15.3 C
București
joi, 28 martie 2024
AcasăSportFormula 1Alocarea organelor, la discreția personalităților din domeniu. Ministerul Sănătății avertiza încă din...

Alocarea organelor, la discreția personalităților din domeniu. Ministerul Sănătății avertiza încă din 2014 asupra ilegalităților privind modul în care se fac transplanturile

Raportul din 2014 nu a fost luat în seamă de nicio conducere a Ministerului Sănătății până acum, cu toate neregulile extrem de grave descoperite.

Concluziile Corpului de Control al Minis­terului Sănătății i-au fost aduse la cunoștință lui Eugen Nicolăescu, cel care se afla la conducerea instituției în acea perioadă. Acesta a aprobat doar o măsură din cele nouă propuse pentru a remedia situația transplanturilor. Apoi conducerea ministerului a fost preluată de Nicolae Bănicioiu, dar nici acesta nu a ținut cont de raportul Corpului de Control, așa că neregulile au continuat.

Una dintre concluziile raportului confirmă ceea ce se bănuia de foarte multă vreme, și anu­me faptul că transplanturile din România sunt la discreția personalităților medicale din domeniu și nu țin cont de criteriile legale, afectând astfel dreptul la viață în foarte multe cazuri.

Nici în 2014 nu exista o evidență clară și nu au fost prezentate comisiei de control documente cu privire la trasabilitatea organelor, țesuturilor sau celulelor prele­vate și transplantate. Evident că acest lucru face posibilă alocarea discreționară a organelor prelevate, aceasta fiind o altă concluzie a raportului.

Conform documentului, alocarea grefoanelor umane se face în baza unor criterii improprii, neaprobate prin ordin al ministrului, fără a exista o transparență a acestei alocări, vizându-se în special o alocare pe baza unui criteriu teritorial și la discreția personalităților în domeniul transplantului care stabilesc unde se va efectua transplantul.

Drept exemplu se arată că în urma solicitării Comisiei de Control s-a pus la dispoziție procesul-verbal al unei ședințe a Consiliului Științific din 2006, “unde domnul dr. Zota a prezentat modalitatea de stabilire a criteriilor de alocare a organelor pe teritoriul României. Criteriile de alocare nu au făcut obiectul unei decizii a Consiliului Științific, care să poată fi înaintate Ministerului Sănătății de către ANT. Aceste criterii nu au fost niciodată aprobate prin ordin al ministrului Sănătății, întrucât ANT nu le-a trimis spre aprobare“.

În plus, se arată foarte clar că  dosarele de acreditare a transplanturilor au fost întocmite fără respectarea prevederilor legale și inspecțiile în vederea acreditării s-au realizat în baza unor dosare incomplete.

Deficiențele de la ANT erau aceleași 

Concluziile raportului din 2014 sunt extrem de grave și în privința Agenției Naționale a Transplantului. Conform documentului, rețeaua de transplant funcționa cu riscuri de organizare și funcționare cronice, care nu mai puteau fi acceptate de conducerea Minis­terului Sănătății.

În privința Agenției Naționale a Transplantului s-a constatat că mai multe compartimente ale acestei instituții erau nefuncționale, iar secretariatul ANT și al Consiliului Științific nu a fost asigurat de nimeni. Mai mult, Consiliul Științific nu s-a întrunit într-un an decât de două ori, în ciuda prevederilor legale care cereau cel puțin o întâlnire pe lună.

La momentul controlului, Consiliul Științific nu stabilise criteriile de alocare a organelor ce urmau grefate.

Practic, Consiliul Științific nu-și îndeplinise aproape deloc atribuțiile legale. Astfel, n-au fost întocmite protocoalele privind standardele de calitate și nici nu s-a făcut elaborarea de norme, standarde și instrucțiuni.

Totodată, nu au fost îndeplinite obligațiile către oficiile regionale ale ANT și s-au constatat lipsa fișelor de post obligatorii pentru coordonatorii de transplant din spitalele autorizate, lipsa de monitorizare a riscurilor care afectează direct calitatea activității de transplant și nerespectarea de către ANT a atribuțiilor de stabilire și respectare a alocării organelor la nivel național.

De asemenea, Agenția Nați­o­nală a Transplantului nu a făcut monitorizarea donatorilor vii și a donatorilor aflați în moarte cerebrală.
Și la acea vreme erau  probleme majore la acreditarea pentru transplant a mai multor spitale.

Cu toate acestea, nu a fost luată nicio măsură, deși multe din concluziile raportului erau cunoscute din 2006, tot în urma unor verificări dispuse de Ministerul Sănătății.

Neremedierea tuturor acestor probleme deosebit de grave arată că ignorarea normelor legale a fost făcută cu bună-știință tocmai pentru a fi imposibilă tragerea la răspundere a persoanelor implicate în activitatea de transplant din România. Situația a părut să convină mai multor miniștri ai Sănătății.
Măsuri cerute în 2014 

Raportul din 2014 a recomandat câteva măsuri care au fost ignorate la acea vreme. Astfel, se cereau elaborarea și transmiterea spre aprobare către Ministerul Sănătății a unui stat de funcții conform prevederilor legale, inițierea demersurilor encesare pentru deblocarea și ocuparea posturilor vacante.

Totodată, era somat Consiliul Științific al Agenției Nați­o­nale a Transplantului pentru a lua măsuri urgente de elaborare și implementare a procedurilor și protocoalelor privind activitățile și operațiunile implicate în donarea, procurarea, testarea, procesarea, conservarea, depozitarea și distribuirea organelor, țesuturilor și celulelor umane în scop terapeutic.  

Ce a descoperit Vlad Voiculescu la Agenția Națională de Transplant

Săptămâna trecută, în urma unui  control al MinisteruluI Sănătăţii la Agenţia Naţională de Transplant, a reieșit că patru spitale acreditate pentru prelevare de organe nu respectă condiţiile minime pentru astfel de proceduri.   O altă problemă descoperită a fost lipsa unui registru naţional care să ţină evidenţa bolnavilor care au nevoie de transplant şi a organelor disponibile. De asemenea au fost descoperite indicii privind cheltuirea banilor publici, dar şi probleme de incompatibilitate la nivelul fostei conduceri a instituţiei. Ministrul Sănătăţii, Vlad Voiculescu, a declarat  că va sesiza Agenția Națională de Integritate şi organele de anchetă.

„E vorba despre spitalele judeţene de urgenţă din Brăila, Alba- lulia, Ploieşti şi Reşiţa. Corpul de Control a constatat că Agenţia Naţională de Transplant a acreditat spitalele deşi acestea nu îndeplineau criteriile minime. Niciuna din unităţi nu deţinea aparatura necesară declarării morţii cerebrale, motiv pentru care nu s-a desfăşurat nici o activitate de prelevare până în prezent”, a declarat ministrul Vlad Voiculescu.

Concluziile ultimului control arată că nu s-a schimbat nimic în acest domeniu, cel puțin în ultimii 10 ani.

“Echipa de control din Ministerul Sănătăţii a constatat că aceste criterii şi proceduri de alocare a organelor nu există. Nu există o listă de aşteptare la nivel naţional pentru fiecare organ. Nu există un regulament de alocare a organelor, ci doar o cutumă. Din aceste motive, alocarea de organe nu se face întotdeauna după criterii clare. Pacienţii de pe listele de aşteptare nu beneficiază întotdeauna de şanse egale. E posibil să fie în vârful listei, să existe un organ, dar să nu fie el cel care intră în sala de operaţie. Nu există proceduri clare pentru contactarea pacienţilor beneficiari“, a mai declarat Vlad Voiculescu.   

CONTROVERSAT. Raportul din 2014, după transplantul lui Arșinel

Corpul de Control al Ministerului Sănătății a făcut raportul din 2014 după suspiciunile legate de transplantul de care a beneficiat actorul Alexandru Arșinel. Directorul Teatrului de Revistă “Constantin Tănase” a fost  acuzat că a profitat de notorietatea sa pentru a fi operat cu prioritate. Principala acuzație a fost aceea că actorul “a sărit peste rând” și că a primit foarte repede o pereche de rinichi, deși pe lista de așteptare erau și alți pacienți care solicitaseră transplantul înaintea lui Arșinel. 

Actorul a fost operat cu succes, la un spital din Cluj-Napoca, de o echipă de medici condusă de prof. univ. dr. Mihai Lucan, şeful Institutului Clinic de Urologie şi Transplant Renal de la Cluj şi şeful catedrei de Urologie de la Universitatea de Medicină şi Farmacie “Iuliu Haţieganu”. Operația a fost însă dificilă, deoarece pacientul avea peste 70 de ani și peste 150 de kilograme. 
Donatorul rinichilor a fost un tânăr de 23 de ani care se spânzurase.

DECIZIE. Control internațional

Pe 8 şi 9 decembrie, Corpul de Control al ministrului va fi însoţit de o comisie internaţională de specialişti la verificările ce vor fi efectuate la Spitalul „Sfânta Maria“ după ce primarul Capitalei îşi va da acordul. Grupul de lucru pentru Transplant Pulmonar al Societăţii Române de Pneumologie a transmis că, în prezent, sistemul sanitar din România nu este pregătit să susţină în deplină siguranţă pentru pacient transplantul pulmonar.

Cele mai citite

Orașul Harkov ar fi fost atacat de Rusia cu un nou tip de bombă cu sistem de ghidare

Este posibil ca Rusia să fi utilizat un nou tip de bombă cu sistem de ghidare în atacurile aeriene asupra oraşului Harkov, din nord-estul...

Valabilitatea cardurilor de energie a fost prelungită

Guvernul a decis ca valabilitatea cardurilor de energie să fie prelungită până pe 31 mai, cu încă două luni față de termenul inițial. Aceasta...

USR: Guvernul Ciolacu minte când spune că ia măsuri în favoarea consumatorilor şi că scade facturile românilor

Reprezentanţii USR consideră că Guvernul PSD-PNL ''minte'' atunci când spune că reduce facturile românilor şi că, de fapt, continuă să întreţină schema prin care oamenii...
Ultima oră
Pe aceeași temă