21.4 C
București
vineri, 29 martie 2024
AcasăSpecialElevii clasei a VI-a susțin, miercuri, prima probă a Evaluării Naționale

Elevii clasei a VI-a susțin, miercuri, prima probă a Evaluării Naționale

Elevii clasei a VI-a susțin, miercuri, prima probă a Evaluării Naționale, potrivit calendarului publicat de Ministerul Educaţiei, urmând ca joi să aibă loc şi testul la matematică şi ştiinţe, potrivit Mediafax.

Este al patrulea an consecutiv în care elevii susţin aceste evaluări. Rezultatele nu se trec în catalog, dar vor fi evaluate la nivelul fiecărei şcoli. Aceste evaluări au rolul de a soate în evidenţă nivelul fiecărui elev, astfel încât să se cunoască unde are lipsuri şi unde mai trebuie lucrat. Ministrul Educaţiei, Pavel Năstase, a declarat că, pentru prima dată după patru ani de când au fost introduse aceste evaluări, rezultatele lor vor fi centralizate la nivelul fiecărui Inspectorat Şcolar Judeţean, astfel, să se poată avea o viziune de ansamblu asupra situaţiei actuale.

Ministrul Educaţei, Pavel Năstase, a declarat, săptămâna trecută, că atât elevii, cât şi profesorii trebuie să se pregătească pentru evaluările naţionale, precizând că se vor aloca fonduri europene pentru trei proiecte privind învăţământul preunversitar. Năstase speră ca prin aceste proiecte de pregătire să se diminueze teama de evaluările naţionale, iar fişe individuale care se fac după aceste evaluări să fie puse şi în practică.

Rezultatele PISA arată că analfabetismul funcţional în România este de peste 40%, adică, elevii pot citi un text, dar nu reuşesc să il înteleagă. În plus, din aceste testări internaţionale rezultă că unul din doi copii din România, la 15 ani, va avea fie un loc de muncă de valoare adăugată, fie va fi şomer.

Cele mai citite

Deca, vizită în Sibiu. Agenda ministrului Educației

Ministrul Educației, Ligia Deca, efectuează astăzi o vizită în județul Sibiu. Vizita include participarea la *Gala performanței învățământului preuniversitar din Sibiu, vizitarea a două școli...

Șobolanii au invadat spațiile verzi din Târgoviște. FOTO

Primăria Municipiului Târgoviște pare că a rămas restantă cu deratizarea în acest an. Șobolanii de mari dimensiuni au fost suprinși de cetățeni ai orașului-reședință a...

Captive ideologiei, euroelitele nu sesizează declinul capitalismului

Revoluţia franceză a desfiinţat latifundiile feudale, în folosul unităților de producție burgheze. Comuniștii au distrus proprietatea privată pentru a crea omul nou, eliberat de...
Ultima oră
Pe aceeași temă