10 C
București
miercuri, 24 aprilie 2024
AcasăSpecialPielea, detectivul subtil al bolilor

Pielea, detectivul subtil al bolilor

Deşi se regenerează la fiecare 27 de zile, pielea unei persoane adulte cântăreşte aproape 5 kilograme şi găz­duieşte mai multe micro-organisme vii decât populaţia totală a Terrei. Sunt însă numeroase bolile care pot fi detectate cu ajutorul pielii şi pe care le putem trata imediat ce apar cu ajutor medical de specialitate.

Putem să îmbunătăţim aspectul printr-un tonus mai bun al pielii şi să prevenim apariţia unor riduri premature, chiar dacă, de exemplu, este nevoie de 200.000 de încruntări pentru apariţia unui rid între sprâncene. Însă pielea, cel mai mare organ al corpului uman, poate fi o oglindă a stării de sănătate.

Afecţiuni hepatice

Mulţi dintre noi ştiu, de pildă, că îngălbenirea pielii şi petele galbene de pe globul ocular pot fi semnul unor afecţiuni hepatice manifestate prin apariţia icterului, iar cearcănele sunt semnul unei stări de oboseală şi de insomnie.

Colesterol crescut

Un nivel foarte ridicat de colesterol în sânge poate fi detectat şi cu ajutorul unor mici umflături de culoare albă, ce apar în zona pleoapelor, a genunchilor sau a coatelor.

Probleme renale şi diabet

O suferinţă a rinichilor se manifestă prin mâncărimi ale pielii, dar şi prin apariţia unor puncte albe la nivelul unghiilor, sub forma unor benzi orizontale. Persoanele care suferă de diabet pot avea pete pe partea din faţă a gambelor, un simptom cunoscut sub numele de dermopatie diabetică. Petele pot fi aspre, chiar solzoase, şi tind să apară în formă de oval sau cerc.

Deficienţe endocrine

Un deficit de hormoni ai glandei tiroide afectează şi ţesutul cutanat, pentru că pielea persoanelor cu hipotiroidie este uscată şi rece, uneori având şi o tentă palidă. O altă afecţiune endocrină, boala lui Addison, care se manifestă printr-o funcţionare deficitară a glan­­­de­lor suprarenale, provoacă închiderea la culoare a cutelor din palme sau din tălpi.

Disfuncţii digestive

Medicii chinezi susţin că, atunci când culoarea pielii devine pătată şi când partea superioară a feţei diferă de cea inferioară sau partea dreaptă are o nuan­ţă diferită de a celei stângi, cauza o constituie defi­cienţele în funcţionarea apa­ratului digestiv.   

 

Elena Marinescu
Elena Marinescuhttp://elena-marinescu
Elena Marinescu, redactor Rl online
Cele mai citite

Bătălia pentru Sectorul 1: imperativa coaliție anti-Clotilde

Se ascute lupta, odată cu nominalizarea lui Sebastian Burduja și a Gabrielei Firea, candidați separați ai coaliției PSD-PNL, pentru funcția de primar general al...

Dosar de corupție la nivel înalt în Rusia: unul din adjuncții ministrului rus al apărării a fost arestat

Un adjunct al ministrului rus al apărării, Timur Ivanov, a fost arestat pentru presupusă corupţie, a anunţat marţi Comitetul de Anchetă rus, notează AFP,...

Inovație pe piața muncii: munca fără contract

Ministerul Muncii a anunţat că orice persoană cu vârsta de cel puţin 16 ani va putea să câştige bani în plus. Va putea face...
Ultima oră
Pe aceeași temă