Toţi oamenii mogulului. Afacerile tenebroase ale fostului deputat PSD Sebastian Ghiță. Teamnet, o companie menită să ducă banii în altă parte | DEZVĂLUIRE

de Florin Budescu , 17 mai 2017 - stire actualizata la ora 12:48, 16 mai 2017

Au apărut public primele date financiare curente ale firmei lui Sebastian Ghiţă care şi-a cerut insolvenţa. Firma a înregistrat anul trecut afaceri de 295,6 milioane de lei, în scădere cu 6,7% față de anul 2015, în timp ce profitul net a crescut de peste patru ori, la 19,9 milioane de lei, conform cifrelor preliminare dintr-un raport al administratorului judiciar.     

„România liberă“ a aflat care a fost evoluţia situaţiei financiare a Teamnet International SA din anul 2011 până în prezent şi care sunt semnele de întrebare legate de această companie. O posibilă explicaţie e că Teamnet este doar un soi de firmă-interfaţă, ce captează bani, apoi îi distribuie altor firme.

Asociere cu Banca Mondială

Analistul economic Ion Radu Zilişteanu e nelămurit. “Ceea ce mi-a sărit în ochi e că IFC (n.n.: International Finance Corporation, divizia financiară a Băncii Mondiale), şi-a majorat participaţia la Teamnet în anul 2016 cu şase puncte procentuale”, a explicat acesta. Ce e interesant, detaliază Zilişteanu, e că “se pare că valoarea nominală a acţiunii este de 10 lei, iar IFC a plătit valoarea nominală a acţiunii, dar grosul e aşa-numita primă de emisiune. 

A plătit 19,93 de milioane de lei, din care 19,85 milioane de lei e prima de emisiune”. Ce este cu prima aceasta de emisiune? De regulă, se face o evaluare a societăţii. Prima de emisiune reflectă poziţia financiară a societăţii. Această primă de emisiune enormă arată că, în percepţia diviziei de investiţii a Băncii Mondiale, societatea stătea bine, explică analistul. “Valoarea nominală a acţiunii e de 10 lei şi prima de emisiune pe acţiune de 2.366 de lei. Foarte ciudat”, a atras atenţia Ion Radu Zilişteanu.

Aşadar, un ordin de mărime de 1 la 236! Nu este clar cum avea încredere investitorul IFC în dezvoltarea Teamnet. Aceasta deoarece datoriile, creanţele şi cifra de afaceri creşteau toate, deopotrivă, de ani de zile, aşa cum vom constata în continuare. Un alt aspect e că rentabilitatea capitalului propriu înainte de impozitare a scăzut din 2011 de la 49% la 4,3%, în intervalul anilor 2014 - 2015. “Firmei Teamnet i-a apus steaua încă dinainte, când s-a întâmplat ceva”, crede Zilişteanu. 

Firma-interfaţă care mişcă banii spre ­„bidoane“

După cum funcţionează, conform datelor financiare, Teamnet a fost făcută să dea faliment oricând, explică analistul economic Sorin Dinu. “E genul de companie pe care o foloseşti ca să încasezi bani. Un fel de companie-interfaţă. S-ar putea ca Teamnet International să fie o companie făcută special pentru proiecte. Un fel de intermediar. Încasează bani şi-i plăteşte către alte companii, unde rămâne de fapt profitul real”, a declarat pentru RL Sorin Dinu.

Analistul economic arată că, atunci când lucrezi pe modelul acesta de business, cu îndatorare foarte mare pe termen scurt, poţi declara oricând faliment. “Pot oricând să o trimită în insolvenţă, invocând datoriile mari şi profitul mic. E foarte posibil să fi fost o companie-vehicul de bani. Banii intră în companie şi pleacă pe datorii. Modelul de business e foarte riscant. Înseamnă că nu s-au plătit furnizori”, spune Sorin Dinu.

Analistul economic a remarcat o discrepanţă. Circa două milioane de euro diferenţă între cifra de afaceri şi totalul veniturilor, “care nu ar trebui să existe la companii de genul acesta. De exemplu, nu are producţie stocată. Insolvenţa ar fi acceptată dacă compania demonstrează că nu mai are capacitate de plată, dar, dacă mă uit pe date, rezultă că nu mai are capacitate de plată de mult. Şi atunci: de ce au mai ţinut aşa compania?”, se întreabă Sorin Dinu.

Ar trebui făcută şi o cercetare pentru spălare de bani

Problema e, crede acesta, că Teamnet este în insolvenţă, dar nu se ştie: intră în reorganizare? Pentru că atunci trebuie să-şi finanţeze mai departe activitatea. “M-aş gândi dacă nu cumva ar trebui făcută şi o cercetare pentru spălare de bani. Unde sunt banii în final? Cine sunt furnizorii? Cine sunt beneficiarii? Acţionarii lor? E o muncă de Sisif, pe care trebuie să o facă cineva”, a explicat pentru RL Dinu.

Procurorii DNA au aflat că Sebastian Ghiţă controla direct sau prin interpuşi peste 100 de firme. “În general, cei care îşi fac atâtea firme o fac ca să spele bani”, a atras atenţia analistul. El a detaliat apoi. “Scăderea cifrei de afaceri şi creşterea creanţelor arată că profitul nu e un profit real, ci unul înghiţit de creanţe. Acestea au crescut de la 227 de milioane de lei, într-un an, cu aproape 60 de milioane de lei. Probabil că sunt creanţe asupra clienţilor. În România, contabilitatea e pe bază de angajamente. Cifra de afaceri şi vânzările unei firme se bazează pe facturile emise. Datoriile au crescut de la 189 la 247 de milioane de lei. 60 de milioane de lei în plus la datorii. Practic, profitul companiei nu există”, a explicat „României libere“ Sorin Dinu.  

Pe undeva se scurgeau ­fondurile din contracte

Din datele financiare ale Teamnet, “rezultă că au avut o creştere a cifrei de afaceri bazată pe creanţe şi pe profituri foarte mici. Ceea ce nu-mi explic e cum a reuşit să strângă datorii aşa mari: 255 de milioane de lei. La capitolul «Casa şi conturi», exceptând 2014, când cash-flow-ul a fost pozitiv, în rest a fost negativ. Pe undeva, se scurgeau banii”, a explicat Sorin Dinu.

Sunt multe companii construite în felul acesta în România, susţine analistul economic. “Important e unde sunt datoriile. În mod normal, o companie de genul acesta nu avea de ce să aibă datorii atât de mari.

Acestea înseamnă un deficit de flux de numerar. E un model de management total aberant”. Încă un hiatus logic e că creanţele scad cu 28 de milioane de lei, apoi cresc cu 60 de milioane de lei, în contextul în care cifra de afaceri scade. Înseamnă că firma nu a avut vânzări multianuale şi le-a dat pe creanţe. E de neînţeles, arată analistul, de ce le-a dat pe creanţe, dacă ştia că nu are capacitate de finanţare. “Nu e o problemă de piaţă, ci privitoare la modul în care s-a adaptat managementul la piaţă”, a încheiat analistul.

Puteți citi ziarul și în format PDF aici - https://account.paydemic.com/serial/XBPSI5MEDRCF5DAMC57SP7DMFM

 

Pe aceeași temă:


Toţi oamenii mogulului. Și-a trucat PSD propriile alegeri? Trio-ul Ghiță-Ponta-Coldea, suspectat de aranjarea voturilor la congresul din 2010 | DEZVĂLUIRE

Prietenia dintre Sebastian Ghiță și Victor Ponta l-a implicat și pe fostul prim-adjunct al SRI, Florian Coldea. Cel puțin conform unor declarații publice ale fostului deputat PSD acum închis la Belgrad. Fostul premier Victor Viorel Ponta a avut o relație specială cu mogulul Sebastian Ghiță, care controlează direct sau indirect peste 50 de firme. Societăți care au beneficiat de contracte în valoare de zeci de milioane de euro, bani din bugetul de stat sau din fonduri europene, în timpul guvernării lui Ponta. 

 Toți oamenii mogulului: Ghiță și-a plantat la Mediu un om care i-a adus 25,8 milioane euro. Elena Udrea l-a făcut șef peste licitații pe Ciprian Constantin Ghioc, omul grupului Asesoft. Cum explică situația | DEZVĂLUIRE

25.800.000 euro. Atât au încasat firmele controlate de fostul deputat pesedist Sebastian Ghiță de la Agenția Națională pentru Protecția Mediu­lui.

 Toți oamenii mogulului: Primăria București a implementat un proiect cu Teamnet, firma lui Sebastian Ghiță. Oprescu i-a plătit fostului deputat 27 milioane euro pentru un program pentru situații de urgență ineficient | DEZVĂLUIRE

Primăria Capitalei a contractat cu firmele lui Sebastian Ghiță lucrări de peste 27 milioane euro în mandatele de primar ale lui Sorin Oprescu. Cei mai mulți bani au fost cheltuiți de către Primărie pentru implementarea unui proiect pentru situații de urgență la nivelul Capitalei.

Toți oamenii mogulului: Gruparea Tăriceanu din Finanțe, zeci de milioane de euro pentru Ghiță. Ministerul Finanţelor și ANAF au băgat 27,5 milioane de euro în conturile firmelor fostului deputat PSD | DEZVĂLUIRE

Fostul deputat pesedist Sebastian Ghiță și-a extins afacerile și în zona finanțelor publice. A beneficiat de contracte finanțate din fonduri europene, dar și din bugetul statului.

 Toți oamenii mogulului: Ghiță, peste 50 milioane de euro de la STS prin pixul generalului Opriș. Echipamentul folosit pentru localizarea avionului prăbușit în Munții Apuseni era făcut de firma fostului deputat. Replica STS | DEZVĂLUIRE

Firmele controlate direct sau prin interpuși de fostul deputat PSD Sebastian Ghiță au încasat peste 50.000.000 euro de la Serviciul de Telecomunicații Speciale.

 Toți oamenii mogulului. Liviu Dragnea i-a dat lui Sebastian Ghiță 46 milioane de euro din Cadastru. Banii au mers în conturile Asesoft, Teamnet și XOR-IT | DEZVĂLUIRE

Instituția statului român care a trimis cei mai mulți bani în conturile firmelor lui Sebastian Ghiță este Agenția Națională de Cadastru și Publicitate Imobiliară.

 

Comentarii

Ultima ora

anunturi mica publicitate
Aboneaza-te la newsletter

Aboneaza-te pentru a primi cele mai importante titluri pe e-mail.

Copyright © 2014. Toate drepturile rezervate RomaniaLibera.ro

Dezvoltat de Bluebay Design