15.3 C
București
joi, 28 martie 2024
AcasăSpecialCum vrea ministrul Educației să rezolve situația de la liceul teologic din...

Cum vrea ministrul Educației să rezolve situația de la liceul teologic din Mureș, care a generat un conflict diplomatic

 

Ministrul Educaţiei, Liviu Pop, a declarat că, vineri, inspectorul general şcolar din Târgu Mureş va anunţa soluţia pentru Liceul romano-catolic, rămas fără drept de funcţionare. O variantă ar putea fi ca instituţia să continue cursurile pe lângă o altă unitate de învăţământ, informează Mediafax.

„Elevii vor avea aceiaşi profesori şi nu schimbăm clasele. Personalitatea juridică pe care am indicat-o noi este Liceul Bolyai Farkas din Târgu Mureş. Am primit o scrisoare deschisă de la părinţi. Le spun ca ministru al Educaţiei că am urmărit interesul elevului, indiferent că acesta este român sau minoritar, şi orice ar încerca să facă unii actori politici, nu vom fi de acord. Avem legal pârghiile să asigurăm dreptul la educaţie al elevilor", a declarat ministrul Liviu Pop.



 

 

Anterior, inspectorul general şcolar, Ioan Macarie, declara că ISJ Mureş a avansat mai multe propuneri astfel încât cei 362 de elevi din 14 clase să fie şcolarizaţi în unităţi de învăţământ înfiinţate legal, autorizate şi acreditate, cum ar fi Liceul Teoretic „Bolyai Farkas" sau Colegiul Naţional „Unirea".


„Părinţii elevilor au refuzat categoric orice propunere, ei nu doreau şcoală cu personalitate juridică. Se putea realiza o structură, dar părinţii nu au dorit, iar acum ne aflăm în situaţia foarte complicată de a nu şti cum vor începe copiii şcoala. Am făcut apel la părinţi, dacă le pasă şi îi iubesc pe copii, să termine cu aceste lucruri care nu sunt la locul lor şi să se gândească la faptul că, de luni, copiii lor trebuie să înceapă şcoala. Avem dreptul să şcolarizăm aceşti copii în învăţământul obligatoriu, doar în acele unităţi şcolare în care există acte de înfiinţare", a spus şeful ISJ Mureş.



 

Nemulţumiţi de întreaga situaţie, circa 2.500 de persoane au ieşit, miercuri seara, în faţa Prefecturii din Târgu-Mureş.

Cele mai citite

Despăgubiri record după prăbușirea podului Francis Scott Key din Baltimore

Despăgubirile pe care le vor plăti companiile de asigurări în urma prăbușirii podului Francis Scott Key din Baltimore ar putea să fie cele mai...

România intră în Schengen cu spațiul aerian și maritim din 31 martie. Precizările chestorului Bogdan Despescu

Chestorul general de poliţie Bogdan Despescu, secretar de stat în MAI, a afirmat, joi, că, începând cu ziua de duminică, odată cu intrarea în...

Președintele argentinian, Javier Milei, l-a numit „ asasin” și „ terorist” pe omologul columbian, Gustavo Petro

Diplomații argentinieni vor fi expulzați din Columbia după o serie de insulte din partea preşedintelui argentinian, Javier Milei, care l-a numit "asasin" şi "terorist"...
Ultima oră
Pe aceeași temă