13.1 C
București
vineri, 19 aprilie 2024
AcasăSpecialCum să previi osteoporoza, boala care nu doare

Cum să previi osteoporoza, boala care nu doare

Osteoporoza – sau “hoţul tăcut”, cum mai este denumită de medici – afectează anual circa 200 de milioane de femei din lume, dintre care se pare că un milion, după statistici recente, ar fi din România. Iar specialiştii Organizaţiei Mondiale a Sănătăţii estimează că până în anul 2020 numărul persoanelor afectate de osteoporoză va ajunge la un miliard.

Prin ce se traduce cuvântul osteoporoză? El înseamnă „os poros” şi reprezintă o reducere a densităţii minerale osoase, ceea ce conduce la creşterea riscului de fracturi în cazul unei căderi obişnuite sau, atunci când osteoporoza este avansată, în urma unui traumatism de mică intensitate ori chiar fără a face nici un efort. Sunt predispuse la osteoporoză în special femeile, mai ales după instalarea menopauzei, dar există şi un procent mai mic de bărbaţi afectaţi de această boală.

Prin mamele prietenelor şi cunoscuţilor mei am avut ocazia să văd ce ravagii poate face această boală tăcută, fără simptome, când oasele se pot fractura doar la o simplă întoarcere de pe o parte pe alta a corpului. Tocmai această lipsă de simptome face ca osteoporoza să nu poată fi detectată la vreme.

Metode de diagnosticare

Diagnosticul prin simplă examinare nu se poate pune, analizele de sânge nu conduc nici ele la vizualizarea bolii, iar radiografia evidenţiază boala doar în stadii avansate.

Stabilirea densităţii osoase reduse prin densiometrie este modalitatea cea mai exactă de diagnosticare a osteoporozei. Aceasta se poate face prin metode mai la îndemână sau prin unele complexe, cum ar fi tomografia computerizată. Celelalte două, mai accesibile ca preţ, sunt absorbţiometria duală (DEXA), o examinare radiologică cu o doză mică de iradiere, dar care este cea mai exactă dintre metodele de diagnostic, şi densiometria ultrasonică, un tip specializat de ecografie care măsoară arhitectura şi calitatea osului.

Nu mai este o noutate pentru nimeni că este mai bine să previi decât să ajungi să tratezi o boală. Și ce metodă de prevenție mai potrivită decât, un mod de viaţă sănătos şi apoi, cunoscând câte ceva despre posibilitatea apariţiei osteoporozei, să ai grijă ca după 45 de ani să faci analizele ce pot conduce la diagnosticarea ei. Cauzele apariţiei bolii sunt destul de variate. Dacă unele dintre ele, precum vârsta, conformaţia corporală, antecedente în familie, prezenţa anumitor afecţiuni precum diabetul, artrita reumatoidă sau dereglări hormonale, nu pot fi evitate, altele, precum fumatul, lipsa activităţii fizice, consumul de alcool, alimentaţia greşită, ţin strict de stilul nostru de viaţă.

Calciul şi activitatea fizică, ­foarte importante în lupta cu osteoporoza

Una dintre măsurile esenţiale pentru ca structura noastră osoasă să nu aibă de suferit este asigurarea necesarului de calciu, mineral esenţial pentru organism. Desigur un aport generos de calciu nu este suficient pentru a preveni osteoporoza, dar aportul inadecvat din acest mineral poate accentua tendinţa de demineralizare a oaselor. Calciul este un mineral pe care organismul îl pierde zilnic sub diferite forme. Aceste pierderi trebuie înlocuite, altfel organismul foloseşte pentru diferite alte funcţii calciul existent, adică cel din oase.

Necesarul optim de calciu pentru organism poate fi asigurat prin dietă sau prin medicamente ce conţin calciu, în acest ultim caz consultând medicul, desigur.

Alimentele bogate în calciu sunt produsele lactate, sucurile de fructe, legumele precum spanacul, dovleceii, broccoli, mazărea.

Absorbţia calciului în organism şi fixarea lui în oase nu se fac eficient decât dacă există și un aport de vitamina D. Cea mai bună sintetizare naturală pentru această vitamină are loc prin expunere zilnică la soare, o altă modalitate de aducere în organism fiind suplimentele alimentare.  Un adult are nevoie zilnic de 1.000-1.200 mg calciu pe zi și 400-800 UI de vitamina D.

Activitatea fizică, mișcarea, despre care știm cu toții că este deosebit de importantă pentru oricare dintre noi, indiferent de vârstă și de afecțiunile pe care le avem, dar pe care puțini o și pun în practică, este una dintre cele mai bune modalități de prevenție a osteoporozei. Și când spunem mișcare nu ne referim la drumul parcurs de la serviciu acasă, ori la micșorarea pe care o facem când rezolvăm diversele treburi din gospodărie. Activitățile fizice care ne ajută să prevenim osteoporoza  sunt cele de tipul mersului pe jos zilnic, plimbărilor mai lungi, dar în ritm mai dinamic. De asemenea joggingul moderat, tenisul, aerobicul, urcatul scărilor, yoga și alte tehnici asiatice de echilibrare a organismului și, de ce nu, dansul sunt doar câteva dintre „sporturile” care ne ajută să ne menținem organismul sănătos și să prevenim osteoporoza, căci despre ea vorbim acum. Ca să nu mai spunem că toate acestea ne creează și o stare de bine!   

TIPOLOGII

Cele trei tipuri de osteoporoză

Tip I – produs de schimbările hormonale ce au consecință pierderea accelerată de minerale din oase;

Tip II – produs de cantitatea insuficiență de calciu și vitamina D aduse din alimentație;

Tip III – produs de administrarea diferitelor medicamente pentru alte afecțiuni.

Cele mai citite

Rătăciri din necunoaștere

Necunoașterea nu are doar efectul banal al nepriceperii. Îl are adesea și pe cel al opunerii la adevăruri ale vieții și la fapte. Perseverența...

Israelul, atac cu rachete asupra Iranului

Israelul a lansat un atac asupra Iranului ca răzbunare pentru atacurile iraniene asupra teritoriului său de la sfârşitul săptămânii trecute, a declarat ABC News...

Președintele COSR confirmă: „Șansele Simonei Halep de a primi un wild card la Jocurile Olimpice sunt importante”

Preşedintele Comitetului Olimpic şi Sportiv Român (COSR), Mihai Covaliu, a declarat că şansele Simonei Halep de a primi un wild card la Jocurile Olimpice...
Ultima oră
Pe aceeași temă