23.9 C
București
vineri, 29 martie 2024
AcasăSpecialStagii de practică pentru studenții la Medicină dentară

Stagii de practică pentru studenții la Medicină dentară

Asociația Centrul Român de Inițiative (CRI), Universitatea de Medicină și Farmacie ”Carol Davila”(UMF) București și Dental Profile 2000 SRL au lansat proiectul  PRactică Europeană pentru Studenții în medicina DENTară”.

Proiectul vine în întampinarea nevoilor studenților la Medicină Dentară, prin organizarea de stagii de practică, sub coordonarea unor cadre universitare de renume, dar și prin vizite de studiu în locații importante pentru viitoarea lor carieră medicală. În plus, proiectul oferă pentru cei 360 de studenți din București activități de orientare și consiliere în carieră, precum și un ghid tipărit de orientare și consiliere în carieră.

Obiectivul general al proiectului îl constituie creșterea adaptabilității, competitivității și creșterea abilităților practice ale studenților la Medicină Dentară, prin participarea la stagii de practică la nivel european și prin efectuarea unor vizite de studiu la instituții reprezentative pentru viitoarea lor meserie, precum și prin efectuarea unor activități de consiliere și orientare profesională, facilitându-se, astfel, acumularea de noi cunoștințe, dezvoltarea unor abilități și aptitudini care să favorizeze îmbunătățirea performanțelor individuale, în concordanță cu aspirațiile lor profesionale, precum și adoptarea noilor tehnologii în domeniul medicinei dentare. 

Dr. Ec. Răzvan Daraban, Președintele Asociației Centrul Român de Inițiative a susținut că ”oamenii fac diferența – prin proiectele noastre, facem tot posibilul să oferim  posibilități reale de dezvoltare participanților. Vizăm dezvoltarea și excelența, de aceea  încercăm, împreună cu partenerii noștri, să redefinim modalitatea de realizare a stagiilor de practică din domeniul medical. Studenții mai bine pregătiți azi vor fi specialiștii în medicină de mâine!”.

Prof. univ. Dr. Alexandru Bucur, Decanul Facultății de Medicină dentară, UMF „Carol Davila” București a explicat că ”ideea proiectului a pornit de la faptul că anual, în cadrul facultăților de medicină dentară, finalizează studiile câteva sute de absolvenți, în condițiile în care numărul locurilor de muncă este limitat, nivelul de pregătire și experiență necesară pentru ocuparea acestora fiind unul înalt. În acest sens, proiectul își propune facilitarea adaptării viitorilor absolvenți la cerințele actuale ale pieței muncii în domeniu.

Problema centrală adresată de proiect este reflectată de faptul că activitățile curriculare, care ar trebui să conducă la crearea abilităților specifice, sunt foarte dificil de pus în practică, datorită numărului mare de studenți și a platoului tehnic limitat. În acest context, proiectul este orientat spre student, furnizând o abordare integrată pentru un număr mare de tineri, care au șansa să desfășoare activități practice specifice, în cadrul propriei facultăți. Pe de altă parte, implementarea proiectului permite stabilirea unei platforme tehnice de calitate, întărind astfel polul de cercetare în domeniu, la nivelul Facultății de Medicină Dentară. Proiectul se adresează studenților, care vor avea posibilitatea de parcurgere a programului de pregătire practică obligatorie sub coordonarea unor specialiști cu experiență clinică și didactică. Pe lângă oportunitatea interacțiunii cu profesioniști în domeniu participanții vor avea posibilitatea familiarizării cu o platformă tehnică ultra-modernă, premisă pentru transferarea către studenți a know-how-ului, esențial pentru o activitate practică de înaltă calitate. Proiectul este deci un demers inovator, dezideratul său fiind îmbunătățirea accesului pe piață muncii și a ratei de ocupare în rândul viitorilor absolvenți ai Facultății de medicină dentară, participanți la acest program”.

Asociația ”Centrul Român de Inițiative” (CRI) este una dintre cele mai active organizații non-guvernamentale din România, cu o activitate extinsă în domeniul consultanței și implementării de proiecte europene de dezvoltare a resurselor umane, cât și pentru domeniul antreprenorial. Proiectele derulate de organizație, atât în calitate de beneficiar, cât și în calitate de partener, au schimbat în bine viața a câteva zeci de mii de oameni, din toate domeniile economice și din toate regiunile țării, prin activități de orientare și consiliere profesională, cursuri de calificare și recalificare în urma cărora cursanții au primit certificate recunoscute internațional dar și stimulente și premii, cursuri de utilizare a calculatorului, stagii de practică pentru elevii școlilor postliceale sanitare, elaborarea și tipărirea de unor lucrări privind segregarea profesională bazată pe gen în sectorul de sănătate. La acestea se adaugă organizarea de campanii de promovare desfășurate la nivel național, în mai multe domenii de activitate.

Cele mai citite

Înscriere la facultate, înainte de absolvirea Bacalaureatului. Pentru cei care vor o carieră în dezvoltarea de jocuri video

BISM (Bucharest International School of Management) și Amber Studio, în colaborare cu prestigioasa Abertay University din Marea Britanie, pregătesc începând cu luna septembrie lansarea...

Toți cei 45 de pasageri dintr-un autobuz și-au pierdut viața într-un accident în Africa de Sud

Aproape toţi pasagerii dintr-un autobuz, 45 de persoane, şi-au pierdut viaţa joi în Africa de Sud într-un accident rutier grav, după ce vehiculul în...

Peste 6000 de elevi s-au înscris la finala națională a concursului european de educație financiară European Money Quiz

Peste 6.260 de elevi, cu vârsta între 13-15 ani, din 390 de școli, licee și colegii de la nivel național s-au înscris la ediția...
Ultima oră
Pe aceeași temă