EXCLUSIV. Metoda “mătușa Tamara” cu repetiție: după donația în bani, și un tun imobiliar. Florin Iordache a pitit un apartament de 100.000 EURO pe numele părinților. Imobilul e aflat lângă un mall din București, aproape de Cotroceni

de Catalin Prisacariu, Petru Zoltan , 06 februarie 2017 - stire actualizata la ora 12:39, 06 februarie 2017

Florin Iordache, ministrul Justiției, a ascuns pe numele părinților pensionari din Caracal un apartament de 100.000 de euro din București. Apartamentul a fost util și ca ipotecă pentru ca actualul ministru să ia un credit bancar. În cele din urmă, a ajuns la fiica lui Florin Iordache.

Un apartament de peste 94 de metri pătrați aflat lângă un mall al Bucureștiului, aproape de Cotroceni, a fost de facto al lui Florin Iordache. Dar nu a figurat niciodată în declarația de avere a acestuia, pentru că, oficial, proprietari au fost soții Pompiliu și Elisabeta Iordache, adică părinții actualului ministru al Justiției. Apartamentul a fost achiziționat în 2006, în 2009 a fost ipotecat către o bancă pentru un credit necesar pesedistului iar în 2010 a fost donat către fiica lui Florin Iordache.

Părinții din Caracal, apartament în București

Acum 11 ani, Pompiliu Iordache avea 73 de ani și era pensionar de vreo patru ani. Locuia de zeci de ani, ca și acum, la Caracal. Acolo a muncit, acolo și-a trăit viața. Totuși, în 2006, pensionarul cu o pensie mică, de stat, a decis să investească, împreună cu soția sa, Elisabeta, aproximativ 100.000 de euro într-o achiziție imobiliară. Adică într-un apartament de aproape o sută de metri pătrați, într-un bloc nou din sectorul 6, lângă mall-ul Plaza, pe o străduță discretă. Apartamentul, însă, nici măcar nu a fost vizitat de soții Pompiliu și Elisabeta Iordache de la Caracal, în imobil locuind soții Florin și Magdalena Iordache, dar și fiica lor, Delia. 

În 2009, actualul ministru al Justiției și soția sa au început construcția unei case lângă București. Pe lângă propriile fonduri, soții Florin și Magdalena Iordache au avut nevoie și de un credit ipotecar pentru a acoperi cheltuielile de construcție. Ipoteca a fost pusă chiar pe apartamentul din sectorul 6, deținut, oficial, de părinții deputatului PSD. 

Apartamentul părinților, ipotecat pentru Florin Iordache

Conform unui document (facsimil 1) al Arhivei Electronice de Garanții Reale Mobiliare (AEGRM), imobilul ipotecat constă “în apartament compus din 3 camere și dependințe în suprafață construită de 94,54 mp, din care suprafața utilă 90,84 mp, situat în București, sector 6 (...), proprietatea d-lui Iordache Pompiliu și Iordache Elisabeta, asupra cărora s-a constituit ipoteca de rang I prin contractul de garanție reală imobiliară (...). Ipoteca s-a constituit în scopul garantării obligației de rambursare a contractului de credit în sumă de 37.338 EUR (...), credit acordat de bancă împrumutaților Iordache Florin și Iordache Magdalena.”.

Informațiile referitoare la ipotecă sunt confirmate și de cartea funciară a imobilului (facsimil 2 ), consultată de RL.

Părinții au donat casa nepoatei

Și tot în cartea funciară a apartamentului familiei Iordache mai apar câteva informații foarte relevante. Conform acestui document, apartamentul a ajuns în posesia părinților lui Florin Iordache în martie 2006. Până pe 3 iunie 2010, când apartamentul a fost donat către Delia Iordache. Aceasta din urma este nepoata soților Pompiliu și Elisabeta Iordache și fiica soților Florin și Magdalena Iordache. Aproape doi ani mai târziu, în martie 2012, Delia Iordache a vândut apartamentul către soții Florin Cătălin și Ioana Monica Rădoi.

În același an 2012, Delia Iordache și-a cumpărat un apartament de peste 88 de metri pătrați (cel mai probabil, cu banii primiți pe apartamentul din sectorul 6, cel donat de bunicii din Caracal). Informația apare în singura declarație de avere (disponibilă pe portalul Agenției Naționale de Integritate) a Deliei Iordache.

Tot declarația de avere invocată (facsimil 3) mai arată că fiica lui Florin Iordache era angajată, în 2016, în Ministerul Afacerilor Externe, pe funcția de referent relații II la Departamentul Românilor de Pretutindeni. Florin Cătălin Rădoi, cumpărătorul apartamentului din sectorul 6 de la Delia Iordache, este tot angajat al MAE, acum secretar II la Ambasada României din Polonia.

Mama lui Florin Iordache: „Care apartament?!“

La telefonul familiei Iordache din Caracal a răspuns Elisabeta Iordache, mama ministrului Justiției. Când a auzit că e întrebată despre un apartament în București, a răspuns, firesc, surprinsă, de parcă habar n-avea despre ce e vorba: „Care apartament?!“. Apoi s-a repliat și, nervoasă, a adăugat: „Dar de ce te interesează pe dumneata? Nu te cunosc. Fă un articol cu altcineva și lasă-mă în pace!“.

Tentativele de a discuta cu soții Iordache (Florin și Magdalena) n-au avut succes iar încercarea de a discuta cu Delia Iordache s-a blocat la centrala telefonică a Băncii Naționale a României. Conform portalului economica.net, Delia Iordache a fost angajată la începutul acestui an la cancelaria BNR. 

Isar: fiica lui Iordache, angajată în BNR pentru OUG

Lucian Isar a găsit o corelație interesantă între OUG de dezincriminare, Florin Iordache și angajarea fiicei acestuia la BNR. “Ministrul Iordache insistă că își asumă decizia de oportunitate privind Ordonanța privind dezincriminarea. Problema este că, anterior finalizării textului, ministrul Iordache a primit cadouri în diferite forme de la cei interesați de această Ordonanță.

De exemplu, în presă apare informația potrivit căreia Isărescu, direct dezincriminat de Ordonanța Iordache, a angajat-o la Cancelaria BNR pe fata inițiatorului Ordonanței, ministrul Iordache. Angajarea fetei a fost realizată fix în perioada de premeditare și elaborare a textului Ordonanței. Cadou Isărescu către Iordache în perioada de negociere a textului și a situațiilor acope-rite de Ordonanță. Ce a mai primit ministrul Iordache pentru a-și asuma Ordonanța și de la câți vizați de text? Doar cadouri pozitive?”, a scris Isar pe blogul său personal.

Părinții și socrii, donații de 320.000 de lei

La începutul lunii ianuarie a.c., RL a dezvăluit că, pe metoda patentată de Adrian Năstase și mătușa Tamara, Florin Iordache a primit în 2009 donații de 320.000 de lei (90.000 de euro la acea dată), în total, de la socri, respectiv de la părinți. Așadar, părinții lui Florin Iordache au participat la fericirea fiului lor nu doar cu 150.000 de lei în 2009 și cu ipoteca asupra apartamentului din sectorul 6, ci și cu apartamentul de 100.000 de euro, ajuns la nepoțica Delia.

Cu ocazia publicării acelei dezvăluiri, RL a discutat cu Elisabeta Iordache. Dialogul de acum o lună este foarte relevant acum. “Domnule, bărbatul meu e pensionar de 15 ani. Florin Iordache este fiul meu. Eu ce i-am dat nu i-am dat împrumut. I-am dat băiatului meu. I-am dat de câte ori a avut nevoie și când am avut. I-am dat 170.000 lei (150.000 de lei, conform declarației de avere a lui Florin Iordache – n.r.) când și-a făcut casa. Noi avem stupi, avem pământ. Soțul meu nu a fost acționar la nici o firmă.

Noi suntem pensionari. Noi nu am avut firme. Sunt bucuroasă pentru fiul meu. Nu trebuia să ajungă ministru. Eu i-am zis să nu accepte, dar nu l-au lăsat ăia de acolo. Domnule, eu mi-am crescut copilul așa de frumos și de cinstit… Dar nu vezi ce este în jurul nostru? I-am zis să nu se bage între câini. Îi trebuie liniște și lui, să muncească în mod cinstit, că sunt locuri de muncă. Nu vezi, faci bine și zice că faci rău.”, a spus Elisabeta Iordache pentru RL.

 

Comentarii

  • ilex

    06 februarie 2017 15:55

    Bun, si ANAF_ul ce face???Nu trebuie sa-i intrebe pe parintii aia de unde au avut banii ???din stupi, au platit impozit pentru venitul realizat, au chitante ca au vandut mierea, etc....Asta face Fiscul peste tot in Europa, numai in Romania nu,

    raspunde comentariului
  • Rosca Marian

    06 februarie 2017 13:45

    Domnilor, vad ca aveți o slăbiciune pentru PSD! Mai căutați căcaturilor din astea și la PNL, USL, PMP! Sau aceștia au cotizat cumva ca sa scrieți numai despre PSD? Mai vedeți și de FLOTA manarita de Băsescu, de Blaga, de casele lui Iohannis, etc. Nu de alta dar și dosarele penale ale președintelui au dispărut ca prin minune, cu ajutorul unor interpuși POTRIVIT UNOR SURSE DE PRESA pe care le-am citit, și care nu incrimineaza doar pe unii! Dumneavoastră vad ca sunteți părtinitor cu cei care au tăiat pensii și salarii și hotărăsc destinele oamenilor împreună cu KOVESI și haita de basisti!

    raspunde comentariului
  • Rosca Marian

    06 februarie 2017 13:45

    Domnilor, vad ca aveți o slăbiciune pentru PSD! Mai căutați căcaturilor din astea și la PNL, USL, PMP! Sau aceștia au cotizat cumva ca sa scrieți numai despre PSD? Mai vedeți și de FLOTA manarita de Băsescu, de Blaga, de casele lui Iohannis, etc. Nu de alta dar și dosarele penale ale președintelui au dispărut ca prin minune, cu ajutorul unor interpuși POTRIVIT UNOR SURSE DE PRESA pe care le-am citit, și care nu incrimineaza doar pe unii! Dumneavoastră vad ca sunteți părtinitor cu cei care au tăiat pensii și salarii și hotărăsc destinele oamenilor împreună cu KOVESI și haita de basisti!

    raspunde comentariului
  • Mansur

    06 februarie 2017 12:15

    Tara arde iar Tamara recidiveaza....

    raspunde comentariului
  • andreesanu

    06 februarie 2017 11:23

    Doar PROSTII cred ca unii au intrat in politica de DRAGUL LELII !!.In politica au dat buzna toti excrocii, hotii,mafiotii, cei care au fugit de munca si toti neimplinitii ,bagabonti,derbedei ,bulevardisti alde pierde-vara ,iar ceea ce i-a unit a fost IDEEA DE CAPATUIALA FARA MUNCA !!.Impartiti in gasti or clanuri s-au inregistrat ca si PARTIDE !!, uitate la ei !! ,zburda dintr-o parte in alta dupa ciolan !,doctrina s-a dus ca apa pe garla , statutul e o poveste , legile le fac ei dupa ce interese au !!, sa promita prostimii nu-i doare gura !!, au 4 ani timp sa mulga si inainte de alegeri le spun fraierilor ce vor sa auda !!.Cand vor sa distraga atentia de la un dezastru iminent pun un ***** IN VENTILATORUL PRESA SI PINA NU PROSTESC NATIA NU SE OPRESC. ASTA-I politica in Romania minciuna cat cuprinde , hotie la greu si crima atunci cand primele variante sunt compromise de unii care le incurca itele .

    raspunde comentariului
  • andreesanu

    06 februarie 2017 11:23

    Doar PROSTII cred ca unii au intrat in politica de DRAGUL LELII !!.In politica au dat buzna toti excrocii, hotii,mafiotii, cei care au fugit de munca si toti neimplinitii ,bagabonti,derbedei ,bulevardisti alde pierde-vara ,iar ceea ce i-a unit a fost IDEEA DE CAPATUIALA FARA MUNCA !!.Impartiti in gasti or clanuri s-au inregistrat ca si PARTIDE !!, uitate la ei !! ,zburda dintr-o parte in alta dupa ciolan !,doctrina s-a dus ca apa pe garla , statutul e o poveste , legile le fac ei dupa ce interese au !!, sa promita prostimii nu-i doare gura !!, au 4 ani timp sa mulga si inainte de alegeri le spun fraierilor ce vor sa auda !!.Cand vor sa distraga atentia de la un dezastru iminent pun un ***** IN VENTILATORUL PRESA SI PINA NU PROSTESC NATIA NU SE OPRESC. ASTA-I politica in Romania minciuna cat cuprinde , hotie la greu si crima atunci cand primele variante sunt compromise de unii care le incurca itele .

    raspunde comentariului
  • NARAMZOIU ROMICA

    06 februarie 2017 11:14

    TOT PE SESTACHE LUCRA HIENA ROSIE CU ADN DE *** RUSESC....... SI CU APARTAMENTUL, SI PARINTI, FATA ETC UNA LI- - CUNUNA SI LOR F.S.N.-ISTILOR SI SUSTINATORILOR LOR ...A.D.N IDENTIC AU....CONCLUZII 1946-DEC '89 = COMUNIST N-A FOST NIMENI CI ADUNATURA DE BANDITI PUSI PE CAPATUIALA...EVENTUAL LUCRETIU PATRASCANU SI INCA CATIVA NAIVI CARE TOTI AU INFUNDAT PUSCARIILE FIIND INCHISI TOT DE COMUNISTI...SAU CUM STALIN A FOLOSIT LAGARELE DE EXTERMINARE ALE NEMTILOR DUPA CE A CUCERIT IN '44, 12 DE EUROPA.....ASA SI ILICI NU SUNT NICI UNUL SOCIAL -DEMOCRAT ...CUM CREDE BOTANIMEA....E O CLOACA DE BANDITI ....VALABIL PTR PNL,UDMR, PMP,ALDE......., CA SI RELIGIILE..... SUNT NUMAI NISTE TITLURI SUB MASCA CARORA SE FAC MANEVRE..... P.S= NU-S DE VINA ACESTI VIERMI SI HIENE, CERCOPITECI..ETC... CI ....BOTANISTII.....IN ROMANIA AM AJUNS PE MARGINEA PRAPASTIEI DATORITA BOTANIMII CU VOTUL DIN '90-AZI, DATORITA CELOR CU DREPT DE VOT PASIVI ,DATORITA CA N-AM VEGHEAT CA SI AZI CAND SUNTEM UNITI,SI IATA REZULTATUL....ASA CA RAUL,SAU COMUNISMUL N-A FUGIT DIN ROMANIA IN 25 DECEMBRIE 1989.....CI IATA CEASCA E IN = DRACNEA ......SI SUSTINATORII LOR,DAR NOI PASIVII AI ABSOLVIM DE VINA PE EI PRIN PASIVITATE....LIBERTATEA TREBE PAZITA CA DE NU ...RAMAI FARA EA....SI-I TARE SCUMPA SI NU-TI DA NIMENI IMPRUMUT...

    raspunde comentariului
  • Balici Mihai

    06 februarie 2017 10:47

    Eu nu inteleg cum o femeie de 47 de ani sotia d-lui Iordache a iesit la pensie cu 12.000 de lei pe lunaToti pensionarii care se pensioneaza inainte de limita de varsta 63-65 de ani sunt cu pensii anticipate foarte mici sunt drastic penalizati Apoi cine le-a dat acestor categorii de functionari asemenea pensii uriase ,cand cetateanul de rand care a muncit cinstit si onest au pensii de 800-1000 de lei pe luna Cred ca la aceasta categorie de judecatori ,magistrati ,procurori trebuie sa se umble la salarii si pensii ,ca doar nu darama muntii ,nu stau in conditii de frig ,noxe etc , nu au nu stiu ce studii savante ca sa zici , da domnle aduc miliarde in tara sau au nu stiu ce stres , cand analizeaza un dosar Poporul trebuie sa ia atitudine cu aceste categorii de salariati care pe spinarea unui popor foarte sarac ,isi permite salarii si pensii uriase ,chiar mai mari ca in VEST Acest lucru trebuie sa constituie o problema a viitoarelor mari manifestatii populare , pe langa coruptie , a tinerei generatii , care este nevoita sa paraseasca familia pentru a lucra in VEST pentru 4000-5.000 de leiluna

    raspunde comentariului
  • oncica ionica

    06 februarie 2017 10:03

    Bravo CATALINE,Sunt pensionar, 70 ani, intelectual si-ti citesc cu maxima atentie si considerare toate articolele.Citesc zilnic presa pe net, sunt it-ist , intotdeauna deschid e-ziare cu RL.Ma bucut ca aici v-ati adunat un grup de profesionisti care NU IERTATI NIMIC din relele Romaniei.Mai citesc si alte 7-8 ziare pt. a-mi forma opinia proprie. MEREU RAMAN cu APRECIERILE SAU CRITICILE facute de DVS si colegii DVS. Asa sa ne ajute D-zeu. TINETI-O TOT ASA macar 10 ani !!!!Oancea Ion, Piatra Neamt. ATI VAZUT CA SI MOLDOVENII SE DESTEAPTA, Vezi mamaliga. !!!

    raspunde comentariului
  • un roman

    06 februarie 2017 2:42

    INAINTE DE 90 ERAU DETINUTI POLITICI, AIA NU STRIGAU, NU RAGNEAU IN COR IN LIBERTATE, DUPA, ACUMA AVEM POLITICI DETINUTI CORUPTI SI MAFIA DE STAT, TOTI LATRA IN GRUP, DATORI SITEMULUI DE JUSTIITIE, A LOR, SERVICILE LOR, TOTI LATRA IN COR FAC SHOW, VAI DOAMNE CE VIATA REA AU LE, FACE POPORUL. BA, FRAIERILOR VIERMILOR, POPORUL ROMAN ESTE SUVERANUL ROMANIEI ,VOI ,VOI SUNTETI NISTE TRACATORI , IN VIATA, CA NOI RESTURILE VOASTRE , DA NU VOM FI SCLAVII, PROSTII, FRAIERII VOSTRI NICIODATA, NU VOM STA SUB CIZMA CIZMARILOR NOSTRI.P.S VORBA AIA SUNTEM MULTI, SI NU NE VEDETI, PE TOTI.

    raspunde comentariului
  • un roman

    06 februarie 2017 2:37

    NU-I TREBUIE CASA, CASE VILA,VILE, LA MITITICA ARE DE TOATE,APROAPE DE TOATE, CUM PLINGEAU EI BORFASII, TICALOSII, MAFIOTII, TRADOTRII, TEORISTII, SI HOTII, CE CRIC, SHOW TRAGEAU PE TOATE TLEVZIUNILE VEZI DOAMNE LACRIMI DE CROCODIL CE VINATI SUNT EI CORECTI, DREPTII INTEGRII, MORALISTII NEAMULUI LA LATRINELE MAINSTREMULUI, CUM AU VRUT SA-I DUCA CU ZAHARELUL, PE TOTI ROMANII, AU SCOALA NU-S PROSTI FAC, PE PROSTI, ASA-S LASI, SA-I VEZI ACUMA , CU NU EU, NU OI, NU EU A LOR, CA ASA LICHELELE ASTEA AI IERTI SI ARA-TI DA IN CAP, TE IMPUNGE PE LA SPATE SI NOAPTEA, PRECUM BORFASII. HAITELE ASTEA DE HIENE. SOBOLANII, SI ROSII SI DIN AIA GENTIC MANIPULATI GENDERI NEAMULUI,

    raspunde comentariului
  • un roman

    06 februarie 2017 2:27

    ALTA INTREBARE ? CIND MA LEAGA ? O ALTA INTREBARE, PE CIT TIMP LA MITITICA RASPUNSUL , PINA CIND COMISIA DE ELIBERARE, DECIDE CA ESTI OM INTREG, INTEGRU BUN DE SOCIETATE, AJUINGE CU APARHEIDUL DE CLASA AIA MARI MAFIOTI, CORUPTI CRIMINALI IN MASA SI OFTURILE LOR, EI NE OMOARA, SI NOI SA TOT FIM DEMNI CU INDIVIZI ASTIA EI FORTA RAULUI SI RESTUL SUB FORTA FORTATI DE EI. ASTIA RAI SA TRAISCA CUM VREAU EI. BA SE MAI INTOARCE SI APMINTUL,POLI, IT TIME FOR AWAKENING.

    raspunde comentariului
  • un roman

    06 februarie 2017 2:22

    CE FETZE DE MAFIOTI AU TOTI, BA STIU PARINTI TAI, CARE TE-AU CRESCUT, IN CE I-AI BAGAT !

    raspunde comentariului
  • un roman

    06 februarie 2017 2:20

    nu mai trebuie sa le citesti c.v-ul, trecutul viiotrul, te uiti la fata lor, cind scot o vorba, analizezi si vezi ce Ticalos,Ticalosii, Si peasta o sa-l cinte multi, multi pochi, alaiul mare, veziDOAMNE,DOAMNE CE OM SE DUCE , VORBA ALTUI OM BUN BASESCU ,SUNT SI EI TRADATORI, MAFIOTI, CORUPTI OAMENI, CARE UCID ALTI OAMENI.

    raspunde comentariului
  • un roman

    06 februarie 2017 2:16

    SECURISTUL ASTA , PE VREMEA LUI NEA NICU, ERA DE MIC LA EMISIUNE REFLECTOR, IN DE-ALE VARGATA, ASTA ERA MIC FLINTIC PE VREMEA RAPOSATULUI ATUNCI SECU, MA REFER LA AIA CARE CONTRIBUIAU LA BUNASTARE, NU LA AIA CARE BATEAU DE-A PROSTI POPRUL SI TARA, ERA PUTIN RESPECT, VORBA LUIN NEA NICU AGINTURILE, AGNETURILE TOTI LE MANICA DIN PALMA LA MAI MULTI STAPINI, NU MAI AU FRICA SE CRED DE NECLINTIT, UN FEL DE GOZI ACOPERITI DE TOATE, E UITE CA LE VINE VREMEA SI LOR PREA MULTE ,PREA MULTE, AU CALCAT O TARA UN POPOR PE CAP DE GENERATI, ACUMA MAI CALCA SI POPORUL DIN EI, CUM SE NUMESTE VICTIME COLATERALE, INCET ,INCET, CERNUTI, EXTRASI, ELIMINATI, VORBA AIA POPORUL NU-I DUMNEZEU SA-I IERTE PE ASTIA PLINI DE PACATE INDELUNGATE.LE TREMURA IZMENELE, STAU CU PEMAPRSI LA *** PE ROMANESTE, SE UTIA STINGA DREAPTA SPATE, CINE DE UNDE NE CADE, CADEM.IN GROAPA SAPTATA ALTORA.

    raspunde comentariului
  • un roman

    06 februarie 2017 2:09

    Celentano, sa nu va lasati imbatati, CU CISTIGATUL ,VICTORIA E DEPARTE, MAFIA CORUPTIA E MARE, BIG, BIG, DRAGNEA SI ACOLITI SISTEMULUI,www.youtube.comwatch?v=aWB-pomu3VU VORBA AIA ASTIA, ASTIA MAFIOTII,, CORUPTII, TRADATORII, HOTII NICI ZIUA NICI NOAPTEA NU DORM, MUNCESC PTR INTERES 24 DIN 24 SAPTE ZILE, FARA PAUZA, PTR ASTIA AR TREBUIU GODUL LOR IN CARE CRED TRUST, SA LE MAREASCA ZIUA DE FURAT, TILHARIT, SA LE LUMINEZE SI ZIUA SI NOAPTEA CALLEA, SPRE AVUTIE AVARILOR NEMERNICILOR. APROPO CIND SE DUC SE DUC, TOT IN LUT, IN OALA LOR, SE DUC, TOT IN PAMINT, A UNI SE MAI SI ARD MANINCA INTRE EI INAINTE DE PLECARE, SPRE ONE WAY TICKET.

    raspunde comentariului
  • un roman

    06 februarie 2017 2:09

    Celentano, sa nu va lasati imbatati, CU CISTIGATUL ,VICTORIA E DEPARTE, MAFIA CORUPTIA E MARE, BIG, BIG, DRAGNEA SI ACOLITI SISTEMULUI,www.youtube.comwatch?v=aWB-pomu3VU VORBA AIA ASTIA, ASTIA MAFIOTII,, CORUPTII, TRADATORII, HOTII NICI ZIUA NICI NOAPTEA NU DORM, MUNCESC PTR INTERES 24 DIN 24 SAPTE ZILE, FARA PAUZA, PTR ASTIA AR TREBUIU GODUL LOR IN CARE CRED TRUST, SA LE MAREASCA ZIUA DE FURAT, TILHARIT, SA LE LUMINEZE SI ZIUA SI NOAPTEA CALLEA, SPRE AVUTIE AVARILOR NEMERNICILOR. APROPO CIND SE DUC SE DUC, TOT IN LUT, IN OALA LOR, SE DUC, TOT IN PAMINT, A UNI SE MAI SI ARD MANINCA INTRE EI INAINTE DE PLECARE, SPRE ONE WAY TICKET.

    raspunde comentariului
  • un roman

    06 februarie 2017 2:01

    CINSTE DEMONSTRANTILOR, MANIFESTANTILOR, PROTESTANTILOR, TOTI CEI CU RELIGIA DREPTATE SI JUSTITIEI SOCIALE, NOI TOTI SUNTEM EGALI IN VIATA DAR SI IN DREPTURI! MAINSTREMUL, TELVIZUINILE, TELEVIZUINILE SISEMELUI , NE ESTE SCRIBA DE VOI, VOI MAINSTEREMUL SISTEMULUI MAFIOT CORUPT GLOBALIST, YOU ARE THE LOSSERS, AVEM NOI RESTUL, RESTURILE, ASTIA NEMANIPULATI, ALTE SURSE, SURSE DE INFORMARE.VORBA AIA RETEAUA OCHII SI URECHILE POPORULUI,POPOARELOR CA SUNTEM MAI MULTE PE PLANETA ASTA. ALTA ORDINE MONDIALA, PTR AIA MULTI DIN URMA,ITATI DE ESTABLISMENTUL PIRAMIDEI NWO.

    raspunde comentariului
  • jan

    06 februarie 2017 1:58

    Stati linistiti ca nici la puscarie nu o va duce greu...

    raspunde comentariului
  • un roman

    06 februarie 2017 1:55

    ba prostilor, ati pierdut, razboiul la rece. Astia tineri sunt mai destepti ca, voi, bine si-n servici, numai cu faraoni criminali, teoristi Capi Caracatiei destat, aia trebuie chenguti, intrat pe ei tinuti la scurt de Patrioti ca mai sunt.

    raspunde comentariului
  • tot ala

    06 februarie 2017 1:51

    la puscarie nu le mai terebuie nici matusi, nici averi,i-si primesc portia tertionari ,teroristi ca asa actioneaza, Tradatori, de neam si Tara, Ce merita Teparii, Groparii Tari si poporului roman, Ce pedeapsa, chiar azi ,ziceau preiteni, Not good, not good , you kill Ceusescu, Nu noi ,astia si urmasi ,teroristi.

    raspunde comentariului
  • un roman

    06 februarie 2017 1:47

    las fierbinti, depinde de niveau, nivelul ,hipotalamus si alt ochi, apropo apa, tot cu fluorida tot urmasi I.G Farben la robinet,la puscarie ce-o sa bea, apa de izvor si arpacas, Mafia, Corupti, la munca, reeducati, ce-au promis, vorvit, furat si tilharit in realitate.

    raspunde comentariului
  • un roman

    06 februarie 2017 1:44

    ALL THE MOVEMENT, WE, WE CHANGE, httpwww.infowars.comvideos , PATRIOTI DIN UMBRA, GLOBALISTI, NE-AU AJUTAT, FRATI , SURORILE NOASTRE ! THE BIG WIN, THE MAINSTREM MEDIA, THEY ARE THE LOSSERS !

    raspunde comentariului
  • un roman

    06 februarie 2017 1:40

    iara lipsa, fara cuvinte. How hack us . BED BOY,S POOR BOY,S YOU LOSSE, THE LOSSERS.

    raspunde comentariului
  • un roman

    06 februarie 2017 1:38

    sunt mindru ca sunt roman, geneatia tinera, ne razbune, razbunra arma prostilor, aia multi cum ne crede,ei pe noi. NU VE LASATI IMBATATI DE VICOTRIE, CUM AM FOST NOI IN DECEMBRIE 89 ! THE FIGHT, continua. IT A LONG, LONG WAY, TO THE SOME ,SOME DEMOCRATY, CALE LUNGA SPRE DEMOCRATIE DE LA REGIMUL COMUNIST, LA REGIMUL FANRIOT-MAFIOT! FITI UNITI, IN LUPTA SPRE DREPTATE ,DREPTATE SOCIALA, WE ,WE THE PEOPLES, CEI MAI LUMINATI TREBUIE SA PREIA PUTEREA. ATENTIE MARE, CE ATI CISTIGAT , PUTINUL,MULTUM, HOARDELE DE HEGEMONIENI IL NI-L, IAU INAPOI.

    raspunde comentariului
  • un roman

    06 februarie 2017 1:23

    ati supt-o sri, deservicile, anti-nationale, anti-romanesti cu simbolul vostru steauau cu colturi si albastra, a sionului, intra Patrioti sa curete cuiburile de serpi ,serpoaice, de sobalnii infecti. pas cu pas pe ei si neamul lor Prin metodele voastre va exterminam, eliminam, epuram, voi nici de sapun nu sunteti buni ,dupa cit rau ati facut Statului Roman,Popporului roman,natiei romane, din decembrie 89 incoace, nu sunteti buniu fasceti clabuci la gura, plini de arginti dolari, in godul vostru in care va-ncredeti.

    raspunde comentariului
  • Ioana

    06 februarie 2017 1:20

    Totzi pesedeii din gloata care conduce partidul au trebuit sa fure ! Asta e TESTUL de acceptare in organizatia asta mafiota. Au fost cumparati cu case, sume de sute de mii de euro in conturi , si-au bagat mainile pina la umeri in banii publici. Acum sant cumparati si joaca cu mafia rusa pana la capat. Partidul asta trebuie sa dispara mai intai. Numai asa poate renaste apoi ca un adevarat partid European de stanga . Mai inati sa plece totzi.

    raspunde comentariului
  • un roman

    06 februarie 2017 1:18

    baieti astia ai organizatilor secrete oculte a deserviclor toti striga, ne-au facut ne-au facut, astia chiar se cred detinuti politici, deci mafia de stat, Caracatitade stat, sunt detinuti politici, cit au denaturat aceste jeguri, infecti istoria, asa neam de tradatori, teoristi, criminali nu-a avut statul roman in toata istoria lui moderna, ne-au facut si-o colonioe globalista si fara Suveranitate,neamul asta de nebuni iresponsabili. sI ASTA DE TRAS PE SFOARA , E dOCTOR, APROPO ASTA CE GRAD ARE LA VRE-UN SERVICU, CA ASTIA SUNT CAPI TUTUROR DORINTELOR PUTERI.

    raspunde comentariului
  • un roman

    06 februarie 2017 1:13

    maine Dragnea, iese in batatura, si cauta salcia, Nu va fie frica e prea Ticalos 1 O sa moara in puscarie, merita. nu-i pacat de el si de de=al ca el ! O sa fie multi popi sa-i plinga, alti ptr arginti fac, fac orice si pe origine.

    raspunde comentariului
  • un roman

    06 februarie 2017 1:10

    lipsesc litere, de pe fir, ba astia de serviciu, de la voi sau care ochi, rusi ,Putin, chniezi,miranieni, brazilieni sau care pe care, ba nu mai faceti misto. Ca va prindem la rebus si sah, si va-o tragem ca,virgula la Oarba de Mures.

    raspunde comentariului
  • un roman

    06 februarie 2017 1:08

    cu va dau, va dau, o suta si pe cocoasa, nu mai tine, Va dam noi voua ,Puscarie, o meritati Borfasi ai namului si Patriei ! La multi ani de puscarie ocna, drepturile mafiotilor, teoristilor, dupa grati Numai asa vom scapa de teoristi,tradadpro criminali in masa, mafioti, Coruptii care ucid !

    raspunde comentariului
  • un roman

    06 februarie 2017 1:05

    la asta sa-i arete Paterioti funia, si stilpul, si cind face ,pe el, cum face el, sa-l intrebe alta dorinta1 si atirnat,El si alti, sa vezi ce ordine si disciplina, invata Tradatori, Tertionati, Teroisti , olectie sa fim umani cu ei, o la ocna, ca astia si-o merita teroristi din decembrie 89 si urmasi lor, Astia gruparile astea, numinte, subnumite partide politice gruparile astea de crima organizata, mafiote si teorism,. asa au actionat inpotriva intereselor -nationale, romanesti, democratice TrADATORI, tEORISTI ASTIA, CARE AU SABOTAT STATUL ROMAN,NE-AU VINDUT IMPREUNA CU BETIVANU,L DE TRAINA SI SUVERANITATEA NATIONALA, CINE SE CRED ASTIA? SE CRDE DUMNEZEI INTRE CEI VI? O MINA DE BABUINI, TICALOSI TIN O TARA U POPOR INCATUSat. ajunge cu teorarea acestor tradatori.

    raspunde comentariului

Ultima ora

anunturi mica publicitate
Aboneaza-te la newsletter

Aboneaza-te pentru a primi cele mai importante titluri pe e-mail.

Copyright © 2014. Toate drepturile rezervate RomaniaLibera.ro

Dezvoltat de Bluebay Design