Chirurgia estetică a luat avânt în ultimii ani şi din ce în ce mai multe persoane accesează serviciile de dermatologie estetică pentru corectarea unor defecte minore fie faciale, fie în alte zone ale corpului, dar care nu le pun viaţa în pericol. Deseori acestea necesită însă intervenţii chirurgicale şi multă lume se întreabă care este raportul riscuri versus beneficii. Dr. Diana Plăcintescu, medic primar dermatolog, explică într-un interviu pentru „România liberă“ care sunt cele mai frecvente tipuri de intervenţii.
RL: Care este situaţia în cazul negilor şi a verucilor? Cât de periculoase sunt?
Dr. Diana Plăcintescu: Trebuie făcută cumva o diferenţiere în termeni şi o clasificare. Neg este un termen care desemnează „la grămadă“ orice excrescenţă de pe piele, fie că este o aluniţă, fie că este un papilom, fie că este o verucă sau o keratoză seboreică. Deşi toate pot fi considerate de către cei mai atenţi şi mai sensibili la aspectul lor ca fiind inestetice, inoportune, nedorite, nu toate au acelaşi grad de risc.
O verucă vulgară (unde vulgară însemna obişnuită, comună) este produsă de virusuri din grupul HPV (Human Papiloma Virus). Sunt excrescenţe ca nişte mici conopide apărute cel mai adesea pe mâini şi picioare, unde găsesc mai frecvent porţi de intrare (mici fisuri ale pielii), dar pot să apară oriunde pe suprafaţa corpului. Sunt contagioase, dar nu au riscul oncogen al contaminărilor HPV de la nivelul colului uterin. Ele sunt tratate prin distrucţie locală (chimică, termică, electrică sau cu laser). Tehnici laser mai noi permit distrucţia rapidă şi mult mai puţin dureroasă a rădăcinilor. Când apar în număr mare, la tratamentul local se poate asocia imunostimularea.
Keratozele sau verucile seboreice au aspectul unor „plăcuţe“ aspre, de diferite nuanţe de brun, care se formează treptat la suprafaţa pielii, numărul lor crescând cu înaintarea în vârstă, şi depinzând de statusul imunitar, dar şi de terenul genetic (unii dintre noi fac câteva, alţii fac mii). Nu sunt periculoase de regulă, doar inestetice. Se tratează prin distrucţie locală (chiuretare, electrocauterizare, laser).
Papiloamele cutanate au tendinţa de a se extinde pe toată suprafaţa corpului. Cum poate fi prevenit acest lucru şi ce tehnici de tratament sunt mai sigure şi eficiente?
Papiloamele sunt excrescenţe „atârnate“ de piele printr-un picioruş subţire, colorate sau nu, de diverse dimensiuni. Apar de regulă pe zonele de frecare (gât, axile, inghinal, pleoape). Cea mai mare parte a lor nu sunt virale, în ciuda numelui care le asociază cu Papiloma-virusurile. Nu sunt periculoase. Se pot torsiona şi inflama. Se îndepărtează prin retezare de pe piele, cu forfecuţa, electro sau radio cauterul sau laser. Doar apariţia explozivă a unui număr mare de leziuni foarte mici, până în 2 mm, este de fapt susceptibilă să fie o erupţie virală şi impune tratamentul pentru a reduce contaminarea. Tratamentul este, ca şi în cazul verucilor, distrucţia locală, plus/minus imunoterapia.
Nevii, sau aluniţele, sunt tumori benigne, albe sau colorate în brun. Există un risc de transformare a lor în melanoame, de aceea orice modificare de formă sau culoare trebuie să ne aducă direct la medic. În afara acestora, apariţia oricărui nodul nou, persistent pe piele, colorat sau nu, mai ales la vârsta adultă, trebuie de asemenea să aducă pacientul la medic deoarece poate semnala apariţia unui cancer. La copii, nodulii roz cu creştere rapidă pe alte locuri decât pe mâini sau picioare trebuie să constituie un semnal de alarmă.
Care sunt etapele premergatoare şi ce recomandări se pot face persoanelor care au un risc de cancer de piele?
Riscul de cancer de piele se bazează pe câteva elemente: expunerea totală la soare de-a lungul vieţii, numărul de arsuri solare severe (cu jupuire), fototipul deschis (persoanele cu piele şi ochi deschişi la culoare, care se ard repede şi se bronzează greu), ocupaţii care au expus pacientul la chimicale cancerigene (arsenic, petrol etc.), terenul genetic (istoricul familial şi personal de cancere de piele, număr de aluniţe etc). În momentul în care o persoană este într-una din aceste categorii de risc sunt două recomandări majore: reducerea factorilor de risc controlabili (expunerea la soare este cel mai important dintre ele) şi monitorizarea regulată la dermatolog cu ajutorul dermatoscopului. Dermatoscopia computerizată permite întocmirea unei „hărţi“ cu leziunile pacientului care se pot urmări apoi mai precis.
Unele dintre acestea sunt păroase, cum se procedează în aceste cazuri?
Aluniţele păroase nu au de regulă nici un risc suplimentar, nici oncologic, nici de suprainfecţie. Dacă se impune medical sau se doreşte excizia lor pentru motive estetice, se recomandă excizia chirurgicală clasică, deoarece firele de păr sunt de regulă mai adânci decât grosimea aluniţei şi dacă facem excizie tangenţială riscăm să avem o reapariţie a aluniţei, plană, din rezerva de celule din foliculii piloşi rămaşi în piele.
Există ghiduri sau protocoale pentru recomandări de extirpare sau este necesară expectanţa vigilentă?
Dacă se presupune un cancer, există ghiduri şi standarde de excizie, în funcţie de tipul de cancer, forma clinică, dimensiuni, aspect dermatoscopic. Dacă suntem siguri că nu este cancer, aluniţele colorate care dermatoscopic au criterii de activitate se pot urmări periodic pentru a le evalua evoluţia şi riscul în dinamică.
Ce riscuri pot să apară postoperator?
Riscurile sunt în general mici, dar nu este imposibil să apară o sângerare minoră, o suprainfecţie a rănilor post-operatorii, să rămână cicatrici permanente. Dacă pacientul se expune la soare cât timp cicatricile sunt încă roşii, acestea se pot pigmenta şi pot rămâne colorate în brun chiar şi câteva luni. O îngrijire corectă, respectarea indicaţiilor medicului, ne feresc de regulă de aceste neplăceri.
Riscul de cancer de piele se bazează pe câteva elemente: expunerea totală la soare de-a lungul vieţii, numărul de arsuri solare severe, cu jupuire, fototipul deschis – persoanele cu piele şi ochi deschişi la culoare, care se ard repede şi se bronzează greu, ocupaţii care au expus pacientul la chimicale cancerigene – arsenic, petrol etc. terenul genetic – istoricul familial şi personal de cancere de piele, număr de aluniţe etc.“(Diana Plăcintescu, medic primar dermatolog)
