14.3 C
București
vineri, 29 martie 2024
AcasăSpecialSoluţie terapeutică modernă pentru angajaţi: masajul la birou

Soluţie terapeutică modernă pentru angajaţi: masajul la birou

Managerii încep să conștientizeze tot mai mult beneficiile pe care masajul în scaun le are asupra climatului organizațional și asupra eliminării stresului. Masajul la birou este eficient și în prevenirea sau ameliorarea diferitelor afecțiuni, precum text neck, sindromul de tunel carpian sau hernia de disc, reducând astfel absenteismul angajaților la locul de muncă.

Considerat un spa la birou, masajul pe scaun (chair massage), este o nişă puţin explorată în România la ora actuală, doar puţin peste 10.000 de angajaţi din Capitală beneficiind de astfel de servicii. Însă, conceptul de masaj terapeutic „corporate“ pe scaun ori masa de masaj vine în întâmpinarea nevoilor angajaţilor unei companii, în ţările occidentale fiind în plină dezvoltare această aşa-zisă „industrie a relaxării“. Acesta poate fi folosit cu succes într-una dintre pauzele de lucru, prevenind apariţia bolilor profesionale. „În România, multe companii consideră încă masajul la birou ca fiind un serviciu de lux, eliminând din start această metodă pentru creșterea productivității și loialității angajaților. Piața se dezvoltă tot mai mult pe această nișă de servicii și la noi, iar în momentul de față există oferte rezonabile pentru aproape orice tip de business“, explică antreprenorul Daniel Pasăre.

Mișcările repetitive şi sindromul tunelului carpian

Persoanele care lucrează foarte mult folosind mâinile și realizând mișcări repetitive pot dezvolta, în timp, sindromul de tunel carpian. Deși acest sindrom afectează cu precădere femeile între 50 și 60 de ani, din cauza specificului job-urilor actuale, există din ce în ce mai mulți tineri care încep să se confrunte cu astfel de probleme. Sindromul de tunel carpian se caracterizează prin durere, furnicături, arsură sau amorțeala mâini-lor și antebrațelor. Neplăcerile sunt cauzate de mișcările repetitive care irită nervul median al încheieturii mâinii, ducând la umflarea și blocarea lui. În faze incipiente, masajul la birou, prin folosirea unor proceduri specifice, prin flexibilizarea țesuturilor, activarea circulației și decongestionarea terminațiilor nervoase, poate calma durerea, favorizând refacerea funcțională a nervului.

Durerile de spate și hernia de disc

În condițiile în care aproape 90% din populație se confruntă cel puțin o dată cu un episod de dureri de spate, cauzat de pozițiile vicioase la birou și șederea îndelungată pe scaun, riscul degenerării discurilor intervertebrale și a producerii unei hernii de disc crește considerabil. În plus, hormonii stresului amplifică percepția durerii și scad eficiența angajaților. „Studiile indică faptul că, după numai o ședință de 10 – 20 de minute de masaj în scaun, 50% din mușchii spatelui se relaxează, disconfortul și durerile dispar, iar circulația sangvină locală este și ea îmbunătățită. În același timp, este stimulată secreția de lichid sinovial intra-articular, lichid prin intermediul căruia se hrănesc o mare parte din structurile moi din interiorul articulațiilor, inclusiv discul intervertebral“, afirmă kinetoterapeutul Sergiu Pantelin.

Durerile de gât și sindromul „Text Neck“

Lucrul îndelungat la calculator cu capul aplecat și cu gâtul în poziții vicioase, dar și folosirea intensă a tehnologiei sunt principalii factori care pot duce la apariția durerilor de gât cunoscute sub denumirea de sindromul „Text Neck“. „În cazul persoanelor a căror muncă presupune statul la birou zi de zi, în fața calculatorului, text neck-ul este o problemă supărătoare, care le afectează adesea programul de muncă. Pauzele zilnice de 10 – 20 de minute, în care angajații primesc masaj, nu numai că elimină durerea și rigiditatea musculară, ci le oferă acestora și doza de energie necesară pentru tot restul programului“, argumentează specialistul.

O ședință de masaj durează aproximativ 10 – 20 de minute și se realizează într-un scaun cu design ergonomic, care facilitează alinierea adecvată a coloanei vertebrale. Terapeutul se va concentra pe cele mai tensionate zone ale corpului: spate, umeri, gât, mâini. Deși durerile și disconfortul pot să dispară după câteva ședințe repetate de masaj, se recomandă consultarea unui medic specialist pentru diagnosticarea și tratarea afecțiunilor precum hernia de disc și sindromul de tunel carpian.  

Efecte – 10 beneficii terapeutice

• reducerea cu 85% a stresului

• creşterea randamentului angajaţilor

• obţinerea unei stări de relaxare

• îmbunătăţirea calităţii somnului

• calmarea sistemului nervos central şi intensificarea circulaţiei sanguine

• refacerea tonusului şi revitalizarea funcţiilor organismului

• înlăturarea durerilor de ceafă, gât şi spate

• reducerea anxietăţii şi a nervozităţii la locul de muncă

• îmbunătăţirea relaţiilor şi a comunicării între angajaţi

• creşterea moralului şi a stimei de sine

Masajul pe scaun este realizat de un kinetoterapeut cu ajutorul unui scaun portabil şi nu necesită utilizarea unor creme sau uleiuri. De regulă, terapeutul masează zona capului, a gâtului, a umerilor şi a spatelui, dar şi braţele şi mâinile, folosind o combinaţie de tehnici de masaj, precum Shiatsu sau masajul suedez.

Elena Marinescu
Elena Marinescuhttp://elena-marinescu
Elena Marinescu, redactor Rl online
Cele mai citite

Declarațiile lui Cristiano Bergodi, înainte de Universitatea Craiova – Rapid

Cristiano Bergodi, antrenorul Rapidului, spune că formaţia sa trebuie să joace cu încredere şi curaj pentru a câştiga toate cele trei puncte în meciul...

Deca, vizită în Sibiu. Agenda ministrului Educației

Ministrul Educației, Ligia Deca, efectuează astăzi o vizită în județul Sibiu. Vizita include participarea la *Gala performanței învățământului preuniversitar din Sibiu, vizitarea a două școli...

Captive ideologiei, euroelitele nu sesizează declinul capitalismului

Revoluţia franceză a desfiinţat latifundiile feudale, în folosul unităților de producție burgheze. Comuniștii au distrus proprietatea privată pentru a crea omul nou, eliberat de...
Ultima oră
Pe aceeași temă