10.6 C
București
luni, 22 aprilie 2024
AcasăSpecialAutorităţile din Argeş vor oferi sprijin financiar familiilor copiilor infectaţi cu E.coli

Autorităţile din Argeş vor oferi sprijin financiar familiilor copiilor infectaţi cu E.coli

Preşedintele Consiliului Judeţean (CJ) Argeş, Florin Tecău, a propus miercuri, la întâlnirea cu reprezentanţii celor care au protestat faţă de situaţia sistemului medical, înfiinţarea unei comisii de dialog social cu societatea civilă în domeniul sănătăţii, informează Agerpres

“Preşedintele Florin Tecău a propus înfiinţarea unei comisii de dialog social cu societatea civilă în domeniul sănătăţii şi a declarat că (…) se va adopta o hotărâre privind acordarea unui sprijin financiar familiilor ai căror copii au fost răpuşi de boală”, se precizează într-un comunicat de presă al CJ Argeş. 

Conform aceleiaşi surse, printre doleanţele protestatarilor s-au numărat tragerea la răspundere a conducerilor Direcţiei de Sănătate Publică (DSP) Argeş şi a Spitalului de Pediatrie Piteşti, crearea unei infrastructuri sanitare la standarde europene, deblocarea posturilor şi angajarea de personal de specialitate, construirea unui nou spital de pediatrie în parteneriat public-privat şi depistarea urgentă a cauzelor care au dus la îmbolnăvirea copiilor. 

“La finalul întâlnirii, prefectul Mihai Oprescu a dat asigurări că toate cererile protestatarilor vor fi transmise, în cel mai scurt timp, ministrului Sănătăţii, Patriciu Cadariu Achimaş, precum şi ministrului Afacerilor Interne, Petre Tobă”, se mai menţionează în comunicat. 

Câteva sute de persoane au participat miercuri seară, la Piteşti, la un miting de protest faţă de situaţia din sistemul sanitar, în contextul în care, în ultimele zile, trei copii din Argeş au murit, iar alţii sunt internaţi la un spital din Bucureşti. 

La scurt timp după începerea mitingului, o delegaţie a celor aflaţi în piaţă a fost primită la discuţii de prefectul Mihail Oprescu şi preşedintele Consiliului Judeţean Argeş, Florin Tecău. 

“Am primit răspunsuri încurajatoare, în sensul că chiar în următoarea oră, toate doleanţele noastre vor ajunge la ministrul Sănătăţii. Am primit promisiunea că şeful Spitalului de Pediatrie Piteşti va fi demis şi va fi înaintată, tot în seara asta, propunerea de demitere a doamnei Sorina Honţaru, şefa DSP Argeş. (…) Am mai fost informaţi că familiile copiilor bolnavi, familiile copiilor morţi, vor primi un ajutor din partea Consiliului Judeţean Argeş, care va fi stabilit în următoarea şedinţă”, a declarat după încheierea discuţiilor Iulian Uţă, unul dintre reprezentanţii protestatarilor. 

Protestul s-a încheiat după mai mult de o oră fără incidente, iar la plecare participanţii au scandat că vor reveni în Piaţa “Vasile Milea” şi în zilele următoare. 

Şapte copii cu sindrom hemolitic-uremic sunt în continuare internaţi la Spitalul “Marie Curie”, trei dintre aceştia în stare gravă pe secţia de Terapie Intensivă, iar patru la Nefrologie, prezentând o stare bună, a declarat miercuri pentru AGERPRES purtătorul de cuvânt al unităţii medicale, Denis Stănescu. 

La aceeaşi unitate medicală din Bucureşti au murit, în ultimele două săptămâni, alţi trei copii din Argeş care prezentau simptome asemănătoare. 

Corpul de control al premierului a iniţiat, marţi, ”o acţiune de documentare (verificare)” cu privire la modul în care este asigurat tratamentul medical şi la modalitatea în care sunt investigate cauzele îmbolnăvirilor bebeluşilor din judeţul Argeş. 

”Acţiunea vizează respectarea procedurilor în unităţile medicale din Argeş şi din Bucureşti, promptitudinea asistenţei acordate şi modalitatea în care este realizată investigaţia epidemiologică. În subsidiar, vor fi avute în vedere şi posibilele infecţii nosocomiale în cadrul unităţilor medicale din judeţul Argeş în care au fost internaţi iniţial bebeluşii”, se arată într-un comunicat al Executivului. 

Cele mai citite

Taiwanul mulțumește Statelor Unite pentru ajutorul militar de 2 miliarde USD

Guvernul din Taiwan a mulțumit Statelor Unite pentru ajutorul militar de circa 2 miliarde de dolari care a fost aprobat de Congres. Pachetul de ajutor...

Românii sunt invitați să se angajeze în armată, într-un moment de criză internațională. Un soldat profesionist câștigă peste 5000 de lei net

Deși nu se ia în calcul reintroducerea serviciului militar obligatoriu, Ministerul Apărării Naționale (MApN) va organiza o nouă campanie de recrutare de soldați și...

Patru din zece români consumă alimente pe bază de plante (studiu)

Aproape o treime dintre români (31%) consumă carne zilnic, în timp ce patru din zece persoane (39%) se orientează spre alternative pe bază de...
Ultima oră
Pe aceeași temă