Serviciile secrete nu mai au bani pentru contractori | DEZVĂLUIRE

de Petru Zoltan , 04 octombrie 2017 - stire actualizata la ora 14:03, 04 octombrie 2017

Mira. Mira Telecom SRL. Este o firmă aflată în anturajul serviciilor secrete românești, care a intrat în insolvență cu datorii de peste 39.000.000 lei, în ciuda contractelor de zeci de milioane de euro primite de la instituții de stat. Asociații firmei sunt parteneri de afaceri cu fiica generalului (r) Dumitru Zamfir, fost director adjunct la SRI. Generalul a fost condamnat la un an de închisoare cu suspendare, în 2011, pentru că a luat o casă de la RA-APPS la un preț subevaluat.

Compania Mira Telecom este una dintre societățile abonate la contractele cu statul care implementează proiecte IT în domeniul securității naționale. În ultimii zece ani, a beneficiat de peste 200 de contracte publice. Valoarea cumulată a acestora se învârte în jurul sumei de 60 milioane de euro. Printre clienții fideli ai firmei se află Administrația Prezidențială, Serviciul Român de Informații (SRI), Direcția Națio­nală Anticorupție (DNA), Serviciul de Informații Externe (SIE), Serviciul de Telecomunicații Speciale (STS), Ministerul Apărării, Ministerul de Interne și Poliția de Frontieră.

 

Insolvență contestată pentru „rea-credință”

Considerată una dintre cele mai mari companii de pe piața IT, Mira Telecom și-a cerut insolvența. Motivul -  simplu, dar foarte relevant: compania are de plătit datorii de peste 39 milioane lei. Asta deși, în ultimii trei ani fiscali, societatea a raportat o cifră de afaceri netă de aproximativ 130 milioane lei și un profit cumulat de 3,7 milioane lei.   

Compania Provision Soft­ware Division, controlată de Alexandru Andriescu, s-a opus intrării în insolvență a Mira Telecom pentru că ar avea de recuperat o sumă de aproximativ un milion de euro. Andriescu a contestat intrarea în insolvență, motivând că „acţiunea debitoarei este abuzivă, introdusă cu rea-credinţă, aceasta urmând a încasa, în mod cert, o sumă mare de bani de la Regia Autonomă RASIROM”, menționează supervizor.ro. 

Contestatarul a livrat echipamente pentru NATO

În plus, Andriescu a mai spus că a livrat două loturi de produse IT către MIRA Telecom. Într-adevăr, MIRA Telecom a livrat produsele către Regia Autonomă Rasirom, în cadrul Proiectului privind Fondul de sprijin NATO pentru  Ucraina în domeniul apărării cibernetice.

La acest fond, gestionat de România prin Serviciul Român de Informații, țara noastră a contribuit cu suma de 500.000 euro. Totodată, trebuie spus că Regia Autonomă Rasirom este o societate coordonată de SRI. 

Cu alte cuvinte, un om de afaceri acuză că, nici mai mult, nici mai puțin, un proiect strategic al NATO este periclitat de o companie românească obișnuită să fie potopită cu bani de la instituții publice.

Ace, brice și carice pentru SRI 

Directoratul de Comunicații și Tehnologia Informației din cadrul SRI (UM 0296 București) a semnat, în perioada 2009-2012, nu mai puțin de opt contracte cu MIRA Telecom pentru furnizarea de echipamente de rețea și linie radioreleu. Valoarea cumulată a contractelor a fost de aproximativ 80.000 de euro. O altă unitate a SRI, Brigada Antiteroristă, a cumpărat detector de agenți biologici, piese de schimb pentru echipamente cu raze X și cartele detector ­explozivi­ în valoare de aproximativ 40.000 euro. 

Structura Financiar-Logistică a SRI a încheiat contracte de aproximativ 1,45 milioane euro pentru achiziționarea unor porți detectoare de metale, pilon de telecomunicații instalat la Grădiștea, kit-uri de transfer a datelor, dar și programe pentru administrarea și monitorizarea centralizată a datelor pentru 200 de laptop-uri. 

Echipamente pentru frontierele de pe mare și de pe uscat

Inspectoratul General al Poliției de Frontieră a semnat cu firma Mira Telecom contracte în valoare de aproximativ 15 milioane de euro. Primul contract a fost semnat în septembrie 2011. Atunci, s-au cumpărat echipamente de detecție a biocâmpului uman pentru implementarea unui proiect-­pilot la frontiera Iași-Nicolina. Contractul a avut o valoare de 550.000 euro. 

În 2013, MIRA Telecom a mai primit un contract de 2,8 milioane euro pentru a actualiza Sistemul Integrat pentru Securitatea Frontierei (SSIF) de la turnurile de comunicații. Tot în 2013 a primit și cel mai mare contract, în valoare de 6,85 milioane euro, pentru mentenanța postgaranție la Sistemul Complex de Observare, Supraveghere și Control al Traficului la Marea Neagră (SCOMAR).

Granițele, echipate la greu

Pe 11 aprilie a.c., Inspectoratul General al Poliției de Frontieră a anunțat că a semnat două acorduri-cadru de prestare a serviciilor de mentenanță pentru autospeciale de supraveghere cu termoviziune. Unul dintre contracte a fost licitat de societatea MIRA Telecom. Care, pentru suma de 7,8 milioane lei, trebuie să asigure mentenanța cu termoviziune ARTEMIS pe șasiu Land Rover Discovery 4. Celălalt contract a fost semnat cu firma Marctel – SIT SRL, care urmează să ofere servicii de mentenanță pentru autospecialele de supraveghere cu termoviziune pe șasiu VW T4. Valoarea contractului a fost de aproximativ 1,7 milioane lei.

Trei zile mai târziu, pe 14 aprilie a acestui an, tot Poliția de Frontieră a anunțat că a cumpărat servicii de mentenanță pentru camerele de termoviziune din compunerea sistemelor fixe de supraveghere Attica și Margot-8000. Contractul pentru Margot-8000 a fost semnat cu MIRA Telecom și are o valoare de 12,46 milioane lei. De mentenanța proiectului Attica se va ocupa Marctel – SIT SRL, care a câștigat contractul pentru aproximativ 33 milioane lei.  

EADS a încasat 48,1 milioane de euro de la Interne 

La solicitarea RL, Biroul de Presă al Poliției de Frontieră a precizat că „sistemele fixe de supraveghere ATTICA și Margot au fost instalate în perioada 2010-2013 în baza contractului încheiat de Ministerul Afacerilor Interne cu EADS Deutschland GmbH (în prezent Airbus Defence and Space GmbH) și al cărui obiect este realizarea şi implementarea Sistemului Integrat pentru Securitatea Frontierei (SISF)”. Valoarea celor două proiecte a fost de 48,1 milioane de euro. 

Legat de contractele semnate cu Mira Telecom, Poliția de Frontieră a menționat că a derulat procedurile de achiziție publică în urma cărora au fost semnate două acorduri-cadru, pe o durată de patru ani, pentru servicii de mentenanţă corectivă a camerelor cu termoviziune din compunerea sistemelor fixe de supraveghere ­ATTICA,­­ respectiv MARGOT, în vederea asigurării disponibilității sistemelor.  

„În baza acestor acorduri-­cadru, în situaţia în care apar disfuncţionalităţi la starea tehnică a echipamentelor, vor fi încheiate contracte subsecvente pentru restabilirea stării de funcționare a acestora. Menționăm că finanțarea acestor proiecte va fi asigurată atât din fonduri externe nerambursabile (aproximativ 2 milioane de euro), cât și din resursele financiare bugetare disponibile”, a menționat Poliția de Frontieră.

Internele și Finanțele au plătit 8,7 milioane euro

Ministerul de Interne a plătit peste 2,3 milioane euro pentru un sistem informatic al situațiilor de criză. Tot de la MIRA Telecom au fost cumpărate imprimante și faxuri de 12.000 euro. Serviciul secret de informații al Ministerului de Interne, fosta unitate „Doi și-un sfert”, a cumpărat aparate de control de peste 200.000 euro. Dar și detectoare de metale de 30.000 euro. 

Ministerul Finanțelor Publice nu s-a lăsat mai prejos și a semnat opt contracte cu MIRA Telecom, în perioada 2008-2010. Valoarea acestora a depășit suma de 6,2 milioane euro. În schimb, Ministerul Justiției a cumpărat licențe de antiviruși în valoare de 548.000 euro.  Ministerul Sănătății a cumpărat terminale radio convenționale de peste 13.000 euro. 

Zeci de contracte de la Armată

Ministerul Apărării Națio­nale a încheiat mai multe contracte cu MIRA Telecom, direct sau prin unitățile militare subordonate. La Constanța s-au cumpărat echipamente de scufundare de peste 23.000 euro și două bărci gonflabile de 40.000 euro. Unitatea Militară 02415 din București a semnat nouă contracte cu MIRA, în perioada 2007-2014. S-au cumpărat acumulatori, modemuri, servere de fișiere, radiotelefoane și noduri de rețea în valoare de 1,23 milioane euro. 

O altă unitate militară din București a cumpărat mai multe sisteme de securitate pentru care a plătit peste 550.000 euro. 

O altă unitate militară a cumpărat detectoare de substanțe explozive de 46.000 euro. În 2013, Armata a cumpărat autospeciale PSI pentru care a plătit peste un milion de euro.   

12,5 milioane de euro de la Asociații Intercomunitare

Cinci asociații de dezvoltare intercomunitară au atribuit contracte firmei MIRA Telecom în urma unor licitații publice. De exemplu, Asociația de Dezvoltare Intercomunitară „Sud-Est” pentru Situații de Urgență a cumpărat 36 de autospeciale de capacitate mare și medie, pentru care a plătit 5,17 milioane euro. Tot de la MIRA Telecom asociația a mai cumpărat autospeciale pentru intervenția la accidente în valoare de 1,22 milioane euro. Alte 800.000 euro a plătit pentru echipamente specifice pentru intervenția în situații de urgență.

Asociația de Dezvoltare Intercomunitară de Utilități Publice pentru Serviciul de Alimentare cu Apă și Canalizare Olt a implementat un sistem integrat de informare și monitorizare a deversărilor de apă care a costat 3,77 milioane euro. 

Asociația de Dezvoltare Intercomunitară pentru Situații de Urgență „Sud-Muntenia” a cumpărat trei autospeciale de cercetare, pentru care a plătit 1,54 milioane euro. Această asociație a mai cumpărat un centru mobil de comandă și control în valoare de 515.000 euro.  Asociația de Dezvoltare Intercomunitară pentru Managementul Situațiilor de Urgență a semnat două contracte cu MIRA Telecom a căror valoare estimată a fost de 1,28 milioane euro. Prin cele două contracte, asociația a cumpărat autospeciale de cercetare și un centru mobil de comandă cu echipamentele necesare. 
Cel mai mic contract a fost semnat cu Agenția de Dezvoltare Intercomunitară Sud-Vest Oltenia. Aceasta a cumpărat un centru mobil de comandă și control în valoare de 348.000 euro. 

Stelian Ilie: „Nu sunt proiecte pe piața IT“

Firma MIRA Telecom este o companie specializată în servicii integrate în telecomunicații și securitate din România, înființată în anul 1998. 

După șase ani de la înființare, a creat un departament de cercetare și dezvoltare care a pus în funcțiune un sistem de alarmare publică, echipament folosit pentru avertizarea populației în caz de dezastre și calamități. 

Asociați cu fiica „Timpanului”

Societatea este deținută de Stelian Ilie (85%) și Dragoș Băsmăuță (15%).  Cei doi afaceriști sunt asociați într-o altă firmă, Logika IT Solutions, cu Iulia Maria Zamfir, fiica generalului (r) Dumitru Zamfir, fost director adjunct al SRI, cunoscut sub porecla „Timpanul”. 

În anul 2011, foştii directori adjuncţi ai SRI Ionel Marin şi Dumitru Zamfir au fost condamnați la un an de închisoare cu suspendare pentru fals în declarații în dosarul privind închirierea și, ulterior, cumpărarea ilegală a unor locuințe RA-APPS, la prețuri subevaluate.  

„Am devenit clienți captivi”

Afaceristul Stelian Ilie a declarat pentru RL că toate proiectele care pe care firma sa le are în derulare „sunt la termen și se vor închide așa cum trebuie”. În plus, proprietarul MIRA Telecom a mai spus astfel: „Știm foarte bine ce se întâmplă pe piața din România. Nu sunt proiecte pe piața IT.

România a atras 0,04% din fondurile europene pentru perioada 2014-2020. Practic, companiile IT și de tehnologie antreprenorială românești sunt în genunchi în momentul de față. Ne confruntăm cu facturi care au întârzieri de la patru luni la nouă luni de zile la contractele publice. Am devenit clienți captivi din partea unor companii care, având drept exclusiv de distribuție, practică niște prețuri relativ mari și greu de suportat. Fiind un proiect integrat, nu ai ce să faci. Noi am intrat în insolvență pentru o perioadă scurtă de timp pentru a ne reface”. 

Despre proiectul NATO menționat anterior, Ilie a adăugat următoarele: „Proiectul pentru Ucraina este finalizat”.

 

Consultă ziarul complet în format .pdf AICI!

Comentarii