Elevii români, educați de roboți

de Claudiu Padurean , 07 septembrie 2017 - stire actualizata la ora 17:06, 07 septembrie 2017
Elevii români, educați de roboți

Roboții devin o prezență tot mai obișnuită în școli și în universități. Uneori, ei sunt obiect de studiu în laboratoare, iar alteori sunt implicați direct în educarea copiilor, care, ca într-o spirală a curiozității științifice, sunt tot mai interesați de orele de robotică.

Texte transformate în fișiere audio

Programele de studiere a roboticii sunt tot mai prezente, atât între cursurile oferite de universitățile clujene, cât și între orele opționale ale liceelor. Creșterea interesului este explicată de specialiștii în educație prin interacțiunea tot mai accentuată între sistemele care înglobează inteligență artificială și tineri. Un exemplu este Liceul pentru Deficienți de Vedere din Cluj. Un robot transformă textele în fișiere audio la comanda copiilor care au probleme cu văzul. Proiectul a fost inițiat de fosta directoare a liceului, Roxana Cziker, care spune că robotul propriu-zis se află în Danemarca, iar copiii din Cluj se conectează la acest dispozitiv cu ajutorul unui software special. „Pentru noi este un lucru extrem de important, pentru că, până acum, foarte multe documente nu erau accesibile persoanelor cu deficiențe de vedere în formatele specifice pentru acestea. Datorită acestui program și colaboratorilor noștri din Danemarca, acum, toată lumea, de la elevi și persoane adulte, poate să folosească acest dispozitiv”, a explicat Roxana Cziker. Practic, utilizatorii livrează un document scris, pe care robotul îl convertește în format .mp3.

Robotul de la Istorie

Însă Liceul pentru Deficienți de Vedere nu este singura unitate educațională care mizează pe noile tehnologii. Din acest an, un robot îi asistă pe candidații care aleg să se înscrie la Facultatea de Istorie-Filosofie a Universității „Babeș-Bolyai“. Noua sesiune de admitere, cea de toamnă, tocmai a început, iar candidații pot obține informațiile dorite cu ajutorul acestui robot, a precizat lectorul universitar Claudiu Marian. „Robotul HiPhi are rolul de a facilita procesul de admitere în acest an. El își desfășoară activitatea pe Facebook și oferă informații despre specializările și locurile disponibile, conținutul dosarului de înscriere, calendarul și regulamentul admiterii, dar și criteriile de selecție”, a menționat Claudiu Marian. Dacă utilizarea robotului, pe care Universitatea „Babeș-Bolyai“ l-a dezvoltat în parteneriat cu compania Imprezzio Global, va fi eficientă, modelul ar putea fi extins și la celelalte facultăți care funcționează în cadrul universității clujene. Există la Cluj și roboți care au aplicații în combaterea unor suferințe. Profesorul Daniel David, care este unul dintre cei mai renumiți psihologi români, precum și prorector al Universității „Babeș-Bolyai“, folosește astfel de roboți pentru a trata autismul de care suferă unii dintre copii.

Există și o altă parte a medaliei în utilizarea roboților în educație. Ei nu sunt folosiți doar în procesul educațional, ci și pentru a stimula interesul elevilor pentru știință. Există unități educaționale de elită, cum ar fi Școala Elf, care au creat laboratoare de robotică, iar elevii de gimnaziu sau de liceu pot să utilizeze kit-uri speciale pentru a crea roboții pe care și-i doresc. Unii dintre elevii pasionați de robotică participă și la competiții internaționale. De asemenea, și studenții sunt angrenați în concursuri de robotică. Atât tinerii care studiază la Universitatea „Babeș-Bolyai“, cât și cei care învață în facultățile Universității Tehnice Cluj--Napoca sunt stimulați să creeze roboți și să îi testeze în cadrul unor concursuri cu public. Există unii roboți care sunt atât de bine concepuți încât pot să fie patentați și puși în producție, spun reprezentanții celor două universități.  

Locuri de muncă în robotică

Pasionații de robotică au posibilitatea să lucreze, la finalizarea studiilor, chiar în fabricile din Cluj care produc roboți. De exemplu, într-o companie olandeză care produce roboți industriali, spune directorul acestei fabrici, Kees Oosting. ”Noi am început să producem la Cluj sisteme de transport de tipul benzilor utilizate în fabrici și în mari depozite logistice. De aici, în mod logic, s-a născut și preocuparea noastră pentru roboți industriali”, a spus omul de afaceri olandez.

Loading...

Comentarii

  • spirala involutiei

    07 septembrie 2017 17:30

    Americanii si Japonezii educa roboti iar noi suntem educati de roboti.

    raspunde comentariului
anunturi mica publicitate
Aboneaza-te la newsletter

Aboneaza-te pentru a primi cele mai importante titluri pe e-mail.

Copyright © 2014. Toate drepturile rezervate RomaniaLibera.ro

Dezvoltat de Bluebay Design