22.8 C
București
miercuri, 17 aprilie 2024
AcasăSpecialRomânia este singura ţară din UE care nu a finalizat planul naţional...

România este singura ţară din UE care nu a finalizat planul naţional oncologic

Ministrul Sănătăţii, Patriciu Achimaş-Cadariu, a declarat vineri, în cadrul unei conferinţe de presă susţinute la Bistriţa, că România este singura ţară din Uniunea Europeană care nu a finalizat planul naţional oncologic, dar că acesta va fi lansat la mijlocul lunii aprilie. 

"Toate ţările din comunitatea europeană funcţionează după aşa-numitul plan comprehensiv de control al cancerului. Suntem ultima ţară care nu l-a finalizat. În 13-14 aprilie, pot să anunţ oficial, în Bucureşti, va fi lansarea acestui plan, care va fi finalizat până în acel moment", a spus ministrul, citat de Agerpres. 

Planul naţional oncologic va trata toate aspectele, plecând de la profilaxie prin educaţie pentru sănătate şi screening, diagnostic şi tratament, îngrijire, paleaţie şi ajungând până la cercetare în domeniu. 

"Acesta e modul prin care poţi crea planuri de acţiune. Trecem de la strategii, în zona concretului, a palpabilului. Din momentul în care finalizăm acest plan, din care avem componente fără doar şi poate, ştim exact ce avem de făcut în anii care urmează şi ne propunem ca, până în 2020, ce să facem an de an, cum să bugetăm, astfel încât să ştim foarte clar ce avem de făcut", a adăugat Achimaş-Cadariu. 

Ministrul Sănătăţii a vizitat, vineri, Spitalul de Urgenţă Judeţean din Bistriţa, la invitaţia Consiliului Judeţean Bistriţa-Năsăud, administraţia judeţeană cerând sprijinul ministerului pentru a finaliza investiţia începută anul trecut la noul bloc operator.

Cele mai citite

Inspecția Judiciară a cerut suspendarea judecătoarei care se ocupă de cazul lui Vlad Pascu

Inspecția Judiciară a trimis o propunere pentru suspendarea judecătoarei Ioana Ancuța Popoviciu de la Judecătoria Mangalia până la încheierea procedurilor disciplinare, în data de...

Guvernanții lasă suedezii să taie nestingheriți pădurile valoroase ale României. 50 de acțiuni ale IKEA, bănuite de ilegalitate. FOTO și VIDEO

Un nou raport realizat de Agent Green și Bruno Manser Fonds (BMF) în pădurile României. Cel mai mare proprietar privat de pădure din țara...

Ce Este TOKERO Level Up Token? Tot Ce Trebuie Să Știți + Bonus!

Crypto exchange-ul românesc Tokero nu numai că și-a consolidat poziția pe piața financiară digitală, dar se pregătește să facă un pas uriaș înainte cu...
Ultima oră
Pe aceeași temă