7 C
București
marți, 19 martie 2024
AcasăSpecialDe ce ar trebui să le pese oamenilor de afaceri de educația...

De ce ar trebui să le pese oamenilor de afaceri de educația timpurie

Cum cresc copiii întregii lumi și ce educație primesc de la naștere sunt noile preocupări ale liderilor mondiali de business. Dr. Sara Watson, directorul global al ReadyNation SUA, o organizație nonguvernamentală de top mondial în domeniul educației timpurii, a vorbit despre aceste teme, zilele acestea la București și la Ghent, Belgia, în cadrul unui turneu european.

„Când vorbim despre zona de business și educație, majoritatea se gândește la businessurile din educație. Ei bine, noi nu despre asta vorbim atunci când pomenim cele două domenii, ci despre ce poate face businessul, investițiile private, pentru a crește calitatea educației timpurii, precum și de ce să o facă”, a declarat Sara Watson în cadrul Conferinței Anuale ISSA (International Step by Step Association) 2017, ce a avut loc în Ghent, Belgia.

Ea a adăugat că interesele companiilor private coincid, pe termen lung, cu interesul pentru educația timpurie, deoarece zona de business are nevoie de forță de muncă educată și competentă, pregătită pentru adaptare. „Dincolo de donații, vorbim despre sprijinul companiilor private la nivel de comunicare, să vorbească despre importanța educației timpurii, să se implice în politici publice în acest sens”, a mai spus Dr. Watson.

Conștientizarea, primul pas

Alături de Gabriel Biriș, unul dintre membrii boardului ReadyNation România, Directorul Global, ReadyNation USA a vorbit și la București despre cum s-au format comunitățile de business în aproape toate colțurile lumii pentru a sprijini educația timpurie: „În Australia există un grup de 70 de lideri, la fel și în Uganda, unde mesajul a ajuns la miniștri și astăzi face parte din agenda publică pentru a iniția unități pentru preșcolari acolo unde sunt școli. În America, oamenii de afaceri se implică și direct pentru angajații lor, de pildă o firmă de construcții a investit în servicii de educație timpurie pentru copii angajaților și a creat o adevărată comunitate pe termen lung. O altă companie a decis sa vorbească despre educația timpurie prin tiparirea pe produsele proprii a unor mesaje”.

Eforturile României în domeniul educației timpurii au fost explicate, la Ghent, de către fostul secretar de stat din Ministerul de Finanțe, avocatul Gabriel Biriș, actualmente reprezentant al ReadyNation România. Astfel, el s-a raportat la tema conferinței, „Reacțiile locale la provocările globale: un pas spre sisteme competente de educație timpurie”, prin proiectul propus de ReadyNation România, Guvernului de la București. Este vorba, pe scurt, despre investiții private în creșe și alte sisteme de educație timpurie în schimbul unor facilități fiscale din parte statului român. 

Cele mai citite

Recital de goluri la Arad! UTA și FC Voluntari au făcut spectacol în prima etapă a play-out-ului

UTA Arad a învins-o pe FC Voluntari cu scorul de 4-3, pe teren propriu, luni seară, în prima etapă a play-out-ului Ligii 1. UTA...
Ultima oră
Pe aceeași temă