22 C
București
marți, 16 aprilie 2024
AcasăSpecialMinistrul Sănătății, Florian Bodog: Sper ca la sfârșitul anului să vină primele...

Ministrul Sănătății, Florian Bodog: Sper ca la sfârșitul anului să vină primele ambulanțe

Ministrul Sănătății, Florian Bodog, și-a manifestat speranța ca la sfârșitul acestui an să poată veni primele ambulanțe achiziționate de către Ministerul Sănătății în baza unui protocol semnat cu Ministerul de Interne, respectiv, Inspectoratul General pentru Situații de Urgență (IGSU), potrivit Agerpres.

''Eu nu am nicio problemă. Achiziția (de ambulanțe, n.r.) se poate face la Ministerul de Interne, la Ministerul Sănătății. În momentul de față, Ministerul Sănătății are capacitatea să facă achiziția și bugetul va fi tot la Ministerul Sănătății. Noi vom plăti aceste ambulanțe fără probleme. Sper ca la sfârșitul anului să vină primele ambulanțe'', a afirmat Bodog.

El a precizat că instituția pe care o conduce a făcut un nou protocol pe care l-a înaintat Ministerului de Interne și pe care este sunt gata să-l semneze, dacă și Ministerul de Interne este de acord.

''Dacă domnul secretar de stat Raed Arafat vine cu o altă propunere legală care să scurteze această procedură, eu sunt deschis și putem să o rezolvăm prin dialog și cred că acest conflict este artificial, la fel ca și motivele invocate'', a adăugat Bodog.

Ministrul Sănătății a mai subliniat că luni se va întâlni cu ministrul de Interne și "probabil" și cu premierul Sorin Grindeanu, pentru a discuta despre acest subiect.

"Nu vreau să spunem pe postul de televiziune că mor pacienții și că nu sunt ambulanțe. Numai la Timișoara s-au cumpărat patru ambulanțe de către Consiliul Județean, împărțite egal între IGSU și Serviciul de Ambulanță. Există ambulanțe, nu suntem în situație de colaps, dar am toată disponibilitatea să rezolv această problemă și să demarăm procedura de achiziție de ambulanțe în condiții legale, pentru ca procedura să nu poată fi contestată de nimeni (…)'', a mai spus ministrul Florian Bodog.

Ministrul Sănătății a fost prezent, duminică, la Timișoara unde a avut discuții cu oficialii locali despre mai multe obiective medicale care sunt demarate sau sunt solicitate, între acestea fiind Institutul Oncologic, un nou corp de clădire la Spitalul de Copii ''Louis Țurcanu'', o nouă maternitate în arealul Spitalului Județean și dotări pentru Centrul de Mari Arși din cadrul Casei Austria, aflate în subordinea aceluiași spital.

Cele mai citite

Tu cum îți crești șansele de câștig la păcănele? TOP 5 sfaturi pentru a NU te baza doar pe noroc!

Lumina orbitoare a reflectoarelor, sunetul amețitor al clopoțeilor și senzația inimii care pulsează odată cu rotirea tamburului. Păcănelele online reușesc să ne captiveze cu...

Ce Este TOKERO Level Up Token? Tot Ce Trebuie Să Știți + Bonus!

Crypto exchange-ul românesc Tokero nu numai că și-a consolidat poziția pe piața financiară digitală, dar se pregătește să facă un pas uriaș înainte cu...

Olaf Scholz, vizită în China: Nu fumăm toți cannabis în Germania

Cancelarul Olaf Scholz i-a asigurat luni pe studenții chinezi că nu vor fi nevoiți să fumeze cannabis dacă aleg să studieze în Germania, liderul...
Ultima oră
Pe aceeași temă