19.5 C
București
miercuri, 17 aprilie 2024
AcasăSpecialEpidemia de rujeolă din România a fost scăpată de sub control: 23...

Epidemia de rujeolă din România a fost scăpată de sub control: 23 de oameni au murit, iar vaccinurile nu sunt de găsit

Epidemia de rujeolă din România pare a fi scăpată de sub control, iar stocurile limitate de vaccin îngreunează şi mai mult situaţia, în contextul în care s-au înregistrat până acum aproape 5.000 de cazuri de îmbolnăvire. Luni, o fetiţă în vârstă de 5 luni din Timişoara, nevaccinată, a decedat la spital, fiind cel de-al 23-lea deces înregistrat din cauza complicaţiilor bolii. În plus, unii distribuitori de medicamente vor să ia din farmacii aproape patru mii de doze de vaccin pentru a le vinde în străinătate.

 

Ministrul Sănătăţii a amânat deocamdată cererea oamenilor de afaceri, iar preşedintele Agenţiei Naţionale a Medicamentului, Nicolae Fotin, a precizat că este vorba de un total de 3.800 de doze de vaccin. Acesta le-a solicitat distribuitorilor să asigure cu prioritate piaţa naţională. Deşi autorităţile au anunţat achiziția prin procedură de urgență a 115.000 de doze de vaccin antirujeolic şi promit noi stocuri de vaccin începând din luna mai, medicii de familie din zece judeţe nu au încă serul în cabinete, printre care Timiş şi Caraş-Severin, unde sunt cele mai multe cazuri de rujeolă. 

România are nevoie de sute de mii de doze de vaccin 

Alexandru Rafila, preşedintele Societăţii Române de Microbiologie, a declarat pentru „România liberă“ că trebuie găsite urgent soluţii, iar epidemia de rujeolă trebuie să fie un semnal de alarmă pentru toată lumea: medici, autorităţi şi părinţi. El admite că anul trecut a existat un export paralel de vaccinuri, “dar ne referim la vaccinuri care se vând pe piaţa liberă, nu ne referim la vaccinurile care fac parte din programul naţional de imunizare, care se achiziţionează de către Ministerul Sănătăţii printr-o procedură de achiziţie publică şi este exclus să fie reexportate, pentru că ele sunt achiziţionate din bugetul de stat şi sunt distribuite prin intermediul direcţiilor de sănătate publică la medicii de familie. Oricum e vorba de stocuri mici, cantităţile de care noi avem nevoie ca să combatem epidemia sunt mult mai serioase, deci este nevoie de sute de mii de doze la nivel naţional”. Medicul spune că sunt câteva judeţe în care stocurile de vaccinuri s-au epuizat şi se aşteaptă reaprovizionarea lor în perioada următoare.

Olivia Steer susține o teorie a conspiraţiei

Renumită pentru militantismul său anti-vaccinare, jurnalista Olivia Steer a distribuit recent o declaraţie şocantă despre epidemia de rujeolă, făcută de fostul deputat Ninel Peia. Ea susţine într-o postare pe contul său de socializare că infestarea cu rujeolă „s-a făcut artificial şi intenționat de către agenţi cu dublă comandă”, argumentând prin faptul că, în zonele din vestul ţării, unde s-au înregistrat cele mai multe cazuri de îmbolnăvire, respectiv Arad şi Nădlac, sunt copii cu rujeolă, dar nu și peste graniță în ţara vecină, Ungaria. „În ce stat european se mai înregistrează o epidemie de proporţiile astea?

Niciunde! Informaţiile mele spun că infestarea s-a făcut ARTIFICIAL şi INTEN-ŢIONAT de către agenţi cu dublă comandă, agenţi dubli, cum li se mai spune. La Arad şi Nădlac se îmbolnăvesc copiii, dar peste graniţă la Nagylak, Mako sau Szeged nici unul? Şi ungurii au grad de vaccinare mai mic cu 10% decât românii. Valul de rujeolă a generat ceea ce se şi intenţiona: un val de emoţie uriaş care ar împinge opinia publică la acceptarea rapidă şi fără mari dezbateri a Legii vaccinării”, a distribuit jurnalista pe contul său de pe rețeaua de socializare.

Alexandru Rafila, preşedintele Societăţii Române de Microbiologie, infirmă categoric această teorie şi spune că este imposibil ca vaccinurile să nu fie sigure: “Orice vaccin, când se pune pe piaţă în România, este autorizat la nivel euro-pean de Agenţia Europeană a -Medicamentului (EMA) şi fiecare lot în parte este autorizat de Agenţia Naţională a Medicamentului şi Dispozitivelor Medicale -(ANMDM). Nu poate să ajungă pe piaţă un vaccin care nu este sigur, este exclus acest lucru. Orice vaccin trebuie să aibă două calităţi: să fie sigur, adică să nu producă efecte adverse majore, şi, pe de altă parte, trebuie să fie eficace, adică să obţinem în urma vaccinării rezultatul aşteptat, respectiv protejarea împotriva infecţiei produsă de microorganismul patogen”. Dr. Rafila precizează, totodată, că efectele adverse ale vaccinului sunt „extrem de rare”, în timp ce numărul mare de îmbolnăviri și decese în rândul celor care nu se vaccinează este evident    

OMS arată cu degetul spre România

Cele mai mari focare de pojar din Europa se află în România şi Italia, conform unui raport al Organizaţiei Mondiale a Sănătăţii (OMS), majoritatea cazurilor fiind raportate în zonele în care imunizarea este extrem de mică. Conform acestui raport, cele trei genotipuri de rujeolă au început să se răspândească în România din luna ianuarie 2016, nefiind prezente pe teritoriul ţării anterior. În urma analizelor de laborator şi a testelor epidemiologice, experţii vor identifica originile infecţiei. 

Deoarece virusul este endemic, se poate răspândi în majoritatea zonelor de pe glob chiar dacă acestea au eliminat boala din rândul populaţiei. Cele mai expuse sunt persoanele nevaccinate sau insuficient vaccinate, indiferent de vârstă. OMS recomandă autorităţilor sanitare din fiecare ţară să implementeze măsurile de vaccinare pentru evitarea unei epidemii grave.  Pentru a stopa răspândirea virusului se recomandă atingerea și menținerea pragului de acoperire vaccinală de 95% prin două doze de vaccin anti-rujeolă. 

Campanie suplimentară de vaccinare

Epidemia de rujeolă a ajuns la 4.881 de cazuri, dintre care 23 de decese, cu aproape 90 de îmbolnăviri mai multe decât în săptămâna precedentă, potrivit datelor centralizate de Centrul Naţional de -Supraveghere şi Control al -Bolilor Transmisibile. Cazurile de rujeolă s-au extins în 38 de judete, cele mai multe în -Caraş Severin – 943, Timiş – 903 şi Arad – 831. Din totalul celor 4.881 de cazuri, 4.696 sunt persoane care nu au fost vaccinate niciodată, 129 au primit câte o doză, 49 au -primit două doze, iar pentru şapte persoane nu este -cunoscută situaţia vaccinală. Cei mai mulţi nevaccinaţi, 1.891, sunt copii cu vârste între 1 şi 4 ani, 888 au sub un an, 868 – între 5 şi 9 ani, 366 – între 10 şi 14 ani, iar 243 – -între 15 şi 19 ani. 

Ca măsură de limitare a extinderii epidemiei de rujeolă, la nivel naţional a fost organizată o campanie suplimentară de vaccinare cu RRO a copiilor nevaccinaţi şi incomplet vaccinaţi. Campania de vaccinare continuă. Este necesară o acoperire vaccinală de 95% pentru prima şi a doua doză de vaccin RRO, pentru atingerea nivelului de imunitate a populaţiei necesar pentru a întrerupe transmiterea endemică.

RECOMANDĂRI. Miturile antivaccin

Medicul de familie Valeria Herdea a declarat pentru „România liberă“ că epidemia este în continuă extindere şi trebuie avute în vedere atât aspectul preventiv, cât şi cel curativ: “Este corect să ştiţi că toate miturile legate de vaccinarea antirujeolică nu au bază ştiinţifică şi s-a demonstrat că acest vaccin este eficient şi protejează împotriva acestei boli, care este extrem de severă prin complicaţiile ce pot duce, din păcate, la invaliditate şi deces. Aparent rujeola face parte din bolile copilăriei, dar un copil care a dezvoltat boala, în decurs de 10-12 ani poate să facă ceea ce se numeşte panencefalită sclerozantă subacută, o boală extrem de gravă. Este păcat ca un copil să nu aibă şansa să rămână sănătos atunci când noi avem mijloace să prevenim îmbolnăvirea. De aceea este important să ne prezentăm la medicul de familie pentru vaccinare”. 

 

Puteti citi România Liberă în format .pdf, aici!

Elena Marinescu
Elena Marinescuhttp://elena-marinescu
Elena Marinescu, redactor Rl online
Cele mai citite

Introducere în lumea lansetelor feeder

Pescuitul la feeder a devenit una dintre cele mai apreciate tehnici de pescuit în rândul pescarilor profesioniști și amatori din România. Atracția pentru această...

PSG și Borussia Dortmund s-au calificat în semifinalele Ligii Campionilor

Paris Saint-Germain s-a calificat în semifinalele Ligii Campionilor la fotbal, după ce a învins-o pe FC Barcelona cu scorul de 4-1 (1-1), marţi seara,...

Ciolacu s-a întâlnit cu românii din Qatar: “Sunt ferm convins că în Qatar câștigați mult mai bine”

Premierul Marcel Ciolacu, aflat în fruntea unei delegații guvernamentale în Qatar, s-a întâlnit cu reprezentanți ai comunității de români care trăiește în această țară...
Ultima oră
Pe aceeași temă