Gravă eroare de laborator în Olanda: ovulele a 26 de femei au fost fertilizate cu o altă spermă

de Mara Ivanov , 28 decembrie 2016 - stire actualizata la ora 11:02, 28 decembrie 2016
Gravă eroare de laborator în Olanda: ovulele a 26 de femei au fost fertilizate cu o altă spermă

O instituție medicală din Olanda a demarat o investigație de amploare după ce a descoperit că ovulele a 26 de femei au fost fertilizate in vitro cu o altă spermă decât cea a donatorului ales, relatează The Guardian.

Centrul Medical al Universității din Utrecht susține că a fost o ”eroare de procedură” petrecută între jumătatea lunii aprilie 2015 și jumătatea lunii noiembrie 2016.

”În timpul procesului de fertilizare, sperma provenită de la un cuplu aflat în tratament ar fi putut ajunge, din greșeală, în ovulele altor 26 de cupluri, se precizează într-un comunicat. În consecință, există riscul ca ovulele să fi fost fertilizate cu o altă spermă și nu cu cea a tatălui ales.”

Centrul susține că probabilitatea ca acest lucru să se fi întâmplat este foarte mică, dar nu trebuie exclusă.

Jumătate dintre femeile care au urmat tratamentele de fertilitate sunt însărcinate sau au născut deja. Embrionii celorlalte femei sunt congelați încă, dar au fost informate că există riscul să fi fost fertilizați cu sperma greșită.

Astfel de erori s-au mai petrecut în lume de când se practică fertilizarea in vitro. În 2012, de exemplu, o mamă din Singapore a dat în judecată o clinică pentru neglijență după ce sperma soțului ei a fost amestecată cu cea a unui străin. Femeia a bănuit că s-a produs o eroare, pentru că bebelușul ei, născut în 2010, are culoarea pielii și a părului diferită de a părinților.

 

Comentarii

anunturi mica publicitate
Aboneaza-te la newsletter

Aboneaza-te pentru a primi cele mai importante titluri pe e-mail.

Copyright © 2014. Toate drepturile rezervate RomaniaLibera.ro

Dezvoltat de Bluebay Design