3.9 C
București
miercuri, 11 decembrie 2024
AcasăSpecialCardul de sănătate, la control

Cardul de sănătate, la control

Începând de miercuri, Casa de Asigurări de Sănătate Constanța desfășoară o amplă acțiune de monitorizare a modului în care este utilizat cardul de sănătate conform reglementărilor legale intrate în vigoare la data de 1 septembrie 2015.

Astfel, furnizorii de servicii medicale și farmaceutice aflați în relație contractuală cu Casa de Asigurări de Sănătate Constanța  vor primi suportul echipelor de monitorizare și control.

Furnizorii de servicii medicale și farmaceutice aflați în relație contractuală cu casele de asigurări au fost informați despre modul de acordare a serviciilor medicale, conform acestor reglementări. Principalul scop al acțiunii este de indrumare a asiguraților și a furnizorilor de servicii medicale și farmaceutice.

În urma acțiunilor, acolo unde vor fi identificate deficiențe în acordarea serviciilor medicale, acestea vor fi remediate. În cazul în care se vor  constata abateri de la legalitate, vor fi luate măsuri în funcție de gravitatea abaterii. De asemenea, echipele corpului de control al CAS Constanța sunt în teren și pot primi sesizări de la asigurați privitoare la eventualele deficiențe intâmpinate la acordarea serviciilor medicale pentru a fi verificate și remediate în cel mai scurt timp.

 

Cele mai citite

Joe Biden crede că politica economică a lui Donald Trump va fi un „dezastru”

Preşedintele american Joe Biden a criticat marţi cu fermitate politica economică pe care Donald Trump doreşte să o pună în aplicare, calificând-o drep un...

Joe Biden crede că politica economică a lui Donald Trump va fi un „dezastru”

Preşedintele american Joe Biden a criticat marţi cu fermitate politica economică pe care Donald Trump doreşte să o pună în aplicare, calificând-o drep un...

România, în centrul deciziilor economice la Bruxelles

România primește o perioadă extinsă de ajustare fiscală de 7 ani România se numără printre cele cinci state membre cărora li s-a aprobat o perioadă...
Ultima oră
Pe aceeași temă