13.1 C
București
vineri, 19 aprilie 2024
AcasăSpecialMinistrul Sănătății: Plimbarea pacientului dintr-o parte în alta, criteriu de evaluare a...

Ministrul Sănătății: Plimbarea pacientului dintr-o parte în alta, criteriu de evaluare a medicilor

Ministrul Sănătății, Florian Bodog, a afirmat, într-un interviu acordat News.ro, că „plimbarea pacientului dintr-o parte în alta" va fi unul dintre criteriile de evaluare a activităţii medicilor.

„Noi avem în dezbatere noua Lege a sănătăţii, care va cuprinde şi acest lucru. Practic, această birocraţie cu privire la elaborarea concediilor medicale ţine de CNAS, de contractul-cadru cu Casa de Asigurări de Sănătate. Îmi doresc să avem un contract-cadru suplu cu Casa, dar care să nu permită abuzuri", a susţinut ministrul Sănătăţii.

Bodog a explicat că a fost o perioadă când se dădeau concedii medicale „pe bandă" şi că au fost controale privind aceste cazuri, iar unele erau nejustificate.

„Cred că a fost o problemă de comunicare între colega dumneavoastră şi medic (n.r. – prezentatoarea TV Magda Vasiliu, al cărei copil este tratat în străinătate). Pentru că eu, după ce am auzit acest caz, l-am sunat pe profesorul Ritli, care a fost şi ministru şi care este hematolog şi onco pediatru. El, fiind lângă graniţă, mi-a spus că se confruntă frecvent cu astfel de cazuri. A spus da, recunoaştem tot ceea ce se face în afară. Eu cred că există teama unor medici de a nu greşi, de a ne acoperi de hârtii. Va fi un contract-cadru suplu, cu norme extrem de clare. Acum, spune că un copil cu afecţiuni oncologice poate fi însoţit de părinte într-o procedură de handicap. Nu este reglementat în mod expres cum se procedează în cazul unui copil care face tratament în străinătate. Vrem să explicăm foarte clar fără să se facă tone de documente. Profesorul Ritli recunoaşte fără tăgadă diagnsoticul pus de colegul lui din UE, de peste graniţă. Trăim în UE putem lua în considerare actele din alte ţări. În aceste două săpămâni preşedintele CNAS va veni cu o propunere pe acest subiect", a mai spus Florian Bodog.

 În acest context, ministrul Sănătăţii a spus că birocraţia este resimţită în tot sistemul, dar mai acut în cel sanitar.

„Birocraţia este peste tot, dar când ai o problemă de sănătate, ai o hipersensibilitate. Când te aleargă la Finanţe de câteva ori nu te revolţi aşa tare, dar când ai o problemă de sănătate este mult mai grav. Unul dintre criteriile de evaluare a medicilor va fi şi acesta al plimbării pacientului", a mai precizat ministrul Sănătății.

Cele mai citite

Dan Podaru candidează din partea PER la funcția de primar al sectorului 1

Fostul consilier local Dan Podaru va fi candidatul Partidului Ecologist Român pentru funcția de primar al sectorului 1, după ce formațiunea sa politică, Alianța...

Accident rutier pe DN2-E85, în județul Buzău. Două femei au ajuns la spital

Două femei în vârstă de 32 de ani şi 39 de ani au fost transportate de urgenţă la spital vineri, în urma unui accident...

Declarațiile lui Ştefan Târnovanu înaintea derby-ului cu Rapid

Ştefan Târnovanu, portarul liderului FCSB, spune că formaţia sa este favorită la câştigarea derby-ului de sâmbătă, cu Rapid, şi că este deja cu gândul...
Ultima oră
Pe aceeași temă