19.6 C
București
joi, 28 martie 2024
AcasăSpecialVaccinarea în România, urgență națională. În plină epidemie de rujeolă, soldată cu...

Vaccinarea în România, urgență națională. În plină epidemie de rujeolă, soldată cu 25 de copii morți, românii se țin încă de discuții pro și contra | DOSAR ROMÂNIA LIBERĂ

Epidemia de rujeolă şi lipsa vaccinurilor din cabinetele medicilor ţin capul de afiş al actualităţii în domeniul sănătăţii, iar o dezbatere publică a proiectului Legii vaccinării a avut loc joiTaberele pro şi contra imunizării par să se delimiteze şi mai mult, iar organizaţiile internaţionale de profil arată cu degetul spre România pentru numărul mare de cazuri de boli contagioase la copii. „România liberă“ vă prezintă o sinteză a argumentelor care domină spaţiul public românesc, dar şi contextul nefericit în care au loc aceste controverse legate de vaccinare.

Autorităţile par depăşite de amploarea epidemiei de rujeolă, care a făcut până acum 25 de victime, din cele peste 5.000 de cazuri înregistrate la nivel naţional. Şi totuşi paradoxul apelurilor publice la vaccinare în contextul crizei vaccinurilor din schema naţională de imunizare fac misiunea lor aproape imposibilă. Medicii şi părinţii primesc doar promisiuni, în condiţiile în care dozele de vaccinuri ROR (pentru rujeolă, ore-ion şi rubeolă) şi hexavalent (pentru difterie, tetanos, tuse convulsivă, poliomelită, hepatita B, boli produse de Haemophilus) livrate în ţară sunt insuficiente. În aceas-tă situaţie, medicii nu au altă soluţie decât să vaccineze cu prioritate bebeluşii de două luni. În prezent, dozele trimise de minister în ţară nu acoperă nici măcar 20% din necesarul de vaccinuri. 

Ministrul Sănătăţii, Florian Bodog, a anunţat că primele 10.000 de doze de vaccin vor fi distribuite cu prioritate în 10 judeţe în care s-au înregistrat cele mai multe cazuri de rujeolă şi, ulterior, celelalte 110.000 de doze vor ajunge la direcţiile de sănătate publică din toată ţara. Totodată, el a spus că au fost demarate procedurile pentru suspendarea exportului paralel de vaccinuri şi că a primit promisiunea din partea directorului regional al Organizaţiei Mondiale a Sănătăţii că „va lua legătura cu absolut toate companiile farmaceutice care livrează în România vaccinuri să suplimenteze şi să livreze prioritar în România vaccinurile necesare“.

România are nevoie de sute de mii de doze de vaccin

Alexandru Rafila, preşedintele Societăţii Române de Microbiologie, a declarat pentru „România liberă“ că trebuie găsite urgent soluţii, iar epidemia de rujeolă trebuie să fie un semnal de alarmă pentru toată lumea: medici, autorităţi şi părinţi. El admite că anul trecut a existat un export paralel de vaccinuri, „dar ne referim la vaccinuri care se vând pe piaţa liberă, nu ne referim la vaccinurile care fac parte din programul naţional de imunizare, care se achiziţionează de către Ministerul Sănătăţii printr-o procedură de achiziţie publică şi este exclus să fie reexportate, pentru că ele sunt achiziţionate din bugetul de stat şi sunt distribuite prin intermediul direcţiilor de sănătate publică la medicii de familie. Oricum, e vorba de stocuri mici, cantităţile de care noi avem nevoie ca să combatem epidemia sunt mult mai serioase, deci este nevoie de sute de mii de doze la nivel naţional“.

Unul dintre cei mai reputaţi medici specialişti în boli infecţioase, profesorul Adrian Streinu Cercel, atrage atenţia că, ori de câte ori o campanie de vaccinare scade sub 80%, există riscul unei epidemii, iar sub 60% e ca şi declanșată: „O cauză este campania anti-vaccinare, care a luat proporții incomensurabile. Cât timp există o politică de sănătate publică, mesajul este unul singur: campania de vaccinare este obligatorie. Nu poți să-i iei dreptul la viață unui copil nou-născut pentru că părintele este neinformat. Nu se fac campanii de dragul de a se face, ci împotriva acelor boli care au potențial letal“.

Legea vaccinării, ambiguă şi incompletă

Înscrierea copiilor într-o colectivitate se va face numai după prezentarea documentelor care atestă că au fost făcute vaccinurile obligatorii, iar părinţii îşi asumă în scris refuzul vaccinării, potrivit proiectului Legii vaccinării, pus în dezbatere publică pe site-ul Ministerului Sănătăţii.

Proiectul prevede, de asemenea, că în cazul în care părinţii refuză vaccinarea copilului, pot fi sesizate instituţiile abilitate „privind constatarea infracţiunii de rele tratamente aplicate minorului de către părinţi sau reprezentanţi legali în cazul minorului care împlineşte vârsta de 3 ani şi nu a primit vaccinurile obligatorii corespunzătoare vârstei“.

Potrivit proiectului pus în dezbatere, toți furnizorii de servicii medicale care prestează servicii de vaccinare vor fi obligați să se înregistreze ca atare în Registrul Electronic Național de Vaccinări (RENV), în termen de doi ani de la publicarea acestei legi. Totodată, în cadrul Institutului Național de Sănătate Publică se va înființa Grupul Tehnic de Coordonare a Activităților de Vaccinare (GTCAV), structură fără personalitate juridică, independentă, a cărei activitate este finanțată din fonduri alocate Programului Național de Vaccinare, cu rol în elaborarea Strategiei Naționale de Vaccinare și coordonarea activității de vaccinare la nivel național.

„În draftul proiectului există obligativităţi pentru toată lumea, de sus până jos, inclusiv pentru Ministerul Sănătăţii, şi am spus că ministerul îşi asumă tratamentul reacţiilor vaccinale. Medicii de familie trebuie să-şi facă treaba, pur şi simplu. Există eventuale contraindicaţii, iar în acel moment medicul de familie, care cunoaşte cel mai bine copilul, poate retrage vaccinarea. Importantă este informarea părintelui pentru a lua o decizie în cunoştin-ţă de cauză. Momentan nu avem incluse sancţiunile, dar este posibil să apară în urma dezbaterilor“, a declarat Florian Bodog, ministrul Sănătăţii.

Asociaţiile de pacienţi susţin că este necesar să existe sancţiuni şi, de asemenea, ca statul să îşi asume responsabilitatea în cazul reacţiilor adverse. „Reacţiile apar pentru că nu avem instrumentele necesare pentru consultarea pacientului înainte de vaccinare. Nu avem tehnologiile necesare pentru depistarea precoce a anumitor boli, chiar şi la nou-născuţi, și atunci, statul e bine să îşi asume. Medicul neonatolog sau medicul de familie este bine să oprească vaccinarea pe moment pentru că pacientul are, de exemplu, o infecţie. Legea trebuie făcută astfel încât să existe norme şi protocoale pentru ca medicul să fie acoperit de malpraxis. În ceea ce priveşte sancţionarea părinţilor, sancţiunile trebuie să vină pe nişte etape. Legea trebuie să permită să se facă educaţie şi informare corect. Nu suntem de acord ca părintele să decidă în totalitate dacă copilul trebuie vaccinat sau nu“, susţine Vasile Barbu, preşedintele Asociaţiei Naţionale pentru Protecţia Pacienţilor.


”Cât timp există o politică de sănătate publică, mesajul este unul singur: campania de vaccinare este obligatorie. Nu poți să-i iei dreptul la viață unui copil nou-născut pentru că părintele este neinformat. Nu se fac campanii de dragul de a se face, ci împotriva acelor boli care au potențial letal.“(prof. Adrian Streinu Cercel, medic specialist în boli infecţioase)


Asociaţia Pro Consumatori solicită demisia ministrului Sănătăţii

Asociaţia Pro Consumatori a adresat o scrisoare deschisă premierului României, în care atrage atenţia că „Legea vaccinării, în forma actuală, este o afacere de sute de milioane de euro pentru producătorii de vaccinuri. În nicio țară din Uniunea Europeană nu sunt obligatorii 8 vaccinuri. Vaccinul este un medicament, dar poate fi și o armă biologică! Peste 180.000 de copii vor fi obligați, în primul an de viață, să primească 26 de vaccinuri“.

În document se menţionează faptul că „reacțiile adverse ale vaccinurilor (sindrom Guillain-Barré, paralizie, nevrită, dermatită, diaree, vărsături, gastroenterită severă, scleroză multiplă, inflamație a creierului – encefalită, meningită, artrită, bronșită, apnee, reacții anafilactice, reacții alergice, infecții ale tactului respirator superior, pierderea conştienţei, nevrită optică, umflare la nivelul fetei etc.) și compoziția biologico-chimică a acestora (hidroxid de aluminiu, formaldehidă, fosfat de aluminiu, sulfat de magneziu, acid citric, acid acetic, glicerină, 3 tulpini de virusuri poliomielitice inactivate (adică virușii sunt vii, dar virulența lor a fost redusă), anatoxina difterică, anatoxina tetanică, antigen de suprafață al virusului hepatic B, antigen Bordetella pertussis, polizaharid al Hae-mophilus influenza tip B etc.) îndreptățesc autoritățile să acorde o atenție deosebită monitorizării acestora și supravegherii calității importurilor de vaccinuri“.

Olivia Steer susține o teorie a conspiraţiei

Renumită pentru militantismul său anti-vaccinare, jurnalista Olivia Steer şi-a înteţit atacurile în mediul virtual, lansând chiar teoria halucinantă că epidemia de rujeolă „s-a făcut artificial şi intenționat de către agenţi cu dublă comandă“, argumentând prin faptul că, în zonele din vestul ţării, unde s-au înregistrat cele mai multe cazuri de îmbolnăvire, respectiv Arad şi Nădlac, sunt copii cu rujeolă, dar nu și peste graniță în ţara vecină, Ungaria. Ea susţine că „valul de rujeolă a generat ceea ce se şi intenţiona: un val de emoţie uriaş care ar împinge opinia publică la acceptarea rapidă şi fără mari dezbateri a Legii vaccinării“. Steer e convinsă că, de fapt, vaccinurile îi îmbolnăvesc pe copii și îi acuză de rea-credinţă pe artizanii vaccinării.

Alexandru Rafila, preşedintele Societăţii Române de Microbiologie, infirmă categoric această teorie şi spune că este imposibil ca vaccinurile să nu fie sigure: „Orice vaccin, când se pune pe piaţă în România, este autorizat la nivel european de Agenţia Europeană a Medicamentului (EMA) şi fiecare lot în parte este autorizat de Agenţia Naţională a Medicamentului şi Dispozitivelor Medicale (ANMDM). Nu poate să ajungă pe piaţă un vaccin care nu este sigur, este exclus acest lucru. Orice vaccin trebuie să aibă două calităţi: să fie sigur, adică să nu producă efecte adverse majore şi, pe de altă parte, trebuie să fie eficace, adică să obţinem în urma vaccinării rezultatul aşteptat, respectiv protejarea împotriva infecţiei produse de microorganismul patogen“.

Într-un interviu pentru RL, dr. Rafila precizează, totodată, că efectele adverse ale vaccinului sunt „extrem de rare“, în timp ce numărul mare de îmbolnăviri și decese în rândul celor care nu se vaccinează este evident.   

Bodog: Nu cred că un medic are dreptul să facă propagandă antivaccin

Întrebat cum ar putea fi sancţionaţi medicii care fac propagandă antivaccin, ministrul Sănătăţii, Florian Bodog, a spus că în forma actuală a pro-iectului Legii vaccinării nu există un capitol de sancţiuni, dar acestea ar putea fi adăugate după discuţiile cu Colegiul Medicilor, cu medicii şi cu societatea civilă. El a precizat că imunizarea nu se face cu forţa, că nu vor fi adunaţi părinţii „cu arcanul“ să vină cu copiii la vaccinare şi nici nu vor fi poliţişti care îi vor încătuşa pe cei care refuză vaccinarea, dar trebuie asumată responsabilitatea deciziei. Ministrul a susţinut că nu poţi interzice unui copil să intre în şcoală dacă nu este vaccinat, pentru că educaţia este un drept care trebuie respectat.

Medicii de familie au reacționat imediat și au declarat că nu vor accepta să devină „vinovații de serviciu pentru prăbușirea vaccinării“. „Considerăm inacceptabil ca sancționarea medicilor de familie să fie soluția rezolvării problemei acoperirii vaccinale prăbușite, în condițiile în care discontinuitățile în aprovizionarea cu vaccin din ultimii ani au devenit deja o obișnuință, întreaga responsabilitate pentru achiziția acestora revenind Ministerului Sănătății! În calitate de profesioniști, considerăm că este imposibil de realizat o acoperire vaccinală fără a asigura o aprovi-zionare cu vaccin constantă, vaccinarea fiind, în opinia noastră, prioritară și un obiectiv de siguranță națională“, se arată într-un comunicat al Societății Naționale de Medicină de Familie.   

Miturile antivaccin, demontate de specialişti

Medicul de familie Valeria Herdea a declarat pentru RL că epidemia este în continuă extindere şi trebuie avute în vedere atât aspectul preventiv, cât şi cel curativ: „Este corect să ştiţi că toate miturile legate de vaccinarea antirujeolică nu au bază ştiinţifică şi s-a demonstrat că acest vaccin este eficient şi protejează împotriva acestei boli, care este extrem de severă prin complicaţiile ce pot duce, din păcate, la invaliditate şi deces. Este păcat ca un copil să nu aibă şansa să rămână sănătos atunci când noi avem mijloace să prevenim îmbolnăvirea. De aceea este important să ne prezentăm la medicul de familie pentru vaccinare“.

Unul dintre cei mai vo­cali susţinători ai vaccinării în spaţiul public, medicul psihiatru Gabriel Diaconu, a declarat pentru RL că suntem, în privința vaccinării, într-o situație paradoxală: „De o parte avem dovezile date de știință, incontestabile, că vaccinarea este nu doar eficace, dar și singurul mijloc de prevenție a anumitor boli potențial mortale. Miliarde de oameni au fost vaccinați, sute de milioane de vieți au fost salvate. Mulți dintre noi suntem astăzi aici pentru că părinții noștri au avut înțelepciunea, sau simplul accept, de a ne vaccina. Pe de altă parte, avem un grup zgomotos care promovează idei nesubstanțiate decât de ipoteze, unele aparent plauzibile, altele pur fantasmagorice, dar care aruncă îndoială asupra vaccinurilor. La umbra îndoielii, acreditată de multe ori de presă ca rezonabilă, crește senzația omului de rând că, în privința vaccinării, există o controversă. Nu există controversă. Există doar slăbiciunea autorităților care, de multe ori, sunt la fel de ignorante în privința vaccinării pe care n-o pricep decât în substantiv, și o exploatează politic“, argumentează medicul.

„Ce dovadă mai puternică vrem decât zecile de morți prevenibile, pe care nu le putem întoarce acum, și nici pune pe seama nimănui, mai puțin nouă. Nouă tuturor, cei care am avut puterea ca medici, ca legiuitori, ca voci ale rațiunii să fi întâmpinat mai viguros acest curent, și poate n-am făcut-o. Am fost politicoși și poate ușor amuzați când rețelele de socializare au avansat tot felul de parascovenii cu titlu de «dovadă». Și am picat în capcana noastră de oameni de știință: am dat premisa de autenticitate unor probleme, și ne-am apucat de treabă. Că aluminiul, că timerosalul, că frecvența efectelor adverse. Cine va îndrăzni, la mormântul celor 24 de copii morți de rujeolă, să mai țină predici despre existența bolii, dar și a soluțiilor ca să nu faci boala? Eu unul sunt mâhnit că generația mea de medici a avut atâta sfială încât să lase lucrurile să ajungă aici. Și că generația mea de politicieni n-a avut atâta minte încât să se uite mai atent când, cu doi-trei ani în urmă, am ridicat problema asta. Dacă nu facem ceva să recăpătăm acoperirea vaccinală suntem doar la începutul unui drum lung. Și rujeola e cea mai blândă dintre bolile care-au răsfirat generația bunicilor noștri“, a mai spus dr. Gabriel Diaconu pentru RL.

Experţii trag semnale de alarmă

Lacunele în asigurarea vaccinării împotriva rujeolei au condus la apariția de focare ale acestei boli foarte contagioase în Europa în anul precedent, afectând atât copii, cât și adulți tineri, atrag atenţia experţii Centrului European pentru Prevenirea și Controlul Bolilor (ECDC). Potrivit celui mai recent raport, în România au fost înregistrate 46% din cazurile de rujeolă, iar atitudinile negative sunt puse pe seama controverselor legate de efectele secundare suspectate și de ezitarea manifestată de unii medici de familie.

Şi oficialii OMS avertizează că menținerea unei acoperiri vaccinale optimale ar trebui să fie o prioritate pentru toate sistemele de sănătate, în vederea prevenirii reapariției unor epidemii de boli transmisibile, ce au fost eliminate aproape în totalitate datorită vaccinurilor. În perioada 2012-2015, vaccinurile au prevenit peste 5 milioane de decese,pe glob.

„Toţi copiii, indiferent de locul sau contextul în care trăiesc, au dreptul să supravieţuiască şi să se dezvolte feriți de bolile mortale“, a declarat dr. Robin Nandy, şeful Departamentului Imunizare din cadrul UNICEF. El a mai spus că, din 1990, imunizarea a constituit un factor major pentru scăderea semnificativă a mortalităţii infantile; în ciuda acestui progres, în fiecare an, 1,5 milioane de copii mor din cauza unor boli ce pot fi prevenite.

În 2016, la nivel global, UNICEF a ajutat aproape jumătate dintre copiii sub vârsta de cinci ani, din aproximativ 100 de ţări, prin achiziția a 2,5 miliarde de doze de vaccinuri. Accesul la imunizare a condus la o scădere dramatică a deceselor în rândul copiilor sub 5 ani ca urmare a prevenirii bolilor prin vaccinare şi a adus lumea mai aproape de eradicarea poliomielitei.

Între anii 2000 şi 2015, rata mortalităţii copiilor sub 5 ani din cauza rujeolei a scăzut cu 85%, iar cea cauzată de tetanosul neonatal cu 83%. Reducerea cu 47% a deceselor cauzate de pneumonie şi reducerea cu 57% a deceselor datorate diareei sunt, de asemenea, atribuite vaccinurilor.   

Produse românești. Institutul Cantacuzino, o soluţie uitată în sertar

Creşterea ratei de imunizare s-ar putea realiza prin repornirea producţiei de vaccinuri la Institutul Cantacuzino din București. Ministrul Florian Bodog a anunţat că va discuta „cu toți cercetătorii care sunt disponibili și care doresc să meargă acolo, în așa fel încât să mă asigur că voi alege cea mai potrivită persoană care este motivată la fel de mult ca și mine să pornim producția de vaccinuri la Cantacuzino. Ştim că românii aveau încredere în produsele Cantacuzino. Eu consider că dacă am putea produce vaccin în România și dacă aceste vaccinuri ar fi disponibile la producătorul român, toate aceste situații pe care le avem în momentul de față cu vaccinurile ar putea fi evitate“.

Măsuri. Vaccinarea, o problemă de urgenţă guvernamentală

Urgenţa rezolvării crizei vaccinurilor se află pe lista priorităţilor premierului Sorin Grindeanu, care, în cadrul unei întâlniri cu producătorii de  vaccinuri de pe piaţă, a declarat că a propus mai multe măsuri care vizează inclusiv modificarea legislaţiei privind achiziţia vaccinurilor. Situaţia vaccinurilor va fi discutată în perioada următoare de premier şi cu asociaţii ale medicilor, manageri de spitale şi organizaţii nonguvernamentale.

Printre măsuri, şeful Executivului a enumerat instituirea unui sistem eficient de management al vaccinului; modificarea legislaţiei în privinţa modului de achiziţie în cazul vaccinurilor, realizarea unui plan multianual al necesarului de vaccinuri şi realizarea unui stoc naţional de vaccinuri pentru situaţii speciale.

Îngrijorare. Statistici alarmante

Dintre cele peste 5000 de cazuri de rujeolă, confirmate de către Centrul Național de Supraveghere și Control al Bolilor Transmisibile, 96% au fost confirmate la persoane nevaccinate. 2,64% din cazuri au fost înregistrate la persoane cărora le-a fost administrată doar prima doză din vaccinul ROR, în timp cenumai 1% din cazuri a fost raportat la persoane complet vaccinate. 18,19% din totalul îmbolnăvirilor s-au petrecut la copii sub 1 an, care sunt prea mici pentru a fi vaccinaţi.

Este corect să ştiţi că toate miturile legate de vaccinarea antirujeolică nu au bază ştiinţifică şi s-a demonstrat că acest vaccin este eficient şi protejează împotriva acestei boli, care este extrem de severă prin complicaţiile ce pot duce, din păcate, la invaliditate şi deces. Este păcat ca un copil să nu aibă şansa să rămână sănătos atunci când noi avem mijloace să prevenim îmbolnăvirea. De aceea este important să ne prezentăm la medicul de familie pentru vaccinare.“(Dr. Valeria Herdea, medic de familie)

Cine va îndrăzni, la mormântul celor 24 de copii morți de rujeolă, să mai țină predici? Eu unul sunt mâhnit că generația mea de medici a avut atâta sfială încât să lase lucrurile să ajungă aici. Și că generația mea de politicieni n-a avut atâta minte încât să se uite mai atent când, cu doi-trei ani în urmă, am ridicat problema. Dacă nu facem ceva să recăpătăm acoperirea vaccinală suntem doar la începutul unui drum lung. Și rujeola e cea mai blândă dintre bolile care-au răsfirat generația bunicilor noștri. De o parte avem dovezile date de știință, incontestabile, că vaccinarea este nu doar eficace, dar și singurul mijloc de prevenție a anumitor boli potențial mortale. Pe de altă parte, avem un grup zgomotos care promovează idei nesubstanțiate decât de ipoteze, unele aparent plauzibile, altele pur fantasmagorice, dar care aruncă îndoială asupra vaccinurilor“.(dr. Gabriel Diaconu, medic psihiatru)

1 din 5 copii sub cinci ani nu beneficiază de vaccinurile care le pot salva viaţa.

Asociaţia Pro Consumatori: Vaccinarea obligatorie, o măsură spartană

Conf. univ. dr. Costel Stanciu, preşedintele Asociaţiei Pro Consumatori, militează pentru dreptul părinţilor de a se opune vaccinării. „Statul român, prin anumite măsuri spartane, gen vaccinarea obligatorie, nu are dreptul să pună în pericol viața copiilor alergici la anumite ingrediente ale vaccinurilor sau care au un sistem imunitar slăbit. Nimeni nu-i cunoaște mai bine pe acești copii în afară de părinții lor. Prin urmare, numai părinții sunt îndreptățiți să ia decizii pentru copiii lor atât din punct de vedere legal, cât și moral! Acești «lobbyiști» care susțin vaccinarea obligatorie și ne sunt prezentați ca fiind «experți  medicali» ar trebui, mai întâi, să ne explice cum au reușit să acumuleze averi impresionante într-o perioadă de timp atât de scurtă. Statul, prin reprezentanții săi vremelnici, nu poate să încalce Constituția României și să ne impună administrarea unor vaccinuri (medicamente) copiilor noștri sub pretextul prevenirii unor boli demult eradicate, unele dintre ele fiind denumite și boli ale sărăciei. Dacă statul ne va încălca drepturile constituționale, atunci noi ca cetățeni avem dreptul la nesupunere civică!“

La rândul său, doctorul homeopat Pavel Chirilă consideră că „administrarea cu forța a unei molecule farmacologic active unei populații sau comunități creează sentimentul degradant că guvernul își tratează poporul ca pe sclavi, că îi încalcă în picioare conștiința identității de gen, că îl tratează ca pe o turmă, nici măcar ca pe un bun plătitor de biruri“. 

Elena Marinescu
Elena Marinescuhttp://elena-marinescu
Elena Marinescu, redactor Rl online
Cele mai citite

Zeci de angajați ai combinatului de alumină Alum SA din Tulcea vor fi disponibilizați de luni

Circa 80 din cei 186 de angajaţi ai combinatului de alumină Alum SA din Tulcea vor rămâne fără locuri de muncă, începând de luni,...

Ploiești #LetsPLAY – Capitala Tineretului din România 2024: Conferința „ 26 Martie – 143 de ani de la proclamarea Regatului României. „75 ani de...

COMUNICAT DE PRESĂConferințele „ Tinerii și Monarhia” Fundația Județeană pentru Tineret Prahova, Asociația Eurospirit, Primăria Municipiului Ploiești și Casa de Cultură „I.L. Caragiale” a Municipiului...

Burse de reziliență pentru elevi. Condițiile în care se acordă

Ministerul Educației (ME) a lansat în consultare publică Metodologia de acordare a burselor pentru anul școlar 2024 – 2025. Principalele noutăți sunt: Bursele de merit și...
Ultima oră
Pe aceeași temă