11.1 C
București
marți, 23 aprilie 2024
AcasăSpecialFacultăţi unde aproape a dispărut concurenţa

Facultăţi unde aproape a dispărut concurenţa

La instituţiile unde nu există nici măcar un candidat pe un loc se mai pot depune dosare şi în weekend. De la anul, s-ar putea desfiinţa departamentele fără căutare printre absolvenţi.

După al doilea an în care a fost dezastru la bacalaureat, facultăţile resimt şocul. „Câţi candidaţi, tot atâtea atâtea locuri, iar concurenţa aproape că nu mai există”, rezumă situaţia Ştefan Vlaston, preşedintele Asociaţiei EDU-CER. Simpla depunere a dosarului de admitere asigură statutul de student, puţine fiind facultăţile care mai organizează examen.  Din cei aproape 90.000 de promovaţi la bacalaureat, peste 60.000 au asigurate locuri la buget în universităţile de stat, iar alţi 8.000 vor pleca către universităţi din străinătate, estimează recunoscutul specialist în educaţie. „Pentru restul absolvenţilor există locurile cu taxă din facultăţile de stat”, a adăugat Vlaston. Un loc la taxă variază între 2.500 şi 6.000 de lei, cel mai scump fiind la Medicină.


Se mai fac înscrieri la Geologie, Chimie, Filosofie

În aşteptarea viitorilor studenţi, unele facultăţi au decis să-şi prelungească perioada de înscriere. Astfel, la Facultatea de Fizică se mai făceau şi ieri înscrieri, la Facultatea de Chimie şi la Filosofie se pot depune actele până sâmbătă.

La fel şi la Facultatea de Ştiinţe Politice, pentru specializările Ştiinţe politice şi Studii de securitate. În cazul Facultăţii de Geologie şi Geofizică, candidaţii sunt aşteptaţi până duminică.

După aproape o săptămână în care au avut loc înscrieri, peste 20.000 de candidaţi şi-au depus dosarele în această sesiune, concurenţa fiind, în medie, de patru candidaţi pe un loc.

6 pe un loc la Tehnică dentară

Printre cele mai vânate facultăţi de anul acesta se numără Facultatea de Medicină, Facultatea de Farmacie, Facultatea de Stomatologie şi Tehnică dentară, dar şi facultăţile din cadrul Universităţii Politehnice. „Piaţa muncii este cel mai bun reglator. Absolvenţii de liceu se duc la facultăţile după terminarea cărora ştiu sigur că vor găsi aproape sigur un loc de muncă”, apreciază Ştefan Vlaston.  În ciuda faptului că salariile medicilor rezidenţi nu depăşesc 1.000 de lei pe lună, Medicina înregistrează 4 candidaţi pe un loc, în condiţiile în care se susţine şi examen de admitere. „Concurenţa este departe de a mai atinge nivelul anilor ’70, când erau 11 candidaţi pe un loc, dar ne bucurăm că a rămas o facultate de prestigiu. În România, stu-denţii încă mai pot învăţa direct la cadavru, au parte de o pregătire bună. Ne întristează însă că absolvenţii noştri pleacă peste hotare. Unul dintre motivele pentru care absolvenţii de liceu mai vin la Medicină ţine de faptul că UE caută medici”, spune Monica Pop, profesor la Facultatea de Medicină şi Farmacie „Carol Davila”, din Bucureşti. Şi vara trecută, Facultatea de Medicină a avut concurenţă. Cea mai bună din ultimii 21 de ani. Pe primul loc în topul celor mai căutate facultăţi s-au aflat Tehnica dentară şi Kinetoterapia, cu 6 candidaţi pe un loc. „Un specialist bun în tehnică dentară câştigă şi 700-800 de euro pe zi. Un tehnician dentar îmbină cunoştinţe tehnice, de modelaj cu latura artistică. Este o profesie frumoasă şi bănoasă, ceea ce explică numărul mare de concurenţi”, apreciază Ioan Sârbu, şeful catedrei de Implantologie Orală din cadrul Facultăţii de Stomatologie din Bucureşti.

Facultăţile militare, încă în top

La mare căutare au rămas şi facultăţile militare, spre exemplu Academia de Poliţie „Alexandru Ioan Cuza” din Bucureşti. „Anul trecut, am avut 6-7 candidaţi pe un loc, în funcţie de specializarea aleasă (Drept, Poliţie, Poliţie juri-di-că, Jandarmerie, Penitenciar, Pompieri, Arhivistică). La fel estimăm că vom avea şi anul acesta, dar înscrierile nu s-au terminat”, ne-a explicat Radu Nicolae, purtător de cuvânt la Academia de Poliţie din Bucureşti. În cadrul acestei facultăţi există peste 200 de locuri susţinute de la bugetul de stat. „Toţi absolvenţii au locul de muncă garantat în cadrul Ministerului Administraţiei şi Internelor. Doar la Arhivistică avem 15 locuri cu taxă. Pentru această specializare nu se asigură post”, explică Radu Nicolae. Înscrierile la Academia de Poliţie continuă şi pe parcursul weekendului, urmând ca săptămâna viitoare să aibă loc probele sportive şi cele medicale.

În coada clasamentului facultăţilor se află Facultatea de Fizică (0,5 candidaţi/loc) şi Facultatea de Teologie (0,87 candidaţi/loc). „Rectorii care sunt manageri buni vor trebui să accepte şi faptul că există facultăţi mai puţin căutate şi să desfiinţeze departamentele care nu mai au studenţi”, sugerează profesorul universitar Ion Ciucă, coordonator de doctorate la Politehnica Bucureşti. Acesta spune că, în sfârşit, după doi ani în care examenul de bacalaureat a fost corect, sistemul de învăţământ intră în normalitate. „Încă doi ani de examene cinstite şi facem reformă. Nu toţi absolvenţii de liceu trebuie să fie studenţi. E suficient să existe un 30%”, apreciază Ciucă.    

Cele mai citite

Serviciile germane de informații suspectează Rusia de finanțarea partidelor regionale de extremă dreapta

Agenția germană de informații interne a cerut luni autorităților de la Berlin să îi acorde mai multe puteri pentru a putea monitoriza fluxurile financiare,...

Ghidul complet pentru utilizarea responsabilă a camerelor spion

În contextul modern al tehnologiei, camerele spion au devenit un instrument util pentru supravegherea discretă și asigurarea securității personale și a proprietății. Este esențial...

Care este cel mai bun material pentru covoare și covorașe de joacă pentru camera copiilor

Când vine vorba de crearea unui spațiu confortabil și sigur pentru bebeluși și copii, selectarea covorului potrivit și a covorașului de joacă a celor...
Ultima oră
Pe aceeași temă