25.3 C
București
marți, 16 aprilie 2024
AcasăInvestigații România LiberăDublarea salariilor la bugetari, anunțată de Lia Olguța Vasilescu, va distorsiona piața...

Dublarea salariilor la bugetari, anunțată de Lia Olguța Vasilescu, va distorsiona piața muncii: un fochist la stat va câștiga cât un specialist în IT la privat

Lia Olguța Vasilescu a anunțat o măsură care va distorsiona piața muncii și poate determina o migrare masivă de la privat la stat.

Întrebată cu cât se vor majora veniturile potrivit noii legi a salarizării, ministrul Muncii Olguța Vasilescu nu a explicat, în cadrul emisiunii tv unde a făcut anunțul, de unde va găsi finanțare pentru aceste creșteri salariale, dar ele sunt în măsură să facă extrem de atractive slujbele de la stat pentru care nu ai nevoie de facultate, iar în unele cazuri nici măcar de bacalaureat.ntrebată cu cât se vor majora veniturile potrivit noii legi a salarizării, ministrul Muncii, Olguţa Vasilescu, a declarat că „până la pragul de 4.000 lei salariile se dublează, după 4.000 lei este o creştere cu 45% a salariilor, iar după pragul de 7.000 lei sunt creşteri, dar nu foarte mari”.

Citește și: Otrava din laptele și mierea Olguței | OPINIE

”Veste uriașă pentru români“, scrie un site obscur despre ultimele declarații ale ministrului Muncii, Olguța Vasilescu, prin care a anunțat că se dă, în sfârșit, drumul la bunăstare în România. „Până la pragul de 4.000 lei salariile se dublează, după 4.000 lei este o creştere cu 45% a salariilor, iar după pragul de 7.000 lei sunt creşteri, dar nu foarte mari“, a explicat demnitara cum va curge lapte din noua lege a salarizării bugetarilor… citește mai departe aici … 


Din pixul premierului

RL a realizat o simulare pornind de la acest anunț și pe baza unui document oficial al Guvernului. În luna februarie, Sorin Grindeanu a semnat proiectul “ordonanța de urgență privind unele măsuri în domeniul învăţământului”. Măsura viza “posturile de personal nedidactic din unitățile de învățământ superior/universitar, din învăţământul preuniversitar, din bibliotecile centrale universitare, din unităţile de învăţământ special, din unităţile de învăţământ cu program sportiv suplimentar, din unităţile conexe ale învăţământului preuniversitar şi din unităţile de învăţământ pentru activităţi extraşcolare“, care „nu beneficiază de majorări salariale similare așa cum a primit personalul didactic și didactic auxiliar din aceste unități”.

Prin ordonanță se urmărea creșterea salariilor acestei categorii sociale, deoarece “există riscul real al generării de inechităţi între categoriile de personal din cadrul aceleiași instituții/unități de învățământ”. Astfel spus, ordonanța stipula alinierea salariilor personalului nedidactic cu cele ale profesorilor, învățătorilor și educatorilor, care primiseră salarii mărite.

Mai bine decât pe Internet

Potrivit documentului, Guvernul stipula faptul ca un muncitor calificat din învățământ să aibă un salariu de 1.490 de lei (fără vechime) și 1.947 lei (cu vechime). Portarii, paznicii, îngrijitorii, pompierii, bucătăresele, spălătoresele vor primi un salariu de 1.470 lei (fără experiență) și un salariu de 1.921 lei ( personalul cu experiență). Un muncitor necalificat primește 1.450 de lei (fără vechime) și 1.895 lei (cu vechime în muncă), potrivit documentului semnat de Guvern și care vizează personalul nedidactic din Ministerul Educației. Dacă se vor aplica creșterile anunțate de ministrul Muncii, un muncitor necalificat cu vechime va câștiga 3.790 de lei, iar un muncitor calificat cu vechime – 3.894 lei.

Portarii, paznicii, îngrijitorii, bucătăresele, pompierii,  an-gajați la Ministerul Educației vor primi – pe baza promisiunilor ministrului Muncii – 3.842 de lei. În cazul portarilor, salariul este de trei ori mai mare decât cel oferit pe piața liberă. Pe jooble.org există anunț pentru angajarea unui portar în Cartierul Francez căruia i se oferă 1.000 de lei (mult chiar sub salariul minim, anunțul fiind vechi de 4 zile). Aceeași ofertă o găsim la un hotel din Brașov. În Constanța, vineri exista un anunț de angajare a unei spălătorese care urma să fie plătită cu 1.600 de lei și 3% din vânzări (jumătate din salariul de spălătoreasă la stat). Pe olx.ro, bucătăresele primesc, în medie, 1.800 lei, jumătate din remunerația oferită de Guvern pentru aceeași slujbă la stat.

Potrivit aceluiași portal de anunțuri, la Iași se caută programator PHP cu experiență pentru un salariu de 900 euro, adică 4.000 lei. În același oraș, se caută un web designer cu experiență pentru un salariu de 800 de euro (3.500 lei). Aceste salarii sunt similare cu cele promise de ministrul Muncii paznicilor, fochiștilor sau spălătoreselor angajate în cadrul Ministerului Educației.

Trebuie amintit că aceste creșteri vin la foarte puțin timp după ce salariul minim a crescut cu 16%, ajungând la 1.450 de lei. În ceea ce priveşte pensiile, Vasilescu a precizat că „următoarea majorare este de la 1 iulie pentru absolut toţi pensionarii din România, când creşte punctul de pensie la 1.000 lei”. 

Dezbateri cu sindicatele

Întrebată când va ajunge în Parlament legea salarizării unitare, Vasilescu a susţinut că nu poate da un termen fix, deoarece trebuie să aibă loc o serie de discuţii cu sindicaliştii.

„Nu pot să vă dau o dată concretă, pentru că trebuie să avem mai întâi discuţii cu sindicatele, dar cel mai clar este termenul pe care îl avem şi în programul de guvernare, că va trebui să fie adoptată până la data de 1 iulie anul acesta”, a completat vicepreşedintele PSD. „Suntem în discuţii pe legea salarizării unitare. De luni începem să avem întâlniri cu sindicatele, primele care vor intra la discuţii vor fi sindicatele din ordinea publică şi din sănătate”, a afirmat ministrul.

Chestionată dacă ar putea apărea modificări la proiectul legii salarizării unitare, în condiţiile în care sindicaliştii şi-ar dori anumite schimbări, Olguţa Vasilescu a spus că Ministerul Muncii este deschis la orice dezbatere, dar nu vrea să modifice proiectul.



 

 

 

 

Cele mai citite

Ciucă susține că România are o situație economică solidă, construită de guvernarea liberală, deși premierul și jumătate dintre miniștri sunt de la PSD

Nicolae Ciucă, președintele Senatului și al PNL, anunță că Agenția S&P a reconfirmat ratingul suveran al României și subliniază că decizia agenției de rating...

”Dosarul Mineriada”: Klaus Iohannis cere urmărirea penală a lui Roman Petre și a lui Voiculescu Gelu-Voican

Roman Petre, în calitate de fost prim-ministru al Guvernului României, și Voiculescu Gelu-Voican, în calitate de fost viceprim-ministru al Guvernului României pot fi...

Aproape jumătate din angajați sunt nemulţumiţi şi foarte nemulţumiţi de actualul loc de muncă

Aproape 41% dintre angajaţi sunt nemulţumiţi şi foarte nemulţumiţi de actualul loc de muncă, salariul, relaţia cu managerul şi lipsa recunoaşterii profesionale fiind principalele...
Ultima oră
Pe aceeași temă