S-a ajuns la o situație fără precedent în școlile din România, ca Poliția să declanșeze o anchetă în care acuzația este de ucidere din culpă, după ce unul din angajații unității școlare a decedat, fie din cauza oboselii, fie din cauza persecuțiilor la care era supus de directoarea școlii.
S-a întâmplat la Colegiul „Al.I. Cuza” din Galați, săptămâna trecută, în timpul procedurilor pentru organizarea examenului de bacalaureat. Informaticiana colegiului, Rozina Miron, în vârstă de 42 de ani, a suferit, un stop cardio-respirator în timp ce lucra la pregătirea sistemului informatic. A fost preluată de un echipaj al Ambulanței și transportată la Unitatea de Primiri Urgențe de la Spitalul Județean Clinic de Urgență „Sf. Apostol Andrei”, dar, în pofida eforturilor medicilor de a o readuce la viață, a fost declarat decesul. Rozina Miron era mama a două fete.
„Era în comisia de bacalaureat, dar se ocupa de introducerea datelor în sistemul informatic și la Evaluarea Națională. A murit după ce a lucrat 11 ore. Își desfășura activitatea ca informatician și, pro-babil, făcea lucrări de descărcare de subiecte, teme, când s-a întâmplat, la Liceul Cuza, la Evaluarea Națională. Știu că luni, la ora 18.00, ar fi decedat, i s-a făcut rău în liceu. Dacă începuse programul la ora 7.00, era ora 18.00, deci 11 ore de muncă. Am înțeles din unele discuții că făcuse, să zic așa, naveta între acest liceu și Liceul Racoviță”, a declarat liderul Sindicatului Liber „Educația”, Adrian Andrășescu.
Adusă la disperare de persecuțiile directoarei?
Liderul de sindicat a susținut că zilele trecute femeia îi telefonase, rugându-l să o ajute, să medieze conflictul pe care îl avea cu direc-toarea Colegiului „Cuza”, care o persecuta și chiar o amenințase cu discutarea cazului său în Comisia de Disciplină, după care ar fi urmat concedierea.
„Am fost contactat vineri, m-a sunat și mi-a spus că este în conflict cu doamna directoare, că nu mai suportă persecuțiile la care este supusă și că vrea să vin în școală să mediez conflictul, dar după bacalaureat, să nu aibă copiii de suferit. Nu mi-a dat detalii de la ce a pornit conflictul, dar se vedea că este marcată de acest conflict. Apoi, sigur că, lucrând atât de multe ore, apar și greșeli. Urma să apară în fața comisiei de disciplină a liceului pentru pentru atitudine ireverențioasă față de conducerea școlii, că nu și-a îndeplinit sarcinile de serviciu, așa am înțeles. Era supusă presiunilor din partea directoarei, probabil ca să o dea afară să vi-nă altcineva în locul ei. Au rămas doi copii în urmă”, a mai adăugat Andrășescu.
Directoarea vorbește de anemie
Conducerea Colegiului „Al.I. Cuza” respinge acuzați-ile și susține că decesul femeii a survenit în urma oboselii. „Noi credem că oboseala și faptul că nu s-a alimentat i-au provocat leșinul. I s-a acordat primul ajutor, am sunat evident la 112, a fost reechilibrată, dusă în ambulanță și acolo a făcut stop cardio-respirator. A leșinat efectiv și noi credem că este vorba de anemie, oboseală. În mo-mentele în care există examene naționale vă dați seama că mai sunt și puncte de vedere divergente, probleme de organizare interioară care se rezolvau până la urmă, nu era nimic grav. Nouă tuturor ne pare sincer rău de ceea ce s-a întâmplat, dar nu este nimeni de vină de oboseală, de stres, probabil și probleme personale. Noi nu avem nicio culpă în acest final tragic”, a declarat Iulia Chirnoagă, directorul Cole-giului „Al.I. Cuza”.
Cazul a intrat și în atenția ITM și ISJ Galați, care au demarat anchete, dar a fost sesizată și Poliția, care a declanșat o anchetă „in rem” pentru ucidere din culpă. „În urma unei sesizări de la spital, primită la Secția 2 de Poliție, conform procedurilor, s-a deschis un dosar de cercetare pentru ucidere din culpă”, a zis purtătorul de cuvânt al IPJ Galați, Andreea Rogojină.