12.7 C
București
miercuri, 24 aprilie 2024
AcasăSpecialAnchetă la Bârlad. Un bolnav adus cu ambulanța a stat o noapte...

Anchetă la Bârlad. Un bolnav adus cu ambulanța a stat o noapte pe holurile spitalului

Conducerea Direcţiei de Sănătate Publică (DSP) Vaslui a demarat o anchetă la Spitalul de Urgenţă ‘Elena Beldiman’ din Bârlad, informează Agerpres.

Ancheta pornește după ce familia unui bărbat în vârstă de 70 de ani, din comuna vasluiană Blăgeşti, a reclamat faptul că bătrânul ar fi fost tratat cu neglijenţă de medicii spitalului.

Într-o plângere adresată conducerii spitalului, rudele bărbatului spun că acesta a fost dus cu ambulanţa la spital în jurul orei 16.30 şi internat abia a doua zi dimineaţă, la ora 10.00, pacientul petrecându-şi noaptea pe holul spitalului, fără a fi supravegheat. 

‘Am primit o sesizare referitor la acest caz şi am demarat verificări pentru a vedea ce s-a întâmplat cu exactitate’, a declarat miercuri directorul DSP Vaslui, Mihaela Vlada. 

De cealaltă parte, conducerea spitalului bârlădean susţine că medicul de gardă de la Compartimentul de Primiri Urgenţe nu a considerat că pacientul se află într-o stare critică, apreciind că nu este necesară supravegherea de către un specialist. Bătrânul era diagnosticat cu dureri poliarticulare şi tulburare organică de personalitate.

Mihai Diac
Mihai Diac
Mihai Diac are o experiență ca jurnalist de peste 20 de ani, atât în presa scrisă cât și online. A început să lucreze în presă la ziarul Azi, în anul 1993, în perioada în care era încă student. Ulterior a lucrat la Adevărul, Gândul și Green Report. La “România liberă”, Mihai Diac lucrează din anul 2015. În paralel cu activitatea jurnalistică, Mihai Diac și-a completat și pregătirea de specialitate. El a absolvit, printre altele, Colegiul Național de Apărare și cursul de pregătire a jurnaliștilor pentru zone de război. Printre acțiunile sale de documentare jurnalistică s-au aflat cele de la bordul portavionului american Truman și al fregatei românești Regina Maria, precum și cele din Afganistan, Irak, Transnistria și Georgia.
Cele mai citite

De ce să montezi panouri fotovoltaice acasă?

În condițiile în care prețurile energiei electrice au crescut vertiginos în ultimii ani, fiind din ce în ce mai impredictibile, te întrebi justificat: ce...

Inovație pe piața muncii: munca fără contract

Ministerul Muncii a anunţat că orice persoană cu vârsta de cel puţin 16 ani va putea să câştige bani în plus. Va putea face...

Firea trebuie să se retragă din cursa pentru europarlamentare dacă va candida la Primărie, susține AUR

Partidul AUR consideră că Gabriela Firea trebuie să renunțe la candidatura pentru un post de europarlamentar dacă dorește să candideze la Primăria Capitalei. Acest punct...
Ultima oră
Pe aceeași temă