20.8 C
București
joi, 28 martie 2024
AcasăSpecialMinistrul Educaţiei, Pavel Năstase: Trebuie să avem o nouă lege a educaţiei...

Ministrul Educaţiei, Pavel Năstase: Trebuie să avem o nouă lege a educaţiei până la finalul anului 2017

Ministrul Educaţiei, Pavel Năstase, a declarat că, până la finalul anului 2017, conform Programului de guvernare, va fi realizată o nouă lege a educației naționale. El a afirmat că până la finalul anului urmează să fie înaintat către Parlament un proiect de lege.

"Conform Programului de guvernare, până la sfârșitul anului 2017 trebuie să avem o nouă lege a educației naționale. În acest context, Consiliul Național al Rectorilor și alte consorții universitare vor fi invitate la un dialog pe această temă și în același timp comisiile parlamentare de educație din Parlamentul României care sunt abilitate să producă această lege. Deci, împreună cu Parlamentul și împreună cu aceste consilii și consorții vom demara acest proces de a crea o nouă lege a Educației Naționale care are ca termen, așa cum spuneam, sfârșitul acestui an", a spus ministrul.

Cele mai citite

Preşedintele CJ Prahova, Iulian Dumitrescu, încă 60 de zile de control judiciar

Procurorii anticorupţie au prelungit cu încă 60 de zile măsura preventivă a controlului judiciar faţă de preşedintele Consiliului Judeţean (CJ) Prahova, Iulian Dumitrescu, au...

O femeie de 31 de ani a fost reținută pentru efectuarea repetată de intervenții chirurgicale estetice minim invazive

O femeie în vârstă de 31 de ani a fost reţinută pentru 24 de ore, urmând să fie prezentată magistraţilor cu propunere legală, pentru...

Șeful armatei estone vrea dublarea bugetului apărării de 3% din PIB

Comandantul armatei estone, generalul Martin Herem, a susţinut joi că ţara sa, ce deja are un buget al apărării de circa 3% din PIB,...
Ultima oră
Pe aceeași temă