13.9 C
București
joi, 25 aprilie 2024
AcasăSportFormula 1Executat silit pentru că nu a demolat clădiri care nu există....

Executat silit pentru că nu a demolat clădiri care nu există. Cariera de piatră este subiectul unor procese care durează de aproape un deceniu | DEZVĂLUIRE RL

Un om de afaceri din Constanța acuză faptul că este obligat să demoleze mai multe imobile, deși, la fața locului – o exploatație minieră – se află doar o groapă de cel puțin 10 metri adâncime. „Le-aș demola, dar ce să demolez?”, se întreabă el, într-o poveste care ar aduce cu o schiță absurdă, dacă, de fapt, nu ar însemna o serie lungă de procese în instanță.

Povestea începe în anul 2005, când Grigore Comănescu, omul de afaceri despre care vorbim, cumpără societatea comercială care deține cariera din localitatea constănțeană Sibioara. Pentru achiziție contractează un credit de patru milioane de dolari, la care, după cum ne-a declarat, mai are și acum rate.

În 2009, un executor judecătoresc îi bate la poartă. Aşa a aflat că un teren de 20 de hectare, care secţiona cariera Sibioara, fusese retrocedat, cu un an înainte, unor clienţi ai avocatului Ionel Haşotti, fratele liberalului Puiu Haşotti, în baza afirmațiilor că „nu există dovadă că există o carieră de piatră”.

Precizarea este importantă, pentru că articolul 4 din Legea 1/2000 precizează clar: carierele de piatră nu pot fi retrocedate. Prin urmare, Somaco Construct SRL, firma care deţinea exploataţia, a deschis, în 2009, un proces de fond funciar în contradictoriu cu clienţii lui Haşotti. Pe fond şi în recurs, firma lui Grigore Comănescu a avut câştig de cauză, hotărârea irevocabilă constatând dreptul de proprietate şi de folosinţă al firmei Somaco Construct SRL asupra părţii din terenul retrocedat care se suprapunea peste carieră.

Dar lucrurile au început să se complice. Avocatul Haşotti a declarat recurs faţă de hotărârea dată deja în recurs, iar un complet al Curţii de Apel Constanţa a revocat hotărârea irevocabilă. Procesul a fost rejudecat la Tribunalul Constanţa, care a decis sistarea operaţiunilor miniere, deşi legea specială care guvernează acest domeniu nu prevede nici posibilitatea retrocedării terenurilor miniere şi nici sistarea activităţilor specifice din motive de retrocedare. Apoi, completul a dispus evacuarea echipamentelor miniere şi demolarea clădirilor de pe terenul retrocedat clienţilor lui Haşotti. Pentru toate aceste obligaţii, tribunalul a stabilit daune cominatorii de 50 de lei pe zi de întârziere. Ulterior, daunele cominatorii au fost majorate la 500 de lei pe zi de întârziere de Curtea de Apel Galaţi, la cererea clien-ţilor lui Ionel Haşotti.

Dosar de executare silită

După mai mulți ani, cei care au primit terenul retrocedat au deschis un dosar de executare silită la executorul Vasile Deacu, cu care Ionel Haşotti este asociat în Fundaţia Pontul Euxin. Deacu a întocmit acte de executare silită împotriva societăţii Somaco Construct SRL, fără să fi vizitat cariera, şi a calculat zile de întârziere pentru nedemolarea clădirilor. La final, a trimis societăţii Somaco acte de executare pentru 1,2 milioane de lei.

Asta deşi firma a susţinut public faptul că pe respectivul teren, retrocedat clienţilor lui Haşotti, nu se află clădiri şi nu s-au aflat niciodată. Societatea a precizat, în repetate rânduri, că toate clădirile din perimetrul minier se află pe un teren care s-a transmis în proprietatea societăţii, în baza  unei hotărâri de guvern din 1991, prin ordin al Ministerului Industriilor, încă din anul 1999, fiind intabulate ca atare în proprietatea acesteia.

Pentru a vedea situația la fața locului, am făcut o cerere către administratorul Somaco Construct SRL, Grigore Comănescu, să ne permită accesul în cariera de la Sibioara. În locul în care, cu planurile de ridicare topo-cadastrală în mână, ar fi trebuit să fie clădiri nu era altceva decât o groapă de circa 10 metri adâncime. „Dacă există sau au existat construcții în această exploatație minieră – fapt imposibil, eu sunt dispus să plătesc dublu toate penalitățile. Nu se poate însă să fie construcții acolo unde pui dinamită să arunci în aer zona”, a declarat pentru “România liberă” Grigore Comănescu.

Tot acolo am observat că terenul retrocedat clienților avocatului constănțean nu este altceva decât o groapă insalubră de gunoi şi, pe alocuri, resturi din construcții. Groapa de gunoi se întinde pe circa cinci hectare. Din aceste cinci hectare retrocedate pe cariera existentă, o zonă de circa un hectar e o groapă de 10-20 de metri adâncime, deși executorul presupune că sunt clădiri. Primăria Lumina a avertizat asupra faptului că groapa de gunoi a localităţii a fost şi ea retrocedată ilegal către clienţii lui Haşotti, în condițiile în care gropile de gunoi erau şi ele exceptate de la restituire. 

Replică: expertul ar fi fost împiedicat să pătrundă pe teren

După ce am efectuat vizita, l-am contactat pe avocatul Ionel Hașotti, pe care l-am rugat să le transmită clienților două întrebări: cum comentează că nu sunt clădiri la fața locului și de ce nu ecologizează terenul. „Situația din acest moment de pe teren este sau poate fi irelevantă în raport de ceea ce au constatat instanțele judecătorești când au pronunțat hotărârile irevocabile și, de asemenea (mai ales), atunci când executorul, expertul și forța publică (organele de poliție) au fost împiedicați să pătrundă pe teren și să constate modul în care Somaco și-a îndeplinit obligațiile stabilite prin hotărâri. Adică atunci când împotrivirea la executare a fost manifestă, motiv pentru care toate contestațiile la executare au fost respinse”, a precizat avocatul.

În ceea ce privește problemele de mediu, acesta spune: “Ar fi mai potrivit să întrebați la Primăria Lumina cum și-au permis ca, anterior predării, să deschidă și să întrețină timp de 8 ani (adică aproape cât au durat procesele) o groapă de gunoi împotriva tuturor reglementărilor legale și chiar să pretindă că au și fonduri europene pentru asta. Ne întrebați pe noi ce facem în calitate de proprietari după 10.06.2016. Nimic până acum pentru că așa ni s-a predat scriptic terenul, dar fără îndoială că vom apela la lege”, a precizat avocatul Puiu Hașotti. Acesta ne-a atras atenția că omul de afaceri s-a sustras de la executarea silită, “ca să țipe după aceea că în realitate nici nu era pe acolo”.

Grigore Comănescu afirmă că reprezentanții firmei sale au fost zi și noapte la carieră și că a permis accesul tuturor, inclusiv al executorului, dar că se poate intra numai printr-o înștiințare clară în prealabil, însoțiți de reprezentanții firmei. 

 

Cele mai citite

Republica Moldova transmite primele rapoarte privind îndeplinirea condițiilor de intrare în UE

Republica Moldova va înainta către Comisia Europeană, la data de 24 aprilie 2024, primele rapoarte privind îndeplinirea condițiilor de intrare în UE. Documentul va fi...

Bătălia pentru Sectorul 1: imperativa coaliție anti-Clotilde

Se ascute lupta, odată cu nominalizarea lui Sebastian Burduja și a Gabrielei Firea, candidați separați ai coaliției PSD-PNL, pentru funcția de primar general al...

Joe Biden a promulgat legea ce prevede pachetul de ajutor pentru Ucraina, Israel și Taiwan

Preşedintele american Joe Biden a promulgat miercuri proiectul lege foarte disputat, care prevede un nou ajutor în valoare de 95 de miliarde de dolari...
Ultima oră
Pe aceeași temă