Alertă în Dolj. 60 de copii de la o grădiniţă au fost supuşi testului IDR după ce o angajată a fost diagnosticată cu TBC

de Iulia Iancu , 24 octombrie 2016 - stire actualizata la ora 12:55, 24 octombrie 2016
Alertă în Dolj. 60 de copii de la o grădiniţă au fost supuşi testului IDR după ce o angajată a fost diagnosticată cu TBC

Copiii Grădiniţei nr. 3 cu program prelungiat din Calafat au fost supuşi testului IDR pentru tuberculoză, după ce, una dintre angajatele instituţiei care ar fi avut şi atribuții în pregătirea și servirea mesei, a fost diagnosticată cu TBC, scrie Agerpres.

"În momentul în care într-o unitate de învățământ un angajat este diagnosticat cu TBC, imediat conducerea școlii are obligația să anunțe DSP. Așa s-a întâmplat și în acest caz, iar instituția care ia decizii în ceea ce privește ce este de făcut în perioada următoare în școală este DSP, care a decis ca în școală să se facă dezinfecția, care s-a efectuat vineri, și ce copii sau cadre didactice vor fi testați IDR și dacă cel care a fost diagnosticat era sau nu contagios în momentul în care a intrat în contact cu elevii", a precizat Lavinia Craioveanu, inspectorul general al IȘJ Dolj

Craioveanu a mai adăugat faptul că se vor face verificări pentru a stabili dacă îngrijitoarea care ar fi servit şi la bucătărie şi-ar fi depăşit sarcinile din fişa postului. Dacă se va constata că nu s-a respectat fişa postului, se vor lua măsurile necesare.

Doljul se află în topul județelor cu cei mai mulți bolnavi de tuberculoză, în martie a.c. existând circa 750 de cazuri de TBC, iar medicii se confruntă cu multe cazuri de recidivă, 99% dintre bolnavi fiind șomeri sau persoane fără ocupație. De asemenea, mulți dintre acești pacienți sunt fumători și consumatori de alcool, precizează sursa citată.

"În România tuberculoza constituie una din problemele prioritare de sănătate publică, iar Strategia națională de control al tuberculozei are la bază direcțiile și coordonatele stabilite de către Planul Global OMS de stopare a Tuberculozei până în 2015 și după. România rămâne țara din UE cu cele mai multe cazuri de tuberculoză: peste 34.000 (în 2013), dintre care 1.500 cazuri de tuberculoză multidrog-rezistentă. Aproximativ 1.200 bolnavi decedează anual. Pe județe, Dolj, Mehedinți, Olt prezintă cele mai multe cazuri, iar Harghita, Covasna și Sibiu cele mai puține", precizau reprezentanții DSP Dolj, într-un comunicat remis de Ziua Mondială de Luptă Împotriva Tuberculozei, marcată în martie a.c.

Comentarii

anunturi mica publicitate
Aboneaza-te la newsletter

Aboneaza-te pentru a primi cele mai importante titluri pe e-mail.

Copyright © 2014. Toate drepturile rezervate RomaniaLibera.ro

Dezvoltat de Bluebay Design