15.4 C
București
sâmbătă, 20 aprilie 2024
AcasăInvestigații România LiberăRomânii care s-au pensionat anticipat între anii 2011- 2016 pot cere recalcularea...

Românii care s-au pensionat anticipat între anii 2011- 2016 pot cere recalcularea pensiei

Camera Deputaţilor a adoptat, marţi, un proiect care modifică Legea pensilor, astfel încât persoanele ale căror drepturi de pensie anticipată parţială s-au deschis în perioada 1 ianuarie 2011 – 16 iulie 2016 vor beneficia de recalcularea pensiei, informează Mediafax.

"Persoanele ale căror drepturi de pensie anticipată parţială s-au deschis în perioada 1 ianuarie 2011- 16 iulie 2016, beneficiază de recalcularea pensiei prin aplicarea prevederilor alineatului (4)", potrivit proiect de Lege pentru completarea articolului 65 din Legea nr.263/2010 privind sistemul unitar de pensii publice a fost adoptat de Camera Deputaţilor.

Cuantumul pensiei anticipate parţiale se stabileşte din cuantumul pensiei pentru limită de vârstă, prin diminuarea acestuia în raport cu stagiul de cotizare realizat şi cu numărul de luni cu care s-a redus vârsta standard de pensionare, potrivit alineatului (4) al articolului 65 din actuala Lege a pensiilor publice.

Recalcularea pensiilor se va face la cererea persoanei interesate, iar drepturile de pensie recalculate se cuvin şi se plătesc începând cu luna următoare ănregistrării acesteia la casa teritorială de pensii în evidenţele căreia se află dosarul de pensie al solicitantului.

De recalcularea pensiilor vor putea beneficia persoanelor care, până în luna depunerii cererii, inclusiv, nu au îndeplinit condiţiile pentru acordarea pensiei pentru limită de vârstă.

Camera Deputaţilor este for decizional.

Mihai Diac
Mihai Diac
Mihai Diac are o experiență ca jurnalist de peste 20 de ani, atât în presa scrisă cât și online. A început să lucreze în presă la ziarul Azi, în anul 1993, în perioada în care era încă student. Ulterior a lucrat la Adevărul, Gândul și Green Report. La “România liberă”, Mihai Diac lucrează din anul 2015. În paralel cu activitatea jurnalistică, Mihai Diac și-a completat și pregătirea de specialitate. El a absolvit, printre altele, Colegiul Național de Apărare și cursul de pregătire a jurnaliștilor pentru zone de război. Printre acțiunile sale de documentare jurnalistică s-au aflat cele de la bordul portavionului american Truman și al fregatei românești Regina Maria, precum și cele din Afganistan, Irak, Transnistria și Georgia.
Cele mai citite

Spălătoriile auto, automatele de cafea și sucuri vor trebui să elibereze bon fiscal. Amenzi de peste 8.000 de lei

Automatele de cafea, sucuri sau sandvișuri, precum și spălătoriile auto vor trebui să elibereze bon fiscal, anunță Autoritatea Națională de Administrare Fiscală. După data...

Marcel Ciolacu, despre inflație: “Reuşim să o ducem într-un trend descendent… suntem în drumul economic corect”

Marcel Ciolacu, în calitate de prim-ministru, subliniază că inflația are o tendință descendentă, iar acest lucru devine evident în fiecare lună. În plus, el...

Marcel Ciolacu îi ia apărarea Gabrielei Firea: “N-a avut nicio treabă cu azilele groazei”

Premierul Marcel Ciolacu a afirmat sâmbătă că Gabriela Firea nu a avut nicio implicare în gestionarea azilelor groazei, iar problemele existente erau deja cunoscute,...
Ultima oră
Pe aceeași temă