuarea inaltimii ca nefiind importanta.Cu prietenie...

    raspunde comentariului

Ultima ora

anunturi mica publicitate
Aboneaza-te la newsletter

Aboneaza-te pentru a primi cele mai importante titluri pe e-mail.

Copyright © 2014. Toate drepturile rezervate RomaniaLibera.ro

Dezvoltat de Bluebay Design