11.1 C
București
marți, 23 aprilie 2024
AcasăSpecialREVOLUŢIONAR: tratamentul care poate învinge rezistenţa la antibiotice

REVOLUŢIONAR: tratamentul care poate învinge rezistenţa la antibiotice

Cercetătorii au descoperit, în premieră, un tratament eficace pentru rezistenţa la antibiotice, o problemă de sănătate mondială a ultimilor ani, cu efecte devastatoare pentru omenire. Este vorba despre un burete de mare care trăieşte în Oceanul Antarctic, capabil să distrugă 98% din superbacteriile rezistente la terapia cu antibiotice.

Experţii au reuşit să demonstreze eficacitatea tratamentului în cazul unei bacterii foarte virulente, stafilococul auriu, cunoscut şi sub denumirea prescurtată de MRSA (Methicillin-resistent Staphylococcus aureus). MRSA sunt bacterii care, prin toxinele sale S.aureus, pot cauza diferite afecțiuni, de la reacții cutanate până la septicemii grave.

Cercetătorii de la Universitatea Alabama din Birmingham au descoperit că un extract din buretele de mare, cunoscut sub denumirea de Dendrilla membranosa, şi-a dovedit eficacitatea în uciderea a 98,4% dintre celulele microbilor MRSA, potrivit testelor de laborator. Oamenii de știință au numit produsul chimic „darwinolide”. 

James McClintock, şeful echipei de specialişti, a spus că printre micro-organismele subacvatice din Antarctica există şi o specie de alge care distruge virusul gripei porcine H1N1, dar şi altele tipuri care sunt eficiente împotriva cancerului de piele.

Stafilococii sunt bacterii de formă rotund-ovalară (coci), gram pozitivi (se colorează cu colorant Gram), cu un diametru de 0,5-1,5 mm, dispusi caracteristic in gramezi (ca si ciorchinele de strugure). Genul Staphylococcus cuprinde aproximativ 27 de specii de stafilococi, dintre care cele mai des asociate cu infectii umane sunt in ordinea frecventei: Staphylococcus haemolyticus, Staphylococcus lugdunensis, Staphylococcus saprophyticus si Staphylococcus schleiferi.

Atunci când coloniile MRSA invadează țesuturile gazdă, eliberează toxine care produc leziuni tisulare ce duc la morbiditatea pacientului. Până în prezent, antibioticele mai costisitoare și extrem de toxice (ce se folosesc în ultimă instanță) au fost folosite pentru tratarea MRSA. Pot produce o gama larga de infectii, a caror gravitate si localizare variaza de la infectii superficiale ale pielii pana la infecţii ce pun viaţa în pericol, ca de exemplu septicemia sau meningita.

La prima administrare a antibioticului, doza iniţială ucide bacteriile slabe, moment în care starea generală a bolnavului se ameliorează considerabil. Însă, bacteriile mai puternice supravieţuiesc, iar dacă tratamentul este întrerupt înainte de perioada recomandată de medic, acestea se multiplică şi devin rezistente la antibiotic. Când o persoană este infectată cu o bacterie care a căpătat rezistenţă, se impune administrarea unui tratament cu o substanta antibiotică mai puternică, cu un spectru mai larg de acţiune.

In afara de inducerea rezistenţei la antibiotic a bacteriilor, abuzul acestor medicamente conduce şi la apariţia altor efecte secundare, precum reacţiile alergice severe sau infecţii grave diareice provocate de Clostridium difficile. Potrivit specialiştilor americani, numeroase infecţii răspândite în rândul cadrelor medicale sunt cauzate de bacterii care au căpătat rezistenţa la numeroase antibiotice. Printre acestea se numără:

– MRSA (o varietate recentă de bacterie de stafilocoul auriu);
– Enterococcus (rezistent la vancomicină);
– K. pneumonia (rezistenţă la cefalosporine);
– E. coli şi Enterobacter spp. (rezistente la carbapenem);
– P. aeruginosa (rezistentă la carbapenem).

Elena Marinescu
Elena Marinescuhttp://elena-marinescu
Elena Marinescu, redactor Rl online
Cele mai citite

Dan Podaru: După destrămarea coaliției PSD – PNL la nivel de Capitală, trebuie retras și candidatul pentru Primăria Sectorului 1

Destrămarea coaliției PSD – PNL pentru Primăria Capitalei ar trebui să atragă după sine și schimbarea candidatului pentru Primăria Sectorului 1 din partea celor...

Iohannis spune că nu s-a gândit la reintroducerea serviciului militar obligatoriu și nici n-o va cere

Președintele Klaus Iohannis a declarat că nu și-a pus problema de reintroducere a serviciului militar obligatoriu în România și a precizat că nici nu...

Deficitul bugetar al României, conform Eurostat, a fost 6,6 la sută din PIB, avertizează Drulă

Deficitul bugetar real al României în anul 2023 a fost 6,6 la sută din PIB, avertizează deputatul Cătălin Drulă, președintele USR. Liderul USR precizează că...
Ultima oră
Pe aceeași temă