Consilierul lui Mihai Tudose: "De ce nu demisionează dl. Dragnea?"

de Iulian Budușan , 13 noiembrie 2017 - stire actualizata la ora 18:05, 13 noiembrie 2017
Foto: Arhivă

Celebrul avocat Gheorghe Piperea, care deține și funcția de consilier onorofic al premierului lui Mihai Tudose, se întreabă retoric, într-o postare pe contul personal de Facebook, "De ce nu demisionează dl. Dragnea?". Avocatul scrie pe pagina sa că românii mai au şi altceva de făcut decât să urmărească "epopeea judiciară interminabilă a d-lui Dragnea" şi se întreabă de ce preşedintele Camerei Deputaţilor nu demisionează.

"Oare cât timp o să mai polueze agenda publică problemele personale ale unui singur om, hăituit acum de sistemul care până acum l-a protejat şi i-a fost partener? De ce nu demisionează dl Dragnea, pentru a putea să-şi probeze nevinovăţia şi, în plus, să demonstreze cu glorie că prezumţia de nevinovăţie merită salvată chiar şi în cazul politicienilor? Nu de alta, dar suntem ca într-o colivie. Cam de mult timp", a scris Gheorghe Piperea, consilierul onorific al premierului Mihai Tudose.

Acesta revine apoi asupra postării şi precizează: "chestia cu prezumţia de vinovăţie era un sarcasm la adresa lui Iohannis; chestia cu demisia nu e niciun sarcasm; chiar avem şi altceva de făcut decât să urmărim epopeea judiciară interminabilă a dlui Dragnea", după care avocatul face referire la noul record al euro în comparaţie cu moneda naţională.

Gheorghe Piperea a făcut referire inclusiv la funcţia pe care o deţine spunând că "în atentia IYI (=intellectual yet idiots) care au dat share cu comentarii mirate sau ironice vizând calitatea mea de consilier al cuiva. Băieţi, faptul că, temporar, am această titulatură onorifică şi onorantă, nu mă face dependent de nimeni. Şi nici mai puţin sigur pe principiile mele. Oare ce nu s-a înţeles din cuvântul "onorific'?".

Comentarii

Ultima ora

anunturi mica publicitate
Aboneaza-te la newsletter

Aboneaza-te pentru a primi cele mai importante titluri pe e-mail.

Copyright © 2014. Toate drepturile rezervate RomaniaLibera.ro

Dezvoltat de Bluebay Design