12.8 C
București
luni, 22 aprilie 2024
AcasăSpecialCapitală de intelectuali pur-sânge: Bucureștiul produce 40 de sudori pe an

Capitală de intelectuali pur-sânge: Bucureștiul produce 40 de sudori pe an

Inspectoratul Școlar al Municipiului București a publicat broșura privind admiterea în învăţământul liceal pentru anul şcolar -2017-2018 oferind informații orientative pentru tinerii candidați.   

Media de admitere la liceu se calculează după un algoritm foarte clar. Ponderea mediei generale de absolvire a claselor V–VIII reprezintă 20% din media de admitere, iar media generală obținută la evaluarea națională este de 80%. În cazul în care doi candidați au medii de admitere egale, aceștia vor fi departajați folosind în ordine următoarele criterii: media generală la evaluarea națională din clasa a VIII-a și apoi media generală din gimnaziu.

Calendarul admiterii în clasa a IX-a pentru învățământul preuniversitar liceal de stat pentru anul școlar 2017-2018 debutea-ză la 11 mai cu ședințe de instruire cu părinții și elevii pentru prezentarea procedurilor de admitere. Acestea durează trei săptămâni.

Primele probe, cele de aptitudini se desfășoară pe 23-27 mai, iar afișarea rezultatelor are loc trei zile mai târziu. 

Mai greu la matematică decât la română

Evaluarea Națională începe pe 21 iunie 2017 cu proba de matematică pentru elevii de clasa a VIII-a. Din rezultatele înregistrate în anii anteriori, ajungem la concluzia că proba la matematică este cea care dă cele mai mari bătăi de cap elevilor. Pe 22 iunie 2017, are loc proba de limba și literatura română. Subiectele de la evaluarea națională la română din 2016 nu i-au pus foarte în dificultate pe elevi. O spun rezultatele: 85,4% din elevi au obținut note peste 5 la română, comparativ cu matematica, unde procentul a fost de 73,5%.

În privința nivelului de dificultate, s-a stabilit că se vor elabora subiecte de nivel mediu, care să permită rezolvarea în 120 de minute.

Inspectoratul Școlar București a publicat ultimele medii de anul trecut la admiterea în cele mai bune licee. La Colegiul Național “Sfântul Sava” s-a intrat cu 9,90 la specializarea “matematică-informatică – bilingv”, cu 9,82 la științele naturii și cu 9,56 la filologie. La Cole-giul “Nicolae Iorga” s-a intrat cu 9,18 la matematică. La Colegiul “Ion Luca Caragiale” s-a intrat cu 9,08 la informatică și 9,16 la matematică. La Colegiul Național de Informatică  “Tudor Vianu”, ultima medie de admitere, la matematică-informatică, a fost de  9,56.

La Colegiul Național “Gheor-ghe Lazăr” s-a intrat cu 9,55. La Colegiul “Mihai Viteazul”, s-a intrat cu 9,66 la științele naturii și cu 9,49 la matematică.

La Colegiul Național “Spiru Haret” ultima medie a fost de 9,59, iar la Colegiul Național “Gheorghe Șincai” s-a intrat cu 9,50.

Doar 140 de muncitori

Un număr de 83 de operatori economici au decis să permită efectuarea stagiilor de practică în cadrul companiei pentru elevii care se înscriu în cadrul învățământului profesional. Doar cinci unități de învățământ organizează învățământ profesional, la fiecare fiind alocate 28 de locuri disponibile (în total 140).

Aceste unități de învățământ sunt: Colegiul Tehnologic “Viaceslav Harnaj”, calificarea “mecanic agricol”; Colegiul Tehnic “Mircea cel Batran”, calificarea profesională “comerciant-vânzător”; Colegiul Tehnic Mecanic “Grivița”, pentru calificarea “sudor”, Liceul Tehnologic “Dimitrie Gusti”, calificarea “lăcătuș construcții metalice și utilaj tehnologic”, și Colegiul Economic “Costin C. Kirițescu”, care va organiza o clasă de “comerciant–vânzător”. La învățămâtul profesional de stat, cu frecvența la zi, există 24 de colegii cu specializări precum: electronică, instalații, construcții, mecanică, turism, alimentație, industrie -textilă.   

Cele mai citite

Ciucă și Ciolacu caută alt candidat pentru Primăria Capitalei, în locul lui Cîrstoiu

Liderii PNL și PSD, în frunte cu Nicolae Ciucă și Marcel Ciolacu, sunt reuniți la Palatul Victoria, unde caută un alt candidat la Primăria...

Fiul lui Piedone și-a depus candidatura pentru Primăria Sectorului 5

Vlad Popescu Piedone și-a depus, luni, la Biroul Electoral Central (BEC), candidatura pentru Primăria Sectorului 5, potrivit unui comunicat al partidului PUSL. Candidatul Partidului Umanist...

Gata cu gătitul. Liviu Dragnea trece la treburi serioase și își deschide o afacere în domeniul comerţului cu ridicata de material lemnos

Conform informațiilor obținute de Economica.net din Monitorul Oficial, fostul politician Liviu Nicolae Dragnea a înființat recent firma LND Trading. Această companie este controlată de...
Ultima oră
Pe aceeași temă