15.3 C
București
joi, 28 martie 2024
AcasăSpecialArafat nu vrea să scape din mână achiziția ambulanțelor. Scandalul salvărilor riscă...

Arafat nu vrea să scape din mână achiziția ambulanțelor. Scandalul salvărilor riscă să lase pacienţii români pe drumuri

Războiul dintre Ministerul Sănătăţii şi cel de Interne în privinţa achiziţiei de ambulanţe riscă să ia amploare, dacă nu va fi tranşat de şefului Guvernului. Sorin Grindeanu va discuta acest subiect, miercuri, împreună cu ministru Florian Bodog, ministrul Carmen Dan şi secretarul de stat Raed Arafat.

Dincolo de orgolii şi posibile interese financiare ale autorităţilor, românii sunt în pericol în fiecare zi, în condiţiile în care parcul de ambulanţe este învechit şi insuficient la nivel naţional. Tema discordiei nu este nouă, în ultimii ani preşedintele Asociaţiei Serviciilor de Ambulanţă, Cristian Grasu, fiind în conflict direct cu şeful Departamentul pentru Situații de Urgență, Raed Arafat, reproşul principal fiind achiziţiile preferenţiale de autospeciale pentru SMURD, în detrimentul serviciului de ambulanţă. Cu toate acestea ministrul Sănătăţii, Florian Bodog, a propus Ministerului de Interne un protocol prin care Ministerul Sănătății să facă achiziția de ambulanțe pentru toată România.

Scandalul actual a pornit de la anularea licitaţiei demarate anul trecut de Inspectoratul pentru Situaţii de Urgenţă, care s-a ocupat de achiziţia a 2.000 de ambulanţe, dintre care 500 pentru SMURD, procedura de achiziție fiind întreruptă pentru că expirase protocolul dintre Ministerul Sănătății și IGSU. Raed Arafat își dorește ca în continuare IGSU să se ocupe de achiziția tuturor ambulanțelor, pentru toată țara, demers contestat de ministrul Sănătății, care susține că nu este legal. Arafat acuză blocaje din partea MS și promite clarificări publice la întoarcerea sa în România: ”Mă refer aici la funcţionari din cadrul Ministerului Sănătăţii care au sabotat procesul de dotare al serviciilor de ambulanţă şi SMURD în mod continuu, ca să ajungem într-o situaţie fără precedent în sistemul de urgenţă, situaţie care începe să pună viaţa pacienţilor în pericol“.

„Am aşteptat şi am sperat că semnalele de alarmă date, de mine şi de unii colegi din sistemul de urgenţă, în ultima perioadă, să fie înţelese şi să stăm la masă să găsim soluţiile optime pentru a rezolva urgent situaţia critică în care ne aflăm şi care, chiar dacă nu a început deja să ucidă oameni şi să producă victime, va începe să aibă acest impact într-un timp foarte scurt. Rezultatul avertizărilor şi tentativelor de a găsi soluţii concrete şi urgente s-a limitat doar la nivel de declaraţii ale domnului ministru care nu reprezintă soluţii reale, ci doar întârzieri suplimentare şi o încercare de a linişti personalul din sectorul de urgenţă şi mass-media care preia informaţiile respective ca atare la acest moment!”, susţine Arafat.

Ambulanţe uzate şi proiecte iluzorii

PSD, partidul aflat la guvernare, a avut ca temă de campanie electorală achiziţia a 3.000 de ambulanţe, una în fiecare sat, de altfel un proiect criticat de Raed Arafat, care a declarat că „aceia care au propus o astfel de soluţie decidenților politici nu au luat în considerare faptul că acestea implică angajări de personal şi că este necesară înlocuirea a peste 1.000 de ambulanţe învechite, argumente care fac propunerea nerealizabilă, mai ales că implică nişte cheltuieli nejustificate”.

În România, 60% din ambulanţe sunt uzate, iar oricând un astfel de vehicul poate deveni un real pericol pe patru roţi. Lipsa unui parc auto suficient de ambulanţe este o problemă la nivel naţional, inclusiv în Bucureşti. Dr. Cristian Grasu a precizat, pentru „România liberă“, că, „în Capitală, sunt în total 120 de ambulanţe de urgenţă, dintre care 22 sunt de tip C (care sunt dotate cu aparatură de resuscitare și care intervin la cazurile foarte grave). Dar deja marea majoritate a autosanitarelor au în jur de 7-8 ani vechime, adică ar fi trebuit să fie casate. Faptul că au mulţi kilometri făcuţi prin Bucureşti înseamnă că, periodic, se strică, iar atunci sunt duse în service şi acest lucru durează“. Ideea este susţinută şi de dr. Raed Arafat, care a declarat pentru RL că parcul auto şi la Ambulanţă şi la SMURD deja a atins 7-8 ani în mare parte. 

 

Elena Marinescu
Elena Marinescuhttp://elena-marinescu
Elena Marinescu, redactor Rl online
Cele mai citite

Coreea de Nord l-a primit pe șeful spionajului rus

O delegație a Biroului de Informații Externe al Rusiei a vizitat capitala nord-coreeană Phenian între luni și miercuri și a discutat despre stimularea cooperării...

O femeie de 31 de ani a fost reținută pentru efectuarea repetată de intervenții chirurgicale estetice minim invazive

O femeie în vârstă de 31 de ani a fost reţinută pentru 24 de ore, urmând să fie prezentată magistraţilor cu propunere legală, pentru...

Copilul tău și-a pierdut pofta de mâncare? Iată ce trebuie să faci!

Lipsa de apetit la copii reprezintă o problemă comună, care adesea îngrijorează părinții. Este esențială o abordare atentă și informată pentru a identifica cauzele...
Ultima oră
Pe aceeași temă