10.3 C
București
sâmbătă, 20 aprilie 2024
AcasăSportFormula 1Guvernul tehnocrat a păstrat pe două funcții un personaj dubios. Președinte la...

Guvernul tehnocrat a păstrat pe două funcții un personaj dubios. Președinte la Transgaz și director în RA-APPS cu dosar la DNA

Halucinant: conduce de ani de zile o companie strategică a statului român, deși a încasat o mită de 1,6 milioane de lei pentru o retrocedare penală. Se numește Ion Sterian și mai are și alte calități: este atât traseist politic, cât și director tehnic al Protocolului de Stat, instituție subordonată Secretariatului General al Guvernului.

Numele lui Ion Sterian a apărut pe lista persoanelor care l-au ajutat pe Horia Simu Șchiopu să obțină o despăgubire de 8.750.000 euro de la Autoritatea Națională pentru Restituirea Proprietăților (ANRP), pentru un teren din Constanța. Procurorii anticorupție susțin că terenul a fost supraevaluat cu suma de 7.875.000 lei. Pentru contribuția sa, Ion Sterian ar fi primit o șpagă de aproximativ 1,6 milioane lei. Cu toate acestea, a rămas pe funcțiile pu-blice deținute fără a fi deranjat de procurori. De ce? Pentru că procurorii l-au transformat în martor denunțător.

Șpagă pe mâna unui fost consilier prezidențial

Horia Simu Șchiopu a cumpărat cu 700.000 de euro drepturile litigioase pentru un teren de 25 ha din Constanța, în 2009, prin offshore-ul Rosintaly Management Limited. După ce a obținut drepturile litigioase, Simu a anunțat că va oferi 25% din suma de 8,75 milioane euro pe care urma să o primească de la ANRP celor care îl ajută să urgenteze obținerea despăgubirilor de la stat. Imediat, pe filieră a intrat Daniel Moldoveanu, fostul consilier prezidențial al lui Traian Băsescu și fost șef al Comunității Naționale de Informații. Simu a acceptat să îi dea 10% lui Ionuț Birișu, în spatele căruia se aflau Daniel Moldoveanu și Ion Sterian, iar 15% au ajuns la Aurel Nicolae, băgat la înaintare de Dorin Cocoș și Gabriel Georgian Surdu, fost șef al RA-APPS.

Cei șase șpăgari au povestit în fața procurorilor DNA cum s-au împărțit banii. Din declarațiile lor, rezultă că partea de 10% preluată de Ion Birișu a fost de 3,59 milioane lei, iar banii s-au împărțit astfel: Ion Sterian a primit 45% (aproximativ 1,6 milioane lei), Daniel Moldoveanu – 30%, iar restul au fost opriți de Birișu. Cealaltă grupare i-a dat 400.000 euro Crinuței Dumitrean, fostă șefă de la ANRP, 40.000 euro au ajuns la Aurel Nicolae, iar restul sumei a fost împărțit de Cocoș și Surdu.

Dar Direcția Națională Anticorupție, în loc să recupereze banii statului de la cei care au luat șpaga de la Simu, a preferat să-i transforme în martori denunțători și să-i lase cu banii. 

Vosganian l-a numit șef la Transgaz

Brăileanul Ion Sterian este unul dintre cei mai influenți funcționari publici din București. Cariera lui publică a început în 2005, pe filieră liberală, când a fost numit în funcția de director executiv al Regiei Autonome Administrația Zonei Libere Brăila. După numai un an, Sterian s-a transferat la București, în funcția de director executiv al RA-APPS.

Din această funcție, știa ce se întâmplă cu casele de protocol ale statului, dar și cum sunt împărțite acestea politicienilor aflați la guvernare. În anul 2007, liberalii l-au numit pe Sterian și în funcția de adminis-trator al companiei Transgaz. Funcție în care se află și astăzi. În 2008, Ion Sterian și-a făcut timp să candideze la alegerile locale din partea PNL. Fără succes. Apoi și-a încercat norocul și la alegerile parlamentare. Nu a reușit, însă, să obțină un mandat de deputat. 

În 2009, a fost luat sub protecție de gruparea liberală condusă de Vlad Moisescu, care l-a uns director al Direcției de Asistență Socială și Protecția Copilului Sector 1. În același an, a fost numit director coordonator al RA-APPS București. În 2010, pentru o scurtă perioadă, a fost subsecretar de stat la Ministerul Dezvoltării, condus de Elena Udrea. După ce a fost demis de Emil Boc, Sterian s-a cocoțat pe funcția de director executiv la RA-APPS.

Cariera lui Ion Sterian avea să ajungă la apogeu pe 8 aprilie 2013, dată la care Ministerul Economiei, condus atunci de Varjuan Vosganian, a anunțat lista cu membrii Consiliului de Administrație al Transgaz, în urma procesului de recrutare și selecție desfășurat în baza ordonanței de guvernare corporativă. În urma acestui proces de selecție, Ion Sterian a fost numit președinte și adminis-trator al companiei Transgaz.

Sterian și-a dat singur casă de la RA-APPS

Ion Sterian și Domnița Sterian, soția sa, dețin o avere impresionantă. Până în 2008, cei doi soți și-au cumpărat 35 ha de teren agricol, dar și trei apartamente. Două în Brăila și unul în București, ultimul cumpărat în 2003. Conform declarației de avere din 2008, Sterian a declarat două credite ipotecare contractate în 2003 și 2006, în valoare de 15.000 dolari, respectiv 25.000 euro.

La capitolul venituri, Sterian declara că primește un salariu anual de 73.133 lei de la RA-APPS, iar soția sa primea un salariu de 22.500 lei, ca funcționar public și director general la firma Limodi. În plus, Sterian mai primea de la Consiliul Local Brăila suma de 8.292 lei și arenda pentru teren în valoare de 3.000 lei, iar soția sa o chirie de 30.000 lei.

În declarația de avere din 2012, Sterian a menționat că a vândut un apartament cu 60.000 euro. Un alt apartament i-a fost donat lui Alin Gabriel Sterian. Rămas fără apartamentul din București, Sterian a închiriat un apartament de 123 mp de la RA-APPS, pentru care plătea o chirie și utilități în valoare de aproximativ 450 euro lunar. Ulterior, în decembrie 2014, Sterian și-a cumpărat în rate o casă de protocol cu aproximativ 82.000 euro. În același an, menționează în declarația de avere că și-a construit în regie proprie o casă de vacanță a cărei suprafață este de 245 mp.

Banii primiți drept comision de la Horia Simu nu se regăsesc oficial în declarațiile de avere și interese ale lui Ion Sterian. Am încercat să luăm legătura cu Ion Sterian, dar secretara acestuia de la RA-APPS a spus că nu se află la birou: „O să-i comunic datele dvs. și o să vă contacteze domnul director“. Până la închiderea ediției, acest lucru nu s-a întâmplat.   

Fratele de la Transgaz al lui Kövesi, posibile dosare la DNA

Decizia DNA de a-i acorda lui Ion Sterian statutul de martor denunțător în dosarul retrocedării lui Simu, și nu de acuzat, poate ridica unele semne de întrebare. Astfel, tot la Transgaz a deținut funcția de director adjunct și Sergiu Lascu, fratele șefei DNA, Laura Codruța Kövesi. Problema, însă, este că cel puțin trei dosare în care au fost reclamate posibile fapte penale la Transgaz sunt înregistrate la DNA și-l pot viza pe fratele șefei DNA. Informația apare într-un răspuns la o interpelare a senatorului Valer Marian din februarie a.c.

Valer Marian a cerut Ministerului Justiției să-i comunice stadiul acelor dosare, iar justiția a cerut datele de la Parchetul General. Adjunctul procurorului general, Bogdan Licu, a semnat un răspuns destinat lui Valer Marian, via Ministerul Justiției. Iată pasajul relevant din răspunul lui Licu: „În referire la interpelarea domnului senator Valer Marian, adresată ministrului Justiției și care ne-a fost remisă cu adresa dumneavoastră nr. 22746 din 14.03.2016, prin care se solicită informații cu privire la numărul de înregistrare și stadiul de soluționare al sesizărilor adresate Direcției Naționale Anticorupție, în anul 2014, de către Corpul de Control al prim-ministrului, cu privire la potențiale fapte de corupție ale reprezentanților Transgaz SA Mediaș, avem onoarea să vă comunicăm că acestea au fost înregistrate la Direcția Națională Anticorupție – Serviciul Teritorial Alba Iulia, sub nr. 45/P/2014 și nr. 130/P/2014 și la Secția de combatere a corupției, sub nr. 337/P/2015.

Cauzele penale mai sus menți-onate nu au fost soluționate până în prezent din cauza complexității lor“.    

Afacerile familiei Sterian cu Cășuneanu

În timp ce Ion Sterian încasează două salarii de la stat în valoare de 721.000 lei anual, soția sa, Domnița Sterian, este director comercial la firma Dosil Team, din București, de unde primește un salariu de 21.156 lei. Însă, în anii 2014 și 2015 a primit dividende în valoare de 549.000 lei. Firma Dosil Team este deținută de Domnița Sterian (90%) și Viorica Viscopoleanu (10%).

Numele Domniței Sterian mai apare în alte trei societăți, toate radiate. Una dintre aceste firme este Limodi SRL, unde Domnița Sterian a fost asociată cu Octav Mihai Litinschi până în 2007. Dar, odată cu numirea lui Ion Sterian în funcția de administrator la Transgaz, firma Limodi, care se ocupa cu distribuția combustibililor gazoși prin conducte, i-a atras ca un magnet pe o serie de afaceriști controversați.

De exemplu, pe 13 august 2007, au devenit asociați ai firmei Limodi următorii: Donciu Vasilica, Mihai Cristian Cosmin – fiul afaceristului brăilean Mihai Dănuț, Ionuț Cășuneanu  și Costel Cășuneanu jr. – fiii afaceristului Costel Cășuneanu – și Ioan Silviu Lefter, șeful Agenției pentru Conservarea Energiei. În acea perioadă, fiul lui Lefter, Mihai, era coleg cu Ion Sterian în Consiliul de Administrație la Avioane Craiova SA. După intrarea în firmă a noilor asociați, Domnița Sterian mai deținea 24% din societate.

Cele mai citite

Taiwanul anunță că a detectat 21 de avioane militare chineze în jurul insulei

21 de avioane militare chineze au fost detectate în jurul Insulei Taiwan începând cu ora locală 8:15 (0:15 GMT), a anunţat sâmbătă Ministerul Apărării...

Boloș. după discuțiile cu agențiile internaționale, în SUA. VIDEO

Agenţiile ne-au reconfirmat ratingul suveran şi perspectiva stabilă, dar asta nu înseamnă că nu există loc de creştere, pentru că investitorii străini au tendinţa...

Rusia – Ucraina, ziua 766: Doi morți într-un atac cu drone asupra regiunii Belgorod

Un atac ucrainean cu dronă a făcut doi morţi în regiunea rusă de frontieră Belgorod, în vestul ţării, a informat guvernatorul local, în această...
Ultima oră
Pe aceeași temă