Secția TBC a Spitalului Județean Arad va fi mutată

de Emilian Pop , 28 iunie 2016 - stire actualizata la ora 22:03, 28 iunie 2016
Secția TBC a Spitalului Județean Arad va fi mutată

Iustin Cionca, noul preşedinte al Consiliului Judeţean Arad, a dispus începerea procedurilor de achiziţii de mobilier şi realizare de branşamente la utilităţi în vederea mutării secţiei TBC în noul imobil din cartierul Grădişte. Mutarea secţiei TBC a fost blocată până acum în urma iniţiativei fostei conduceri de a muta acolo secţiile de obstetrică-ginecologie şi neonatologie.

„Noi plătim chirie, iar secţia TBC este în condiţii improprii, deşi avem o clădire nouă, care stă nefolosită. Este în interesul Aradului, al arădenilor. Rezolvarea situaţiei de la TBC este una dintre priorităţile începutului meu de mandat. Ce s-a făcut bine înainte trebuie să continue, iar greşelile trebuie corectate. Construirea noului imobil a reprezentat un efort considerabil al Consiliului Judeţean şi o iniţiativă necesară“, a declarat Ius­tin Cionca.

În paralel, preşedintele Consiliului Judeţean, Iustin Cionca, i-a solicitat administratorului public al județului un raport referitor la necesarul pentru întreţinerea spaţiilor de la secţia de obstetrică-gine­cologie.

„Pe termen lung, dorim să identificăm un teren adecvat, cât şi resursele financiare necesare, pentru un nou Matern. Această nouă construcţie poate fi primul pas spre un spital nou, construit modular, aşa cum a fost identificat ca necesitate, în Strategia de sănătate din cadrul Spitalului Clinic Judeţean de Urgenţă Arad“, a declarat Iustin Cionca, citat de presa locală.

Comentarii

anunturi mica publicitate
Aboneaza-te la newsletter

Aboneaza-te pentru a primi cele mai importante titluri pe e-mail.

Copyright © 2014. Toate drepturile rezervate RomaniaLibera.ro

Dezvoltat de Bluebay Design