După moartea soţului şi a fiului de numai 30 de ani, Elena E. a mai avut parte de încă un şoc: cancerul de sânge.
Credinţa în Dumnezeu, grădina cu flori, livada pe care vrea să o pună la punct şi cei doi câini o determină pe Elena E. să se ridice din momentele de cădere pe care i le dă leucemia şi să lupte mai departe pentru viaţă. Femeia a aflat că este bolnavă acum 12 ani. I se făcea rău prin biserică, leşina, nu mai avea energie la serviciu, aşa că s-a dus la hematologie să-şi facă analizele. N-a putut spune nimănui că e bolnavă. Îşi pierduse soţul şi băiatul, iar mama ei era la rândul său prea bolnavă ca să mai afle vestea. Cercetările medicale spuneau că bolnavii cu leucemie mieloidă cronică au o speranţă de viaţă de maximum cinci ani de la diagnostic. Elena ştia acest lucru şi-şi aştepta sfârşitul. „La Fundeni am avut şansa să cunosc un medic tânăr şi foarte studios. Am început tratamentul cu citostatice care sunt foarte dure. Am luat tot felul de medicamente care nu au fost bune. Apoi, am făcut cinci ani de interferon, timp în care aveam frisoane zilnice şi tensiune mare. Luam medicamente ca să calmez frisoanele şi apoi am descoperit că dacă fac un duş fierbinte înainte de injecţii mă simţeam mai bine”, povesteşte Elena E.
„Mulţi se simt bine şi nu mai iau tratamentul”
De doi ani, Elena E. face citostatice de două ori pe zi şi se simte bine. Mai are uneori perioade de astenie, dar îşi face analizele lunar. „Acum două-trei săptămâni, am avut hemoglobina 8. Nu mai puteam urca scările şi respiram greu. Dar am fost la medic şi am remediat problema”, spune Elena.
Cel mai important lucru pe care trebuie să-l facă un bolnav cu leucemie mieloidă este să accepte şi să respecte terapia pe care i-o dă medicul, spune pacienta. „Mulţi se simt bine şi nu mai iau tratamentul. Fumează, beau alcool”, continuă ea. Elena a renunţat complet la sare şi îşi găteşte doar cu legume pe care le creşte în grădina ei. Nici fructe nu cumpără de la magazin sau din piaţă, pentru că vrea să fie sigură că sunt sănătoase. Nici zahăr nu mai mănâncă, ci doar miere de albine.
Prietenii nu ştiu de boala ei
Nu-i place să fie compătimită şi nici să-şi plângă de milă. Tocmai de aceea, niciunul dintre prietenii ei nu ştie de boală. Găseşte în permanenţă ceva de făcut sau de citit. „Acum citesc o carte foarte interesantă, «Sufletul neamului românesc». Ascult muzică. Cea de operă îmi place cel mai mult. Pe Radio România Cultural se difuzează concerte sâmbăta după-amiază şi abia aştept ziua asta”, spune Elena.
Îi mai place să-şi ajute prietenii cu orice au nevoie. Intră des pe internet să vadă ce noutăţi apar despre boala ei şi despre tratamente. O dată pe lună ia legătura prin telefon cu alte persoane care suferă de aceeaşi boală. Cu toţii fac parte dintr-un grup de suport numit Care Club, îşi împărtăşesc telefonic noutăţile despre tratamente şi se asigură că se simt bine.
20% din pacienţi nu răspund la tratament
Leucemia mieloidă cronică este o formă rară de cancer al sângelui care-i afectează mai mult pe bărbaţi decât pe femei. Una-două persoane din 100.000 se îmbolnăvesc anual de leucemie mieloidă cronică. Cel mai adesea, boala apare la oamenii de vârstă mijlocie şi înaintată, diagnosticul fiind pus frecvent între 55 şi 60 de ani. Oboseala, lipsa de energie şi a poftei de mâncare, febra, transpiraţiile nocturne şi splina mărită sunt simptome tipice leucemiei.
Aproximativ 20% din pacienţi nu răspund la tratament sau manifestă efecte secundare foarte puternice. În plus, nu s-a găsit încă un remediu definitiv, astfel încât apar recăderi la un timp relativ de scurt după terminarea tratamentului. Medicii spun că până în anul 2021, fiecare român va cunoaşte cel puţin un om bolnav de leucemie mieloidă cronică. „Un psihic puternic este foarte important pentru pacienţii proaspăt diagnosticaţi. Mulţi sunt deprimaţi şi trec prin mai multe etape. Unii se hotărăsc să lupte, apoi renunţă. O parte din ei se mobilizează”, spune Liliana Zaha, medicul de familie al Elenei.
Doctorul mai spune că pacienta ei a dat mereu dovadă de forţă. „A fost şi este o mare luptătoare. Nu ştiu eu dacă aş fi rezistat şi dacă aş fi avut tenacitatea ei”, spune medicul. „Leucemia e o boală foarte grea. Eu am făcut patinaj de performanţă şi atletism şi ştiu ce înseamnă să faci efort. Acum, rezistenţa e scăzută”, spune Elena. Deşi e o fire puternică, fricile n-au ocolit-o nici pe ea. „Am fost mereu obsedată că luna viitoare nu voi avea tratament şi că lupta adevărată abia atunci va începe”, mărturiseşte Elena.
