Reprezentanții elevilor consideră că școala trebuie îndreptată spre înțelegere, analiză și sinteză și mai puțin spre teorie și memorare
Mihai Dragoș, președintele Consiliului Tineretului din România, și Vlad Ștefan, președinte al Consiliului Național al Elevilor au explicat pentru România liberă de ce abandonul școlar atât de mare, care este rolul învățământului profesional și câți absolvenți de liceu ar trebui să fie în România.
România liberă: Care sunt plusurile și minusurile sistemului de învățământ preuniversitar?
Mihai Dragoș: Există câteva licee de elită, problema este că România nu are, statistic vorbind, semnificativ mai mulți olimpici de top decât alte state, deci nu pot să spun că stăm bine nici măcar acolo. În plus, există o ruptură imensă între această mică „elită” și marea majoritate a școlilor. E practic o oază verde într-un mare deșert arid. E important să ținem cont că sub jumătate din tinerii ajunși la vârsta bacalaureatului promovează acest examen. Noi ne uităm care e rata de promovare a examenului, dar în general uităm că aproape o treime din tineri nu ajung nici măcar să intre în examen. E o tragedie imensă și olimpicii sunt folosiți, din păcate, pentru a ne convinge că școala noastră este foarte bună. Nu este. Unii profesori da, unii elevi da, dar este rezultatul muncii lor și nu un indicator al calității sistemului, în ansamblul său. La testele PISA, la competențe de citire și scriere, suntem ultimii din Europa.
Cu ce bagaj de cunoștinte pleacă tinerii din liceu?
Deschidere practică nu prea există, în primul rând pentru că sistemul de școli profesionale a fost distrus. Să nu uităm că în România sub 25% din tinerii de 30 – 34 de ani au studii superioare. Vom ajunge la 27%, poate un pic mai mult, până în 2020. Ce facem cu ceilalți, ce oportunități le oferim ca societate? E o întrebare pentru care România nu are în acest moment un răspuns decent.
Chiar și filiera teoretică ar trebui să fie mai puțin despre memorare, reproducere și mai mult despre înțelegere, analiză, sinteză. Profesorii nu sunt pregătiți suficient pentru a crea această orientare către competențe, mai degrabă decât cunoștințe. Materia este deseori prea stufoasă pentru ca profesorul să poată pregăti mod de învățare practic și i se dă prea puțină libertate în acest sens. Și atunci, mergem înainte orbește.
Cât de adaptată este programa elevilor pentru a face față exigențelor din universitate ?
Cred că universitățile așteaptă ca școala generală și liceul, filiera teoretică, să formeze o cultură generală decentă, abilități de bază (scriere, citire, înțelegerea unui text), gândire logică și critică, abilitatea de a lucra împreună cu ceilalți, cunoașterea unei limbi străine și o direcție profesională asumată, aliniată cu profilul studiat la facultate. Chiar și aici, învățământul preuniversitar pare să dea greș. Înainte să ne punem problema unor alinieri mai complexe, ar trebui ca aceste obiective de bază să fie atinse la nivel înalt până la terminarea liceului. Apoi, elevii trebuie obișnuiți să își dorească să afle mai mult, să aibă încredere că, prin efort, pot să realizeze ce își propun.
Cum apreciaţi desfăşurarea examenelor pentru posturile de director organizate în această lună? Pot ele stăvili influenţa politicului în şcoli?
Un director numit în baza unui concurs nu poate fi dat afară cu una cu două înainte de expirarea celor 4 ani de mandat. Asta îi dă o oarecare libertate și independență. În ce măsură directorii vor folosi asta pentru a vorbi despre problemele din sistem și pentru a lua măsurile necesare, respectiv pentru a se disocia de influența partidelor, vom vedea.
Care ar fi măsurile pe care le-ați propune pentru îmbunătățirea sistemului de învățământ preuniversitar.
În primul rând, trebuie majorate salariile profesorilor. Tinerii fug în general de cariera de profesor, din cauza salariilor mici. Nu avem cum să punem școala pe picioare în aceste condiții. Pe lângă creșterea salarială, trebuie să gândim un sistem de recompensare a profesorilor care nu e axat doar pe olimpici, ci mai degrabă și de fapt mult mai important, pe scoaterea elevilor dintr-o zonă de risc de abandon sau eșec și aducerea lor într-o zonă în care pot obține o calificare utilă și valorizează acest lucru, chiar dacă nu ajung și la facultate. Și apropo de asta, avem nevoie de un sistem de școli profesionale, de arte, școli cu învățământ dual, astfel încât și cei care nu ajung la facultate să aibă șanse mai mari să își câștige singuri traiul. Sper ca în strategiile viitoare și în măsurile care se vor lua efectiv să vedem mult mai prezentă această componentă și, până la urmă, responsabilitate a sistemului de învățământ preuniversitar.
Cum pot fi ajutați practic copiii?
Este nevoie de consilierea carierei și deseori de consiliere psihologică. Copiii sunt debusolați, părinții nu prea înțeleg nici ei încotro se întreaptă lumea, mulți sunt plecați din țară, avem numeroase cazuri de violență în familie… E nevoie ca cineva să ajute copiii să își seteze obiective pozitive, să vrea să realizeze ceva în viață și să înțeleagă mai bine care sunt opțiunile potrivite pentru ei. E adevărat că și profesorii ar trebui pregătiți în acest sens mai mult, dar e nevoie și de consiliere. Ar fi bine să avem și programe de educare a părinților, sau a tutorilor, dar asta e o altă poveste. În plus, e important să ne asigurăm că și cei din comunități cu mai puține oportunități ajung, fără probleme, la școală – că nu trebuie să plătească manuale, fondul școlii, meditații sau drumul până la școală. De când naveta nu a mai fost decontată integral abandonul a crescut, deși România își propunea să îl scadă semnificativ până în 2020. Guvernul a adoptat recent o ordonanță de urgență care ar putea rezolva problema. Înțeleg că există suspiciuni că ea nu va rezista în instanță. Sper că juriștii lor și-au făcut bine treaba și că nu vom ajunge din nou în situația de a avea copii care renunță la școală pentru că nu își permit să facă naveta. Nu în ultimul rând, avem nevoie ca țară de o viziune a modului în care trebuie să pregătim profesorii pentru o școală de secol XXI, formare inițială și formare continuă.
Precaritate. Programa școlară nu concordă cu cerințele educaționale
Vlad Ștefan, președintele Consiliului Național al Elevilor, crede că programa școlară reprezintă unul dintre motivele pentru care actualul sistem educațional se află într-o stare de degradare. „Pe lângă irelevanța cauzată de neconcordarea cu prezentul și cu cerințele educaționale actuale ale elevilor, programa școlară dă dovadă de o ineficiență sporită la nivel național. Argumentele pentru cele menționate sunt reprezentate de gradul mic de promovare a elevilor la examenele naționale, cifrele alarmante ale analfabetismului funcțional și rata tinerilor care nu se integrează în sistemul universitar sau pe piața muncii. Pe lângă aspectele desuete ale programei, se pune accentul predominant pe componenta teoretică, pe reproducere, nicidecum pe componenta de gândire critică, de analiză sau pe ideea de a învăța să înveți, necesară dezvoltării competențelor de bază”, a declarat tânărul pentru Rl.
De ce nu iau tinerii Bacalaureatul
Extrem de sensibilă este practica de a obliga de a cotiza la fondul școlii, o practică ce scurt-cicuitează modul de raportare elev-profesor. „Relația elev-profesor nu are nicio legătură cu cotizarea la fondul clasei, practică ilegală și total abuzivă, în contextul în care învățământul este gratuit și școala este obligată să asigure finanțarea necesară bunei funcționări instituționale. Relația elev-profesor trebuie constituită pe un parteneriat solid, fundamentat pe dialog, comunicare și respect reciproc. Respingem vehement orice comportament abuziv sau neadecvat în cadrul relației dintre elevi și profesori, în contextul în care școala ar trebui să fie un spațiu al valorilor, al principiilor democratice, al învățării continue de ambele părți ale catedrei”, explică Vlad Ștefan. Una dintre cele mai mari pobleme din lanțul educațional este constituită de procentul tot mai redus al celor care iau examenul de absolvire a celor 12 clase.
„Promovarea în cadrul examenului de Bacalaureat reprezintă finalitatea ciclului preuniversitar, fiecare aspect al actualului sistem educațional având o corelație cu promovabilitatea de la examenul de Bacalaureat. În contextul în care, în România numărul persoanelor analfabete funcțional este în creștere, părăsirea timpurie și abandonul școlar rămân indici cu valori foarte mari, programa școlară este neatractivă și învechită, finanțarea educației este deficitară nu putem vorbi despre succesul examenului de bacalaureat. Putem vorbi despre îmbunătățire în momentul în care va exista o reformă concretă a educației, în care finanțarea va fi corespunzătoare, iar programa școlară și examenele naționale vor răspunde cerințelor de studiu ale secolului XXI și vor fi corelate cu piața muncii”, explică pentru Rl reprezentantul elevilor.
Procente mari, promovabilitate mică
Rata de promovare la prima sesiune a examenului de bacalaureat a fost de 66,7%. Acest procent este cel mai mare din ultimii cinci ani, dar el nu reflectă însă realitatea. Dimpotrivă, o deformează. Pentru că –în comparație cu anul 2011 – în 2016 au promovat cu 7.000 de elevi mai puțini. Explicația constă în faptul că numărul elevilor înscriși la bacalaureat a scăzut în cinci ani constant, diferența fiind astăzi – față de 2011 – de 67.000. În anul 2011, în prima sesiune a examenului de bacalaureat, dintre cei 204.000 de elevi înscriși, doar 93.000 au luat notă de trecere, în timp ce aproape 111.000 au picat, rata de promovare înregistrând o valoare de 46%, minimul ultimilor 20 de ani. Prin comparaţie, deși în 2016 au luat bacalaureatul 67% dintre cei prezenți în sălile de examen, cifra elevilor cu diplomă este cu 7.000 mai mică decât în anul 2011, adică aproximativ 86.000.
