12.2 C
București
joi, 25 aprilie 2024
AcasăInvestigații România LiberăCFR își caută director executiv

CFR își caută director executiv

Compania Naţională de Căi Ferate (CFR) va organiza, luna viitoare, procedura de recrutare a directorului executiv. Cei interesaţi pot să își depună candidaturile până pe 29 mai.

Procedura de selecţie se va realiza în colaborare cu firmele Transearch International şi Quest Advisors, iar detaliile privind condiţiile şi criteriile de selecţie pentru poziţia recrutată, precum şi documentele necesare pentru depunerea candidaturii se găsesc pe pagina de internet a CFR şi pe pagina de internet a firmei Quest Advisors, potrivit unui comunicat al companiei, citat de Mediafax.

Documentele necesare vor fi depuse sau trimise cu confirmare de primire până cel târziu în data de 29 mai. Transearch International şi Quest Advisors este o asociere specializată în recrutarea resurselor umane, fiind selectată potrivit legislaţiei privind guvernanţa corporativă a întreprinderilor publice, pentru a asista compania CFR în procesul de selecţie a directorului executiv.

CFR administrează infrastructura feroviară publică.

Cele mai citite

Ministrul Apărării Naționale, Angel Tîlvăr, a avut o convorbire cu secretarul american al apărării Lloyd Austin

Ministrul apărării naționale, Angel Tîlvăr, a avut miercuri o convorbire cu secretarul american al apărării Lloyd Austin, anunțul fiind făcut imediat după ce președintele...

Sepsi-FCSB 2-2 și titlul se amână în SuperLiga I

Sepsi OSK Sfântu Gheorghe a terminat la egalitate cu FCSB, 2-2 (1-2), miercuri seara, pe teren propriu, într-o partidă din etapa a şasea a...

Marcel Ciolacu vrea să-i recompenseze pe elevii români care au performat la Concursul Internaţional “National Space Society – NASA Space Settlement Contest”

Premierul Marcel Ciolacu i-a felicitat pe elevii români premiaţi la Concursul Internaţional "National Space Society - NASA Space Settlement Contest", el afirmând că aceştia...
Ultima oră
Pe aceeași temă