15.3 C
București
vineri, 19 aprilie 2024
AcasăSpecialPremieră negativă la bac, după 20 de ani

Premieră negativă la bac, după 20 de ani

Președintele Consiliului Național al Rectorilor, Sorin Câmpeanu, fost ministru al Educației, a precizat la deschiderea celei de a 11-a ediții a Forumului Organizațiilor Studențești, care se desfășoară la Galați până pe data de 16 august, că pentru prima oară în ultimii 26 de ani numărul absolvenţilor de liceu cu diplomă de bacalaureat a fost sub 100.000. 

„Ne confruntăm cu acest trend descendent demografic. Avem anul acesta 88.000 absolvenţi de liceu cu diplomă de bacalaureat, probabil vom mai avea 9.000 – 10.000 în sesiunea de toamnă, însă oricum vom avea sub 100.000 de absolvenţi de liceu cu diplomă de bacalaureat. Este primul an după 1990 în care coborâm sub 100.000 şi am avut ani cu peste 200.000 de absolvenţi. Este o provocare iar deja universităţile româneşti simt acest lucru. Eu provin dintr-o universitate care a reuşit să-şi ocupe toate locurile de studii cu licenţă şi masterat din primele zile la admitere, dar acest lucru nu s-a întâmplat la multe universităţi din ţară. Iar acest lucru va constitui din ce în ce mai mult o problemă de cantitate mai ales că pentru 2020 ne-am propus să avem un anumit procent al absolvenţilor de învăţământ superior, care oricum e mult sub ce şi-a propus UE.“, a declarat Sorin Câmpeanu.

La rândul său, ministrul Educaţiei, Mircea Dumitru,  a confirmat problema demografică, dar a precizat că ea nu poate fi rezolvată nici de universităţi şi nici de ministerul pe care îl conduce: „scăderea demografică afectează învăţământul din România, sunt universităţi care nu mai reuşesc, în sesiunea din vară, să-şi completeze locurile, vom vedea ce se va întâmpla, este un factor pe care nici ministerul, nici universităţile nu îl pot controla în momentul de faţă“.

Și șeful statului a abordat această problemă în discursul său, în opinia sa una dintre soluții fiind o clasificare a universităților, care să reflecte diversitatea misiunilor asumate de fiecare universitate în formarea profesională a tine­rilor.

„Numărul studenţilor din România continuă să scadă, din motive care ţin de demografie, dar şi de capacitatea universităţilor de a atrage potenţiali studenţi valoroşi din medii socio-economice defavorizate sau din afara ţării, prin strategii de internaţionalizare a învăţământului superior. Este nevoie ca universităţile să îşi definească mai bine misiunea şi contextul economico-social căruia îi răspund. De aceea, cred că realizarea unei clasificări a universităţilor care să oglindească diversitatea firească a misiunilor asumate ar trebui să stea la baza oricărei reforme viitoare“, a spus Klaus Iohannis.

Cele mai citite

Israelul, atac cu rachete asupra Iranului

Israelul a lansat un atac asupra Iranului ca răzbunare pentru atacurile iraniene asupra teritoriului său de la sfârşitul săptămânii trecute, a declarat ABC News...

Marseille, Atalanta, AS Roma și Bayer Leverkusen s-au calificat în „careul de ași” al Europa League

Olympique Marseille, Atalanta Bergamo, AS Roma și Bayer Leverkusen s-au calificat joi seară în semifinalele Europa League, după meciurile din manşa secundă a „sferturilor”. Liverpool...

Părerea românilor despre cazinourile pe bani reali

În momentul de față se discută foarte mult la nivel național despre cazinouri și platforme care oferă jocuri pe bani reali. Operatorii de jocuri...
Ultima oră
Pe aceeași temă